USR critică proiectul pensiilor speciale: Guvernul PNL-PSD propune o lege pentru salvarea lor

Data:

spot_img

Deputatul USR Cristian Seidler, vicepreședintele Comisie de muncă și protecția socială din Camera Deputaților, a criticat miercuri pretinsa reformă a pensiilor speciale pregătită de coaliția PNL-PSD-UDMR, despre care susține că salvează de fapt pensiile speciale, nu le desființează, și a atras atenția că proiectul este făcut special pentru a fi declarat neconstituțional de CCR.

„Acest proiect nu își propune să se atingă de pensiile speciale ale parlamentarilor și ale aleșilor locali, despre care nu spune absolut nimic. Nu este vorba în niciun fel despre eliminarea pensiilor speciale și nici măcar despre trecerea pe contributivitate a pensiilor speciale, deși aceasta e esența jalonului 215 din PNRR, pe care astfel Guvernul își propune de-a dreptul să îl rateze”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Proiectul legii prezentate de Ministerul Muncii este creat special pentru a fi declarat neconstituțional de către CCR, a mai precizat deputatul USR, așa cum s-a întâmplat și cu alte proiecte ale partidelor aflate la putere care pretindeau că desființează pensiile speciale.

„Proiectul este făcut în așa fel încât, procedural, să fie declarat neconstituțional, pentru că printr-o singură lege, la grămadă, își propune să modifice mai multe legi care, conform Constituției, trebuie să fie adoptate fie de către Senat, cameră decizională, fie de către Camera Deputaților. E un aspect tehnic, dar care oferă oricărui beneficiar de pensie specială avantajul de a se adresa justiției și a obține cu siguranță, pe baza jurisprudenței CCR, o decizie de declarare în ansamblul său a acestei viitoare legi ca fiind neconstituțională”, a mai afirmat deputatul USR.

Citește și: EXCLUSIV | PSD și PNL cumpără și presa locală la bucată. Cazul Bistrița-Năsăud

În ciuda declarații publice făcute de liderii coaliției pe tema reducerii cheltuielilor cu pensiile speciale, Guvernul crește cheltuielile pentru pensiile speciale în 2023, conform cifrelor din bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale.

„Coaliția crește suma care va fi cheltuită anul viitor pentru pensiile speciale, la 13,2 mld. de lei, de la 12,4 mld. de lei cheltuite pe pensii speciale în 2022. Intenția e foarte clară deci, ceea ce își doresc e opusul a ceea ce afirmă în spațiul public și exact opusul a ceea ce scris în jalonul 215 din PNRR”, a mai declarat Cristian Seidler.

Departamentul de Politici Publice al USR a făcut o analiză a legii propuse de Guvernul PNL-PSD pentru salvarea pensiilor speciale, cu explicații în privința a ce se va întâmpla cu fiecare categorie de pensii speciale: deputați, senatori, magistrați, militari, polițiști, jandarmi, angajați ai serviciilor secrete etc. Analiza poate fi consultată aici: https://bit.ly/LegeaDeSalvareaPensiilorSpeciale

USR a depus până în prezent 5 proiecte de lege pentru eliminarea pensiilor speciale, toate fiind însă respinse de majoritatea PNL-PSD. În legislatura trecută, senatorii și deputații USR au demisionat înainte de finalizarea mandatului pentru a nu putea primi pensie specială.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
1 COMENTARIU
  1. Nu au vrut, nu vor si nu vor dorii nici in viitor sa desfinteze pensiile speciale ci doar mimeaza asata, in campaniile electoral promit ca nu-i doare gura iar dupa campanie le inmultesc si le maresc si mai mult politrucii parveniti si smecherasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...