USR Timiș stabilește listele pentru parlamentare până la data de 21 septembrie. Cătălin Drulă și Sorin Sipoș, director de campanie al lui Fritz, ar putea deschide listele pentru Camera Deputaților, respectiv Senat.
Dominic Fritz a explicat care este motivul pentru care susține decizia ca USR să participe singură în alegerile parlamentare din iarnă.
„Am susținut-o pe Elena Lasconi în această propunere pentru că eu cred că o parte din explicație de ce în 9 iunie la nivel național ADU a luat un scor mai prost este și faptul că sunt unii alegători ai USR care își doresc o claritate mai mare. Ca și cultură politică, trebuie să avem mai multă încredere în discernământul cetățenilor și să facem alianță mai degrabă după alegeri ca să dăm de ales cetățenilor, dar nu vă ascund un mare motiv pentru mine a fost și pentru că am foarte mare încredere în Elena Lasconi și în capacitarea ei de a coagula un electorat mult mai mare decât nucleul USR-ului”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, președintele USR Timiș.
Pe de altă parte, candidatura Elenei Lasconi la prezidențiale, este de părere Fritz, va ajuta și partidul să obțină un scor mai bun în alegerile generale. „Eu cred că Elena Lasconi este un candidat care are capacitatea de a atrage foarte mulți români, chiar și mulți care poate nu au votat cu USR și asta o poate face cu cât mai puține limite organizaționale…”
Continuarea, în Expressdebanat.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Facebook / Dominic Fritz)