USR: Partidele AUR, SOS și POT nu vor ca România să aibă legi ca să poată doborî dronele rusești care intră pe teritoriul țării

Data:

spot_img

USR a acuzat miercuri partidele AUR, SOS și POT că au votat miercuri, în Camera Deputaților, împotriva proiectului de lege care permite Armatei Române să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării, cât și al legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară.

„Este o ipocrizie incredibilă de la AUR, SOS și POT, care vorbesc întruna de suveranitate și apărarea României, dar votează cu toate voturile împotriva tuturor proiectelor care ar putea să aducă siguranță aici, în țară. Ne vor slăbiți, ne vor fără apărare împotriva Rusiei! Ne-ar face pachet dacă mâine Rusia ar veni peste noi. Dacă ne-ar agresa, ar fi primii care ar face România cadou”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu de la tribuna Camerei Deputaților.

Potrivit USR, după toate dronele rusești care au ajuns pe teritoriul țării în zona Tulcea-Constanța, președinta partidului izolaționist POT a susținut că nu existe motive să fie modificată legislația. Mai mult, la dezbaterea de astăzi, liderii extremiști au susținut, în mod mincinos, că legislația din prezent este suficientă.

„Ceea ce vedem că se spune de aici, de la tribuna Parlamentului, nu este decât o manifestare a unui atac hibrid în formă continuată, manifestată prin declarații politice care nu servesc interesul statului român și care vor să genereze neîncredere totală a poporului român în statul român. V-am spus mai devreme ce a simțit un tată când nu și-a putut apăra familia de o astfel de amenințare. Dar aceeași frustrare și aceeași îndârjire o simte și un pilot de pe F-16 care, având toate echipamentele potrivite pentru a neutraliza o astfel de amenințare, nu poate apăsa pe buton. La fel simte și un comandant de brigadă, cel care coordonează ghepardurile și sistemele antiaeriene. Le monitorizăm și doar atât: anunțăm că se pot prăbuși și acolo, și acolo și nu putem apăsa pe buton. Asta este situația din momentul de față. Și să vă mai spun și ce simt suveraniștii și naționaliștii de carton, care sunt aici în sală și ne-au spus-o astăzi în Comisia de Apărare: «sunteți nebuni dacă vreți să deranjați o putere nucleară». Nu suntem nebuni, suntem români și ne apărăm țara. Astăzi, Camera Deputaților va vota acest proiect de lege și va transmite un mesaj clar lui Putin, că aici, prin România, nu se trece”, a spus deputatul USR Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare.

Citește și: CSM va analiza candidaturile a șapte procurori care ar trebui să ancheteze magistrați

Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a făcut apel la români să se informeze și să nu mai creadă minciunile partidelor extremiste.

„Trei partide, armata lui Păcălin Georgescu, care păcăliți în continuare românii de luni de zile. I-ați speriat, le-ați băgat spaima în oase unor oameni care nu caută atât de multă informație și se uită la prostiile voastre de pe TikTok. Și mă uit acum la ei. Dragi români, nu-i mai credeți, verificați informațiile. Trăim niște vremuri complicate în care a ajuns ca tot ce zboară pe TikTok să se mănânce de către o parte dintre concetățenii noștri și depinde doar de voi să vă informați, să nu-i mai credeți pe ăștia, să nu-l mai credeți pe Georgescu. Vă minte! Vedeți cât bine ne-a fost și cât de mult a crescut România și fiecare dintre voi, familiile voastre, afacerile voastre au crescut cu noi în Europa, vom rămâne așa parteneri europeni și parteneri NATO”, a afirmat deputatul Ionuț Moșteanu la tribună.

USR atrage atenția că pe un subiect de o asemenea importanță este vital ca responsabilii politici – premierul, ministrul Apărării, președintele interimar – să iasă public și să explice foarte clar ce presupun aceste schimbări legislative pentru că tăcerea lor nu va face altceva decât să hrănească izolaționiștii.

USR mai solicită actualului Executiv să trateze cu seriozitate înzestrarea Armatei și producția locală de armament. În ultimii cinci ani, cheltuielile României pentru apărare, ca procentaj din PIB, au evoluat după cum urmează: 2020: 2,01%, 2021: 1,7%, 2022: 1,7%, 2023: 1,6%, 2024: 2%. În 2023 și 2024, guvernul a alocat 2,5% din PIB pentru apărare, însă Ministerul Apărării Naționale nu a reușit să cheltuiască întreaga sumă alocată, ci doar 1,6% din PIB.

„Cele mai multe dintre fabricile de stat aflate în subordinea Romarm, în special în cele în care se produc, de exemplu, muniție, explozibili, nu au mai fost modernizate de zeci de ani, tehnologia pe care o folosesc e învechită, iar mare parte din producție nu este aliniată standardelor NATO, deci ridică probleme de utilizare în caz de necesitate. În Strategia Națională pentru Industria de Apărare, unul dintre obiective este, pe lângă crearea de noi fabrici, ca fabricile existente, în special cele de muniție, să producă la standardele NATO. România este membră a NATO de 21 de ani”, a transmis USR.

Citește și: Cum joacă Bolojan între UE și SUA

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a semnalat, la rândul lui, într-o postare pe Facebook, că partidele AUR, SOS și POT au votat împotriva proiectului de lege care permite Armatei Române să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării, cât și al legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară.

”Azi în Camera Deputaților s-au separat apele: cu NATO, cu Europa, cu americanii – PNL, PSD, USR, UDMR, minorități; cu rușii, cu criminalii care au invadat un stat vecin suveran – AUR, S.O.S., POT. Aceasta este realitatea. Voturile au fost pentru: un vot a fost pe legile care apără România – unul care permite Armatei Române să doboare dronele care violează spațiul aerian românesc și altul a fost votul pe legea care permite cooperarea Armatei române în cadrul structurilor armate aliate aflate pe teritoriul național”, a transmis Andronache, pe Facebook.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri două proiecte de lege, unul referitor la desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român, iar celălalt la controlul utilizării spațiului aerian național, respectiv pentru reglementarea unor măsuri în acest sens.

Proiectele au fost criticate de parlamentarii AUR, SOS România și POT, care au susținut că sunt anticonstituționale.

Senatul este for decizional pe propunerea de lege care trebuie apoi promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Citește și: Bloomberg: SUA zguduie România cu apelul de a permite candidatului extremei drepte, Călin Gerogescu, să candideze

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Parlamentul României – Camera Deputaților / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ce urmăresc politicienii radicali care relansează campania anti-Soros în România

Decizia administrației Trump de a desființa Agenția Statelor Unite...

Germania, câmp de luptă al unui război hibrid tot mai agresiv

Duminică, 23 februarie, germanii sunt așteptați la urne pentru...

Emanuel Ungureanu, deputat USR, îi cere Elenei Lasconi să îl susțină pe Nicușor Dan la prezidențiale

Emanuel Ungureanu i-a transmis un mesaj public Elenei Lasconi,...