Profesorul Valentin Naumescu, expert în relații internaționale, spune într-un interviu pentru aktual24.ro că singurul candidat care ar câștiga finala prezidențială din România indiferent de adversar ar fi Nicușor Dan.
Pe de altă parte, Valentin Naumescu este sigur că, în acest moment, coaliția PSD-PNL-UDMR nu are candidat capabil să câștige finala. Indiferent că va fi vorba de Crin Antonescu, Marcel Ciolacu ori Victor Ponta, aceștia nu ar avea șanse de victorie în fața lui Nicușor Dan ori a lui Călin Georgescu, mai spune profesorul Naumescu.
Din punctul de vedere al acestuia, singura dilema rămasă este dacă Nicușor Dan va reuși sau nu să intre în finala prezidențială. Calculele făcute de interlocutor arată că la alegerile din luna mai se va intra în turul doi cu un scor mai mare decât pe 24 noiembrie anul trecut. Va fi nevoie de circa 2,5 milioane de voturi ca un candidat să fie sigur de finală. Iar dacă polul electoratului pro-european va fi spart între prea mulți candidați, atunci e posibil ca Nicușor Dan să nu prindă finala. Dar, odată ajuns acolo, actualul primar al Capitalei n-ar avea cum să mai piardă pentru că are capacitatea să atragă voturi și din celelalte tabere.
România e împărțită în acest moment în trei tabere relativ egale, spune profesorul de la UBB: România partidelor tradiționale, România anti-sistem, extremistă și anti-occidentală și România reformistă, democratică și pro-europeană. Toate cele trei tabere vor avea candidați în turul întăi.
În ceea ce privește situația internațională, Valentin Naumescu încearcă să liniștească opinia publică și spune că nu se poate face o comparație între Trump și Putin. Trump are un fel mai belicos de a se exprima, dar nu vom vedea anexări cu forța. În ceea ce privește Canada, e mai degrabă o glumă. În privință Canalului Panama asistăm la poziționarea pentru o negociere în care Trump vrea un regim de tranzit mai avantajos pentru navele americane și în niciun caz o preluare militară a teritoriului. În cazul Groenlandei, e posibil că Administrația Trump să încerce să determine un referendum acolo, dar șansele de reușită sunt mici. SUA nu se vor extinde teritorial.
Citește interviul integral, în Aktual24.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Centrulpolitic.ro)