Valabilitatea vaccinului Pfizer, prelungită de la șase la nouă luni

Data:

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a decis prelungirea valabilităţii vaccinului Pfizer de la șase la nouă luni, iar Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis instrucţiuni în întreaga ţară în acest sens. Valabilitatea vizează loturile depozitate în centrele naţionale la temperaturi cuprinse între -90 grade Celsius şi -60 grade Celsius, transmite News.ro.

EMA a extins de la șase luni la nouă luni perioada de valabilitate pentru Pfizer/BioNTech

”În urma analizării datelor noi de stabilitate, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a extins de la șase luni la nouă luni perioada de valabilitate pentru vaccinul Comirnaty produs de compania Pfizer/BioNTech. Această decizie se aplică şi loturilor fabricate şi eliberate anterior datei de 10 septembrie, depozitate în centrele naţionale la temperaturi cuprinse între -90 grade Celsius şi -60 grade Celsius”, a transmis, joi, CNCAV

Sursa citată a precizat că pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, stabilită la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis instrucţiunea care să reglementeze gestionarea cu eficienţă a managementului dozelor de vaccin administrate populaţiei, astfel încât procesul de vaccinare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, într-un mediu favorabil şi sigur.

”Documentul a fost transmis ieri direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti pentru punerea în aplicare a prevederilor punctuale prevăzute în acest sens. În urma acestei decizii, dozele de vaccin Comirnaty aflate pe lanţul de temperatura ultra joasă (intre -90 grade Celsius şi -60 grade Celsius) în depozitele naţionale au un termen de valabilitate extins, cu trei luni, până cel mai devreme la finalul acestui an”, a mai transmis CNCAV, titrează GAZETA DE SUD.

spot_imgspot_img
Gazeta de Sud
Gazeta de Sudhttps://www.gds.ro/
Cel mai citit cotidian regional din țară, cu peste 7.000 exemplare pe ediție, audiență de 40.000 de persoane pe ediție, apariție de luni-vineri, distribuție în toată zona Olteniei (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alte cinci terenuri din stațiunea Mamaia urmează să fie vândute de Primăria Constanța | Info Sud-Est

Primăria Constanța vrea să vândă alte cinci terenuri din...

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...