Nu există zi în care să nu mai aflăm de o demisie sau demitere din USR. Din marea speranță care a fost acest partid până în 2020 nu a mai rămas decât atât: o formațiune în dezintegrare, cu șanse minime de a mai fi relevantă în Parlament, cu o conducere orbită de putere, care se luptă pentru un scaun ce are deja trei din patru picioare tăiate.
Ce știri au ieșit în evidență joi, 1 septembrie, dinspre USR: la București, senatorul Gheorghiţă Mîndruţă a anunțat, în prima zi a sesiunii parlamentare, că a demisionat din partid; la Iași, o companie va începe unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din ultimii ani din oraș, iar șef de proiect a fost ales Iulian Nicolau, consilier local USR. Motivul, scrie jurnalistul Gabriel Gachi, este simplu: Iulian Nicolau este și șeful Comisiei de Urbanism din Consiliul Local, cel care aprobă astfel de proiecte; la Ploiești, se amplifică scandalul dintre membrii filialei: viceprimarul USR al orașului, Magdalena Trofin, a fost demis și cu votul a trei colegi, care au fost apoi excluși din partid.
Cu o zi înainte, încă un membru USR a anunțat că își dă demisia. Iar în urmă cu două zile, chiar un lider al partidului, printre ultimii rămași care nu fac parte din gruparea Barna-Drulă-Ghinea, a anunțat că a cedat.
Dacă în urmă cu două luni, Cătălin Teniță, parte a grupării Curaj, din care mai făceau parte primarul Brașovului Allen Coliban și deputatul Mihai Polițeanu, spunea public că vrea să lupte din interior pentru a reforma USR, iată că pe 30 august a comunicat că „electoratul cu valori europene are nevoie de opțiuni. Acum consideră că nu le are”.
Așadar, USR nu mai reprezintă un partid cu valori europene, sugerează Cătălin Teniță.
Aceste repere sunt doar câteva din lungul și obositorul șir de scandaluri care au distrus acest partid din 2019 încoace, de când membrii săi au făcut o greșeală fundamentală: au acceptat cu o ușurință care a uimit electoratul refuzul lui Dan Barna de a-și da demisia din funcția de președinte al partidului după eșecul de la alegerile prezidențiale.
Demisia după un eșec este o cutumă firească, pe care formațiunile „vechi”, cu mai puține principii, o respectă aproape cu sfințenie.
Din punctul meu de vedere, lipsa asumării de către liderului USR de atunci a fost primul semnal prost dat electoratului de către partid. Și, de altfel, de atunci a și început declinul care a făcut ca formațiunea să ajungă de la 22% la alegerile europarlamentare la aproximativ 9% în sondaje.
Rar se întâmplă ca un partid aflat în opoziție să scadă în sondaje. De obicei e invers, pentru că, să fim sinceri, este mult mai ușor să comentezi de pe margine și să câștigi adepți cu soluții ce nu sunt testate în practică decât să guvernezi efectiv.
De altfel, ieșirea de la guvernare, în 2021, deși nu a fost din vina USR, a fost decontată masiv de partid, căci mulți au perceput plecarea ca pe o lașitate și un abandon, mai ales după ce în 2019, într-un alt moment important, a refuzat să își asume intrarea în guvern.
Rar se întâmplă ca o formațiune să piardă atât de mulți membri și adepți într-un timp atât de scurt. A circulat, în perioada alegerii noului președinte al USR, o statistică din care reieșea că au dispărut din USR, în doar 9 luni, circa 20.000 de persoane cu drept de vot, un record negativ absolut.
Am foarte mulți prieteni și cunoscuți care au fost membri USR, oameni competenți, cu școli făcute pe bune în România sau în străinătate, apreciați în domeniile lor și care iubesc cu adevărat această țară. Dar toți au plecat dezamăgiți nu doar de partidul în care și-au pus speranțele, ci și de politică, în general.
Citește și: Ce voia Gorbaciov de la România
Căci, de fapt, aici am vrut să ajung după această lungă introducere: USR a eșuat, nu mai este nici un dubiu în acest sens. Marea problemă este că eșecul nu este doar al acestui partid, ci al unei întregi generații, al generației din care fac și eu parte, care s-a săturat de politicieni corupți, incompetenți și impostori și care nu mai are răbdare să aștepte modernizarea și europenizarea acestei țări.
