Veolia revine la masa pusă din bani publici la Iași. Operatorul francez abia a primit despăgubiri de 11 milioane de euro

Data:

spot_img

Veolia revine la masa pusă din bani publici. Operatorul francez și-a manifestat intenția de a prelua, din nou, sistemul centralizat de termoficare din Iași. La mijlocul săptămânii viitoare este programată o primă întâlnire de tatonare între reprezentanții companiei și șefii Primăriei Iași.

Iașul ar putea avea un câmp fotovoltaic de 9 MW și se chinuie să obțină finanțare pentru un motor de cogenerare, care ar rentabiliza CET

Alte orașe au obținut deja finanțările și sunt mult mai avansate

Pe seama investițiilor publice, Veolia își face calcule să revină la Iași, deși după plecarea din 2021 Primăria le-a răscumpărat investiții declarate de 11 milioane de euro

Cogenerarea la Iași n-ar fi gata mai devreme de 2030, pentru că Mihai Chirica n-a depus la timp proiectul prin PNRR

Iașul a pierdut 40 milioane de euro cu aventura cărbunelui și va mai împrumuta 20 de milioane anul acesta: orașul e pus pe butuci din cauza deciziilor unui singur om

Pentru Veolia, nu termoficarea va conta, ci producerea de energie din panouri și gaz, pe baza investițiilor publice

Oficialii societății ar prelua CET-urile ieșene cu condiții: realizarea, din fonduri UE nerambursabile, a două investiții cifrate la aproximativ 40 de milioane de euro, una într-un parc fotovoltaic la Holboca și alta în achiziția de motoare/turbine pe gaz care să producă în cogenerare energie electrică și termică.

Doar așa sistemul poate deveni rentabil, prin renunțarea definitivă la huilă, cărbune scump și poluant care a produs pierderi de zeci de milioane euro în ultimii ani.

Și primarul Mihai Chirica este disperat să scape de sistemul de termoficare, o piatră de moară care i-a grevat bugetul în ultimii doi ani, o gaură neagră care a înghițit sume uriașe din fonduri publice cu care se puteau face alte investiții în oraș.

Afacerea cu huilă gândită de Mihai Chirica a costat Iașul vreo 60 milioane de euro.

Pierderile au fost uriașe.

Veolia e favorită, dar mai sunt două firme interesate

Corespondența Veolia – Primăria Iași se poartă încă de la începutul lunii decembrie 2023.

„Înainte de sărbători, Primăria și-a manifestat disponibilitatea ca întâlnirea să aibă loc în intervalul 8 – 12 ianuarie 2024”, a spus o sursă din sistem.

„Va fi miercuri sau joi”, a adăugat o alta.

Practic, compania a trimis o scrisoase de intenție în care își manifesta interesul de a prelua, iarăși, sistemul.

Veolia a mai activat la Iași în perioada 2012 – 2021, an în care s-a retras invocând pierderi financiare.

La plecare, Veolia a mai avut de luat de la Primăria Iași, eșalonat, aproximativ 11 milioane de euro reprezentând investițiile făcute și stocurile de combustibil lăsate.

Citește și: Sibienii au intrare gratuită la Muzeul Naţional Brukenthal o zi în fiecare lună

„Acum legea prevede organizarea unei licitații pentru externalizarea serviciilor.

O variantă pe care se încearcă să se lucreze ar fi să se meargă pe aceeași metodă ca acum 10 ani: o asociere Primărie + operator privat.

Încă se studiază din punct de vedere legal”, a explicat specialistul care ar fi impedimentele.

În colaborarea din urmă cu un deceniu, a fost înființată o firmă, Veolia Energie Iaşi, în care Primăria deținea 10% din părțile sociale.

Ce condiții pune operatorul

În plus, diferit față de acum 10 ani, firma cu origini franceze ar avea concurență puternică, încă cel puțin doi jucători de talie mondială fiind interesați de afacerea de la Iași.

Totuși, a precizat sursa citată, Veolia ar porni ca favorită datorită parteneriatului anterior cu autoritățile din Iași.

Parcul fotovoltaic aduce venituri de 1,2 milioane de euro

La rândul lor, reprezentanții Veolia ar pune două condiții importante pentru a se reîntoarce la Iași: materializarea, din bani publici europeni nerambursabili, a două investiții care să resusciteze sistemul energetic.

Continuarea, în ReporterIS

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...