Viceprimarii Iașului vor fi aleși luni, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, iar toate indiciile duc spre o alianță PNL-PSD, cu sprijinul decisiv al PMP. Mihai Chirica (PNL) ar urma să fie sprijinit de Daniel Juravle (PNL) și Roxana Necula (PSD), iar PMP ar putea obține în schimb o funcție-cheie în administrația locală, spun sursele ZdI.
Social-democrații au validat încă de alaltăieri nominalizarea Roxanei Necula pentru una dintre funcțiile de vice. Liberalii au câteva luni de la momentul în care au stabilit că Daniel Juravle va fi propunerea PNL. Celor două partide le lipsește un singur vot pentru formarea unei majorități: cel al PMP. Răsplata pentru PMP va fi ori postul de administrator public, pe care șeful PMP Iași Petru Movilă l-a mai ocupat în virtutea unei situații similare, ori altă funcție executivă în instituții din subordinea CL: liberalii și-ar dori să păstreze postul de „city manager”.
Majoritate fragilă în Consiliul Local Iași: alianțe necesare între cel puțin trei partide
În urma alegerilor locale din vară, situația din CL Iași este una complicată. Șase partide au reprezentanți în CL, iar pentru formarea unei majorități sunt necesare 14 voturi (din 27). Structura politică a deliberativului este următoarea: PNL (7 consilieri), USR (6 consilieri), PSD (6 consilieri), AUR (4 consilieri), CURAJ (3 consilieri) și PMP (un consilier). După cum se poate constata, o majoritate trebuie formată din reprezentanți ai cel puțin trei partide.
Liberalii au negociat atât cu PSD, cât și cu USR, votul PMP, indiferent de alianța prezumtivă, fiind implicit pentru o guvernare locală. În cazul USR, există o decizie politică la nivel conducerii filialei care exclude o alianță cu PNL. Chiar dacă majoritatea consilierilor locali ai USR sunt în favoarea unei astfel de alianțe, lipsa unui (cel puțin) un vot nu creează premisele unei majorități stabile. În schimb, PNL cu PSD și PMP pot forma majoritatea necesară aprobării proiectelor de hotărâre în CL. Dacă social-democrații vor avea al doilea viceprimar, rămâne de văzut ce beneficii va avea PMP: șeful filialei ar putea reveni în postul de administrator public sau pe altă funcție executivă în administrația locală.
Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Ziarul de Iași)