Am crezut cu toții că momentul schimbării adevărate în politică a venit. Nu a fost așa. Din contră, vedem scena acoperită de și mai multă mocirlă, controlată de un președinte inept și incapabil de sentimente umane, plină de nulități pe care acest președinte – o altă întruchipare a speranței, care a dezamăgit crunt – le controlează și le păpușează după cheful cu care se trezește dimineața.
Din păcate, eșecul USR – au spus-o și alții înainte, nu afirm nimic nou aici – înseamnă îndepărtarea de politică, pentru cine știe câți ani, tocmai a acelor oameni care aveau cunoștințele și dorința de a crea o societate cu adevărat europeană.
Azi, pe 1 septembrie 2022, din păcate, acești oameni, așa cum afirmă chiar fostul lider USR Cătălin Teniță, nu mai au o opțiune politică.
Din păcate, la cât de mare e valul de dezamăgire, acești oameni cel mai probabil nu vor veni la vot în 2024, dacă nu vor fi plecat deja din țară până atunci.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Ce legatura are Presedintele natiunii cu scaderea in sondaje a USR si reorientarea multor votanti USR catre PNL si Reper ? Putem spune ca nu exista nici cea mai mica legatura intre pierderea alegerilor Prezidentiale de catre USR si actuala scadere in sondaje , absolut niciuna .USR se dezintegreaza incepind cu momentul plecarii de la guvernare si in momentul aparitiei Coalitiei dintre fostul presedinte USR ce impreuna cu o partialitate a membrilor PNL condusi de catre Orban au dorit sa il scoata din joc pe Presedinte .Atunci a fost momentul inceputului pierzaniei .Abia in acel moment Presedintele , atacat din cele doua parti, decide sa intervina .Orban si Barna ies din jocul mare al politicii romanesti .Presedintele nu are decit unica solutie data de configuratia Parlamentului si aduce la guvernare Coalitia actuala .Jocul politic se reduce acum doar la incercarea PNL sau a PSD de a se desprinde , in alegerile viitoare , in cistigator detasat .Partidele de buzunar scad vazind cu ochii in sondaje si daca in 2024 numarul cetatenilor ce ies la vot creste substantial atunci vom avea un Parlament bipartinic ce isi imparte guvernarea natiunii pe ciclurile electorale cunoscute .Daca cetatenii nu vin la vot si Partidele asa numitele „ balama ” intra in Parlament atunci cele doua mari Partide sunt condamnate sa ramana impreuna la putere inca patru ani .Singura necunoscuta este participarea la vot , numarul celor care vor vota .In rest sa uitam de micile partide ce nu fac altceva decit deresponsabilizeaza programele de guvernare ale marilor partide ceea ce reprezinta un rau absolut pentru cetateanul de rind care nu mai poate cere responsabilitate celor pe care i-au votat existind mereu motivatia ce tine de imposibilitatea punerii in aplicare a programelor de guvernare datorita impotrivirii micilor partide .Cam asa se va intimpla totul in viitorul apropiat asta daca nu cumva Rusia vine tavalug peste Europa si face totul praf .
Hai bre ma lasi cu „unica solutie”? A dracu unica solutie a mers de minune cand fura cot la cot ciumatii rosii si ciumatii galbeni. Si explica-mi si mie ce te face sa crezi ca USR si PNL-ul lui Orban au vrut sa il scoata din joc pe presedinte? PNDL3? Hai las-o jos ca macane.
As vrea sa vad și eu usr-ist care se re-orienteaza către PNL. Pe bune ?
Ce n-a inteles din nefericire USR-ul e ca exista o diferenta evidenta intre ce vrea electoratul lui si ce vrea conducerea:
In esenta electoratul tanar vrea prosperitate economica, reducere de birocratie si coruptie.
Ce s-a oferit efectiv a fost coruptie interna, ‘modernizare’ de fatada care a insemnat mesaje pro-gay si pro-minoritati si un ‘lider’ din Bucuresti care vazut cu sacii in caruta s-a mutat la alt partid si are un mandat de primar absolut dezastruos. Nimeni n-a votat pentru asta, si nu va mai vota partidul atat timp cat conducerea de acum e inca in functie.
