USR refuză colaborarea cu Mihai Chirica de la Iași, „un om cu 4-5 vile, cu bebeluș cu vilă la 11 luni”

Primarul Iașului, Mihai Chirica a făcut, prin intermediul biroului de presă al municipalității, o declarație de presă în care o încurajează pe Cosette Chichirău să preia funcţia de viceprimar.

Cosette Chichirău spune că nici un consilier local USR PLUS nu va fi viceprimarul lui Chirica. Mai mult chiar, Cosette Chichirău spune că invitația la negociere a fost făcută doar în conferința de presă a liderilor PNL. „Nu m-a sunat nimeni să ne cheme la negociere”, a declarat liderul USR PLUS Iași.

„E foarte drăguț din partea lui, dar nu are cum cineva din USR-PLUS Iași să fie viceprimarul lui Mihai Chirica, un om cu 4-5 vile, cu bebeluș cu vilă la 11 luni. Noi nu ne putem murdări cu un asemenea primar. Îmi pare foarte rău! Mi-aș fi dorit, cum am spus și la Adevărul, cuvinte care mi-au fost răstălmăcite, mi-aș fi dorit foarte mult să fiu viceprimar în Iași, pentru că este orașul în care m-am născut, orașul pe care îl iubesc.

Însă actuala configurație politică nu ne permite să ne amestecăm în aceste cumetrii și în corupția care există în jurul lui Mihai Chirica. Așa încât noi vom rămâne în opoziție și ne vom asigura că banii ieșenilor sunt bine cheltuiți, că nu vor mai exista blocuri între blocuri, că nu se vor mai face ilegalități, că nu vor mai fi pe cât posibil cumătrii în Primărie”, a completat Cosette Chichirău.

partajează acest articol:
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole din aceeași categorie

Advertismentspot_img

Cele mai recente articole

Hilton a cumpărat castelul de la Zlatna. L-ar putea transforma într-un hotel de lux

Hilton a cumpărat castelul de la Valea Dosului, Zlatna, faimos pentru scenele de război filmate de Sergiu Nicolaescu. Castelul ar putea fi transformat într-un...

Cum a trecut Afacerea „Sărărie” prin CL: Harabagiu presa, Chirica privea, Boz se abținea, Găburici aplauda

În ședința din luna mai 2017, când a fost aprobat planul urbanistic zonal (PUZ) în vederea construirii imobilului de pe Sărărie 202, mai mulți aleși locali s-au făcut scut pentru a proteja proiectul.

Iohannis participă vineri și sâmbătă la Summitul privind problematica socială de la Porto

Summitul UE - India are în vedere tematici care vizează consolidarea cooperării în efortul de combatere a pandemiei de COVID-19, reafirmarea interesului ambelor părţi faţă de continuarea dezvoltării legăturilor comerciale, promovarea multilateralismului eficient, consolidarea cooperării în ceea ce priveşte principalele provocări în materie de politică externă şi securitate, precum şi încurajarea cooperării în domeniul conectivităţii.
partajează acest articol: