Vicepreședintele PNL Italia, vrânceanul Ovidiu Burdușa, despre derapajul pro-Rusia al colegei sale

Data:

Vicepreședintele PNL Italia, Ovidiu Burdușa, fost secretar de stat și șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, cataloghează drept „incalificabile” afirmațiile colegei sale, Andreea Arnăutu.

Aceasta, membru în Biroul Politic al PNL Diaspora, care susține că americanii care „i-au masacrat pe prietenii noștri sârbi ucigând femei, copii, bătrâni și răpind teritoriul lor istoric (Kosovo) și făcându-l cadou albanezilor musulmani” au singurul interes în Ucraina de a vinde arme, în timp ce Rusia apără „Crimeia” și regiunea industrială „Donbas” care „fac parte din Federația Rusă”.

„Acestea au fost teritorii istorice rusești”.

În plus, aceasta consideră Ucraina un stat „artificial”, care „nu este pentru noi un prieten, poate din contra”. „Să nu uităm problemele pe care le avem cu această țară artificială cum ar fi Interzicerea limbii române în școli, insula Șerpilor, canalul Bistro și altele.

Apoi ei dețin și teritorii istorice românești în care românii alături de alte naționalități sunt discriminați. Românii din Bucovina de Nord și sudul Basarabiei declara că situația lor era mai bună pe vremea rușilor”, a mai scris liberala.

Citește și: Discurs pro-Rusia în PNL Diaspora: „Cei care inflamează situația sunt americanii în frunte cu relicva lor de președinte”

Burdușa: Mă delimitez clar de această atitudine și prezint eu scuze, în numele Diaspora

„Acum câteva minute au ieșit in spațiul public câteva declarații și postări pe Facebook din partea unui membru din Organizația PNL Italia. Am rămas șocat de duritatea mesajului anti american dar și de faptul că persoana în cauză denaturează adevărul istoric.

Statele Unite au salvat Europa în primele două războaie mondiale cu mari sacrificii de vieți omenești și cu chetuieli enorme plătite de contribuabilul american. Au fost alături de noi în 1917, au fost alături în cel de-al doilea război mondial, au reușit aruncarea la coșul de gunoi al istoriei a comunismului și debarcarea regimurilor totalitare din Estul Europei.