Chestiunile bune, chiar daca minore (reforma majora din registrul comertului, informatizarea in primarii) sunt aproape necunoscute votantului mediu. Si partidul la total derapeaza spre stanga, chiar cu parti marxiste pe ici pe colo.
Atitudine care, asociată cu luptele interne despre cine are trotineta mai mare, i-a transformat (dintr-o speranță politică) într-un scandal permanent între babele care stabilesc zilnic paternitatea preșului de la intrarea în scara blocului. Bonus, percepția României drept birourile din Pipera și mesajul adresat potențialului electorat într-un limbaj de brainstorming, atunci când firma are deadline peste două ore.
[…] Este, după cum îl numea Răzvan Chiruță, eșecul unei generații. […]
Ce observ ca nu se intelege este liantul constructiilor politice romanesti: banul/coruptia! De aceea haitele si gastile din PSD/PNL, indiferent de ura sau repulsia pe care o au unele impotriva altora, vor fi impreuna la jaf! Aici este problema USR: membrii au anumite idei/idealuri care sunt prioritizate in mod diferit de fiecare in parte. Nefiind legati prin bani si coruptie, membrii pleaca imediat cum nu isi regasesc ideile puse in prim plan. Asta este o problema grava deoarece de la coagulare la atomizare, nu este decat un pas. Iar problema va persista atat timp cat in partid vor exista idealisti! Vede cineva in PNL?PSD vreun idealist, intereseaza pe cineva ce valori sociale sau liberale mai sunt promovate? Nu. Bani, coruptie, sinecuri, pensii speciale, amante, rude: asta este sangele care curge prin venele USL! Dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim dezamagiti si sa renuntam, dimpotriva!!! Trdarea lui Iohanis ar trebui sa ne scota masiv la vot impotriva oricarei persoane cum aroma de USL! Iar la parlamentare exista si independenti (Valeriu \nicolae, de exemplu). Orice pentru a distruge mizeria securisto-mafiota numita USL!
USR nu a fost scos de la guvernare. USR a iesit singur de la guvernare. USR a votat motiunea PSD in care chiar ai lor ministri erau acuzati de incompetenta.
Si nu e vina poporului, a generatiei tinere. E vina lor, numai a lor si doar a lor, a USR. 70% din votanti nu voteaza fiindca nu au cu cine, iar USR a dovedit ca asa e, nu au cu cine.
Dupa in vot dat cu speranta vor primi de la mine un vot cu ura.
Adica tu ma vaccinezi impotriva vointei mele si ma lasi si fara loc de munca?
Cand te numesti salvatorul Romaniei si vii cu ministrii ca ai sanatatii,ca Grinda si Barna ,iti dai cu stanga in dreapta .Si mai sustine realizatorul materialului de dezbatut ca „s-au saturat de politicieni corupti”???(GRINDA SI BANII EUROPENI PENTRU COPII CU DIZABILITATI?)
Pentru un partid nou, cu oameni fara experienta politica si destule „cartite” infiltrate de gramada de partidulete nasite de fostul PCR-FSN, USR cred ca are o traiectorie rezonabila. Sper ca va reusi sa iasa din criza de leadership, dar indiferent ce se va intampla, o buna parte din oamenii care au pus umarul la constructia USR si PLUS au invatat mult si vor continua sa activeze in politica romaneasca.
La final, oamenii conteaza. Oamenii se pot regrupa intr-un nou partid, la nevoie. Aveti de ales – cantati prohodul USR si va concentrati eforturile sa evidentiati aspectele negative ale acestei constructii politice sau scrieti despre membrii USR care reusesc sa duca mai departe sperantele electoratului?…
Corectă analiza. Aș adăuga că partiddul s-a măcinat din interior pt că este infestat cu putiniști, unii proveniți din ONGuri finanțate de Kremlin, dar nici absenteismul nu este o soluție. Electoratul dezamăgit trebuie să meargă la vot în masă fie pt a-și anula votul fie pt a vota Reper. Cum ar fi ca cele mai multe voturi să fie anulate! Ar fi p palmă pe obrazul gros al politicienilor de doi bani și o delegitimare a PSD ca partid majoritar. Nu există decât 2 prezidențiabili pe scena politică: Dacian Cioloș și Cristian Diaconescu. Restul sunt niște caricaturi penibile.