USR: Legea avertizorilor de integritate rămâne amputată

Data:

spot_img

Majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a readoptat, astăzi, legea avertizorilor de integritate fără a ţine cont de propunerile USR care veneau să faciliteze dezvăluirea neregulilor din instituţiile publice prin reintroducerea raportărilor anonime, a transmis marți Uniunea Salvaţi România.

„Zilele astea, în ciuda liniştii de la tv, PSD, PNL şi UDMR finalizează opera lui Dragnea şi ucid integritatea în instituţiile publice, prin măcelărirea legii avertizorilor de integritate. Astăzi, la Comisia Juridică, au respins amendamentele USR care ar fi reparat legea.

Denunţătorii trebuie să fie anonimi, nu şi în viziunea PNL şi PSD. Altfel, cum ar putea să mai denunţe cineva şefii corupţi din instituţiile publice? Le reamintesc acestor oameni că procurorul european, Laura Codruţa Koveşi, i-a atenţionat că va cere Comisiei Europene să declanşeze împotriva României mecanismul care condiţionează acordarea banilor europeni de respectarea statului de drept dacă legea nu este reparată. PSD, PNL şi UDMR ignoră, însă, în continuare instituţiile europene, aşa cum am văzut că au făcut-o şi cu legile justiţiei”, a declarat Silviu Dehelean, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

Citește și: Noua lege privind Consiliului Superior al Magistraturii, votată după un simulacru de dezbatere

Potrivit reprezentanților USR, partidul a formulat mai multe amendamente la proiectul de lege privind protecţia avertizorilor în interes public ţinând cont de criticile a zeci de ONG-uri care au arătat că forma votată de Coaliţia PSD-PNL-UDMR descurajează raportarea anonimă şi, implicit, dezvăluirea neregulilor.

USR a propus ca şi raportările care nu cuprind numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public să fie examinate şi soluţionate în măsura în care conţin suficiente informaţii referitoare la încălcări ale legii. Majoritatea PSD-PNL-UDMR a respins propunerea, considerând că avertizorii de integritate trebuie să-şi comunice datele de contact personale, ceea ce i-ar face, în mod evident, identificabili.

„Împreună cu colegul meu, deputatul Mihai Badea, am argumentat ca raportările să poată fi efectuate anonim şi să se claseze doar dacă informaţiile puse la dispoziţie nu sunt suficient de clare pentru soluţionare.

Prin respingerea amendamentelor USR, coaliţia majoritară lasă descoperit un viciu major în lege, fapt care ne reaminteşte intenţia iniţială a PSD şi PNL, de a nu exista posibilitatea raportărilor anonime”, a afirmat Oana Murariu, deputat USR şi membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Citește și: Hotărârile judecătoreşti pot fi semnate şi cu semnătură electronică calificată. Amendament adoptat de Comisia pentru legile Justiţiei

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste 15.000 de alegători din Arad au actele de identitate expirate înaintea alegerilor

Peste 15.000 de alegători din Arad au actele de...

ANM a emis noi avertizări Cod roșu, portocaliu și galben de vreme severă, valabile până sâmbătă seară

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, noi avertizări...

Alegeri Prezidențiale 2024: Prima secție de vot din străinătate s-a deschis în Noua Zeelandă

Prima secţie de vot din străinătate pentru alegerile prezidenţiale...