În calitate de vicepresedinte PNL Italia mă delimitez total de aceste declarații care pot scoate România din categoria țărilor cu o democrație consolidată. Ucraina este un stat suveran, nu găzduiește teroriști, vrea în Nato și, probabil, în UE, în viitorul apropiat, deci nu poți fi, public, de acord cu o iminentă invazie a acestei țări de către Rusia”, a declarat Burdușa.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
1 COMENTARIU
  1. CUM SĂ FIE DERAPAJ OVIDIULE, E UN ADEVĂR DE NECONTESTAT, MAI JOS UN EX. NEGRU PE ALB.
    INDIFERENT CE SPUI DESPRE CRIMINALII ĂŞTIA, MĂ REFER LA RĂUL PE CARE L-A FĂCUT ŞI ÎL FACE ÎN LUME E MULT PREA PUŢIN, ĂŞTIA SUNT UN IZVOR DE RĂU DE NESECAT.
    CEVA FOARTE INTERESANT PENTRU VASALII CARE, POT BINEÎNŢELES SĂ PRICEPĂ CEVA.
    SUA- : nu vă mai jucaţi cu focul!
    13.02.2022 | http://www.kla.tv/21619
    Ron Paul, cunoscutul politician american, medic şi autor, a comentat pe 17. ianuarie 2022 comportamentul riscant al politicii americane şi a ambelor partide mari, republicanii şi democraţii. Aşa-numitul Bashing, deci bătălia împotriva Rusiei, este un joc cu focul, care ar putea foarte bine să se aprindă în război. Rusia-bashing în limbajul popular înseamnă ceva de genul: „Rusia este târâtă prin noroi”. În esență, criticile lui Paul se referă la politica SUA, care pune la stâlpul infamiei comportamentul și preocuparea Rusiei față de Ucraina. Mai presus de toate, deoarece are mâinile murdare când e vorba de ocuparea unor țări. Recent, secretarul de stat american Antony Blinken a asigurat în mod repetat Ucraina de „sprijin neclintit”. Ascultați cum critică americanul american politica țării sale.
    Critica lui Ron Paul: În Washington, ambele partide [democrații și republicanii] sunt zeloase în a târî Rusia prin noroi. Ambele cred că acest lucru le face să pară „dure” și „pro-americane”. Dar, în timp ce politicienii din ambele partide se întrec între ei cu amenințări presupuse „fără riscuri” împotriva Rusiei, ei riscă din ce în ce mai mult un război nuclear devastator. Pare a fi o distracție și un joc, până când vor zbura primele rachete. În acest caz, riscăm o distrugere totală din cauza întrebării cine ar trebui să conducă estul Ucrainei! S-a riscat vreodată atât de mult pentru atât de puțin? Problema cu toate aceste discursuri dure e că politicienii încep să creadă în propria retorică și propagandă. Ca urmare, nu iau decizii raționale bazate pe fapte obiective, ci iau decizii pripite, bazate pe dezinformări. De exemplu, atunci când politicienii americani spun că Rusia a adunat trupe la granița cu Ucraina, ei nu țin cont că aceste trupe se află de fapt în Rusia. Cu trupe americane staționate în circa 150 de țări de peste oceane, s-ar putea crede că Washingtonul ar putea face o pauză înainte de a critica „agresiunea și provocarea” unei alte țări care staționează trupe în interiorul propriilor granițe. De asemenea, se ignoră motivele pentru care Rusia ar putea fi îngrijorată de vecina sa, Ucraina. CNN a relatat recent că administrația Biden a aprobat luna trecută un alt ajutor militar de 200 de milioane de dolari pentru Ucraina și a câştigat aproape o jumătate de miliard de dolari în armament anul trecut. Imaginați-vă ce-ar fi dacă China ar trimite o jumătate de miliard de dolari în arme în Mexic pentru a întări și încuraja un regim hiper-agresiv anti-american. În acest caz, n-ar „aduna trupe lângă granița mexicană”? Punctul de plecare al tuturor acestor probleme recente a fost faptul că SUA au sprijinit răsturnarea guvernului ucrainean ales în mod democratic în 2014. Chiar săptămâna aceasta, Yahoo News a raportat că CIA antrenează paramilitarii ucraineni pe teritoriul SUA! Recentele discuții dintre SUA și Rusia au eșuat înainte de a începe, iar partea americană a refuzat chiar și să ia în considerare încetarea expansiunii inutile și provocatoare a NATO spre est. NATO este o relicvă a Războiului Rece, care ar fi trebuit să fie dizolvată odată cu Pactul de la Varșovia. Și-a trăit vremea, iar provocările sale constante ne forțează să intrăm în conflicte ce nu au nimic de-a face cu securitatea națională a SUA. Cât de jenant a fost să-l auzim pe Blinken [secretarul de stat al SUA] ridiculizând Rusia pentru că a venit în ajutorul aliatului Kazahstan, când se pregătea o revoluție colorată (probabil cu sprijinul SUA). Blinken a declarat reporterilor în termeni foarte clari: „Cred că istoria recentă ne învață că, odată ce rușii au pus piciorul în prag, este dificil să scapi de ei”, şi asta în timp ce SUA continuă să ocupe în mod ilegal o mare parte din Siria, continuă să ocupe o parte din Irak împotriva voinței parlamentului acestei țări și a ocupat o mare parte din Afganistan timp de 20 de ani! De altfel, imediat ce tentativa de schimbare de regim din Kazahstan a fost reprimată, trupele rusești și cele aliate au început să părăsească țara. Dar, bineînțeles, mass-media din SUA raportează în mod reflex despre război și nu susține nimic altceva în afara acestei narațiuni. Ce să facem cu Rusia? Încetaţi să mai sprijiniți schimbările de regim de-a lungul granițelor Rusiei, inclusiv în Belarus, Kazahstan și în alte părți. Nu mai interveniți în alegerile din străinătate. Uitați-vă la modul în care am irosit patru ani cu afirmația că rușii s-au amestecat în alegerile noastre. Încetaţi livrările de arme și toate ajutoarele pentru Ucraina. Încetaţi sancțiunile. Refuncționalizați bugetul de apărare al SUA într-un buget menit să apere efectiv SUA. Nu e chiar atât de complicat: Nu mai încercați să dominați lumea.
    de la ug /avr
    surse/linkuri: http://ronpaulinstitute.org/archives/featured-articles/2022/january/17/washington-s-bi-partisan-russia-bashers-are-determined-to-start-a-war/?mc_cid=33a2822c7e&mc_eid=3b7e701eb1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Avertisment NATO. Războiul submarin și internetul

Avertisment NATO. Războiul submarin și internetul. Cablurile şi conductele...

De la mare la golf. Iranul nu a fost întotdeauna dușmanul Israelului

Am avut parte de un week-end palpitant pe plan...

Restaurarea unui simbol: Casa Roset-Catargiu din Iași | Ziarul de Iași

Restaurarea unui simbol: Casa Roset-Catargiu din Iași. Institutul Național...

Combaterea Aspectului Neplăcut din Jurul Buzelor: Ghid pentru Întinerirea Periorală

Combaterea Aspectului Neplăcut din Jurul Buzelor: Ghid pentru Întinerirea Periorală