USR, despre noile legi ale securităţii naţionale: România riscă să devină un stat la cheremul serviciilor secrete

Data:

spot_img

Uniunea Salvaţi România avertizează, într-un comunicat de presă transmis joi, că prin noile legi ale securităţii naţionale statul riscă să fie transformat în “Republica Securistă România”.

“Liderii coaliţiei PSD-PNL-UDMR au motive să le fie ruşine de ceea ce au produs. Din informaţiile apărute în presă rezultă clar că avertismentele repetate ale USR privind instaurarea unui regim „socialist cu epoleţi” sunt îndreptăţite. România riscă să devină un stat la cheremul serviciilor secrete şi această nouă realitate trebuie adusă la cunoştinţa Comisiei de la Veneţia, a Comisiei Europene, a Consiliului Europei şi a partenerilor din NATO. (…) Pachetul de legi pentru siguranţa naţională, care profită de invazia Rusiei în Ucraina, legalizează puterile informale pe care SRI în special, dar şi alte servicii de informaţii, le-au dobândit deja, în ultimii ani, prin pârghii de control şi influenţă netransparente asupra clasei politice, instituţiilor statului şi unor segmente din societate. Aceste legi vor consolida, de asemenea, legătura Preşedinte-SRI, după model rusesc, prin acordarea pentru ofiţerii SRI a unei imunităţi speciale în faţa justiţiei, pe care nu o poate ridica decât preşedintele României, şi prin dreptul exclusiv al preşedintelui de a demite directorul SRI, care până acum era al Parlamentului. Este atât o întărire a puterii preşedintelui României cât şi a SRI, care este susceptibilă de încălcare a Constituţiei”, a transmis Uniunea Salvaţi România.

Citește și: Până la urmă, ne învinge pe toți Securitatea

Potrivit USR, prin obligativitatea civililor şi a firmelor de a coopera cu serviciile secrete pare că se revine la practicile fostei Securităţi şi se oferă SRI o nouă pârghie de control asupra politicienilor, instituţiilor statului, justiţiei, jurnaliştilor, societăţii civile.

“Potrivit informaţiile din presă, toate neclarităţile legislative curente sunt „rezolvate” în favoarea maximală a serviciilor şi spre defavoarea controlului civil. Sperăm că guvernul, parlamentarii coaliţiei şi preşedintele Iohannis vor înţelege că, adoptând astfel de proiecte, nu fac decât să aştearnă covorul roşu pentru o viitoare dictatură în România”, se arată în comunicatul de presă.

USR a mai anunțat că va da mandat reprezentanţilor săi în comisia specială din Parlament care va dezbate noile legi ale securităţii naţionale să întărească controlul civil real asupra serviciilor şi să se opună militarizării societăţii.

Citește și: 13 ONG-uri protestează împotriva legii care obligă pe români să colaboreze cu SRI

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...