USR cere demararea procedurilor pentru numirea unui nou Avocat al Poporului

Data:

spot_img

USR cere demararea procedurilor pentru numirea unui nou Avocat al Poporului, în condițiile în care mandatul Renatei Weber s-a încheiat în urmă cu mai bine de o jumătate de an.

Ștefan Pălărie, senator USR, a acuzat PSD și PNL că nu respectă constituția și nici democrația, iar Avocatul Poporului a devenit „avocata intereselor PSD și PNL, a pensionarilor speciali și a celor care au fraudat statul”, a afirmat acesta, potrivit AGERPRES.

Citește și: Cine sunt senatorii care vor verifica legile din Parlament: avocați anti-UE și politicieni cu probleme penale sau de integritate

„Instituțiile nu se negociază și nu se tranzacționează”

Senatorul USR a mai arătat că trebuie menținută o bună funcționare a instituțiilor statului și „nu putem păstra oameni în funcții-cheie doar pentru a-i face simple piese de schimb în trocul politic”.

„Avem președinte de țară cu mandat provizoriu, inspectori școlari cu mandat provizoriu, tot felul de șefi și directori cu mandat provizoriu, Avocat al Poporului cu mandat provizoriu (…) PSD și PNL trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că statul român trebuie să funcționeze, că instituțiile nu se negociază și tranzacționează ca la târg și că nu totul este de vânzare. Nu putem păstra oameni în funcții-cheie doar pentru a-i face simple piese de schimb în trocul politic”, a spus senatorul USR, Ștefan Pălărie.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tudor Chirilă: „PSD-PNL pozează în salvatori, iar extremiștii capitalizează în opoziție”

Tudor Chirilă: „PSD-PNL pozează în salvatori, iar extremiștii capitalizează...

Caz macabru la Spitalul Cantacuzino. Un bărbat a furat 3 picioare amputate

Caz macabru la Spitalul Cantacuzino. Un bărbat a furat...

Remus Pricopie: „Există un risc real ca acest candidat comun să nu ajungă în turul 2”

Remus Pricopie: „Există un risc real ca acest candidat...

Mark Zuckerberg anunță că AI ar putea face în curând munca unor angajați Meta | Aktual24

Mark Zuckerberg anunță că AI ar putea face în...