Deși există numeroase reglementări internaționale și naționale cu privire la protecția minorilor, realitatea nu este întotdeauna așa cum am vrea să o credem și cum sperăm că este. Există încă minori tratați neconform în sistemul de drept. În fața instanțelor penale ajung deseori minori victime ale unor infracțiuni: violențe, rele tratamente, neglijare, exploatare sexuală etc.
Am abordat aceste aspecte în interviul realizat cu psihoterapeutul Gabriela Groza, care predă Psihologie judiciară la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și, în același timp, practică avocatura.
Experiența sa de la cabinetul de psihoterapie, cea din sălile de judecată, dar și de la catedra de psihologie judiciară, o disciplină nouă în România, dezvăluie atât problemele de organizare a sistemului, cât și o serie de practici greșite care se perpetuează. Gabriela Groza spune și ce ar trebui făcut pentru ca minorii, victime ale mediului din care provin, să nu fie și victime ale mediului care ar trebui să îndrepte asta.
Principalele declarații ale Gabrielei Groza:
Minora răspundea monosilabic și se simțea încolțită. Unele întrebări erau acuzatorii : „Tu nu te-ai gandit că …” sau „De ce nu ai …”. La un moment dat ea vorbea zâmbind, iar organul de cercetare penală a interpretat complet eronat reacția ei.
Minorii sunt deseori victime în procesele de divorț, unde părinții sunt într-un conflict permanent și major. În acest context, minorii pot fi expuși la audieri repetate, unele conduse neprofesionist.
Am citit multe rapoarte de evaluare făcute neprofesionist de către psihologi din cadrul DGASPC.
Ministerul Justiției ar trebui să apeleze cât de des se poate la serviciile psihologilor experți, care sunt independenți, delegând această responsabilitate spre cei care sunt pregătiți pentru asta.
PressHUB: Doamna Groza, despre felul în care sunt tratați minorii în justiție la noi se vorbește foarte puțin. Unde apar cele mai multe erori, de unde provin?
Gabriela Groza: Există norme de audiere a minorilor și protocoale agreate internațional, însă prea puțin sunt cunoscute și aplicate în România. Sunt colegi psihologi care formează magistrați în privința audierii minorului (aplicarea protocolul NICHD), însă nu pe toți. Mai important este faptul că, până să ajungă în fața magistraților, minorii ajung deseori să dea declarații în fața organelor de poliție, care, de cele mai multe ori, nu sunt formate în audierea minorilor.
Așa că, nerespectând recomandările internaționale, deseori audierile minorilor nu se înregistrează video (fiind astfel necesar deseori să se repete), întrebările puse nu sunt formulate potrivit și adaptat, iar cadrul de audiere nu este cel recomandat.
În felul acesta se ajunge la ceea ce denumim „revictimizare”. O variantă utilă este dispunerea de către organele de urmărire penală a unei evaluări a minorului săvârșită de un psiholog expert care este specializat în audierea minorului. În acest fel se evită multe erori și se obțin mult mai multe informații de la minori.
Ne puteți da exemple de cazuri concrete de astfel de tratamente abuzive, în care minorul este revictimizat în justiție?
Îmi amintesc o situație în care se audia o minoră, victimă a traficului de persoane. Audierea avea loc în biroul procurorului, iar de față erau mai mulți avocați. Nu este deloc un cadru prielnic dezvăluirii, cu atât mai mult cu cât se discutau lucruri inconfortabile, care-i provocau rușine.
Minora răspundea monosilabic și se simțea încolțită. Unele întrebări erau acuzatorii: „Tu nu te-ai gandit că…” sau „De ce nu ai…”. La un moment dat ea vorbea zâmbind, iar organul de cercetare penală a interpretat complet eronat reacția ei.
Zâmbitul și râsul în timpul unei discuții inconfortabile pot fi mecanisme de apărare inconștiente prin care psihicul încearcă să facă față anxietății sau rușinii.
Un avocat a profitat imediat să sublinieze: „Păi înseamnă că nu te-a afectat așa tare din moment ce te distrezi”. Astfel de momente sunt extrem de nepotrivite în gestionarea minorilor aflați în abuz și nu s-ar fi întâmplat dacă audierea ar fi avut loc într-un cadru potrivit, fiind condusă de o persoană specializată.
Este grav și relevant pentru practica din sistem cazul pe care îl relatați. Dumneavoastră cum procedați, cum ar trebui procedat?
Rolul psihologului expert este foarte important. Atunci când sunt numită de către un organ de urmărire penală să evaluez un minor cu anumite obiective, evaluarea are loc în cabinetul meu, iar la aceasta mai poate participa eventual un alt coleg expert, ales de una dintre părțile din proces.
În acest context, se poate evalua atât un minor victimă a unei infracțiuni, cât și un minor căruia trebuie să i se stabilească interesul în cadrul proceselor de dreptul familiei. Cadrul este unul intim, specialistul poate să îi adreseze obiectivele adaptat la nivelul minorului, iar instrumentele de evaluare sunt specializate.
Deși sunt și cazuri în care se fac publice unele abuzuri, de cele mai multe ori sunt trecute sub tăcere. Ce rol au familiile aici?
În cauzele civile, minorii sunt deseori victime în procesele de divorț, unde părinții sunt într-un conflict permanent și major. În acest context, minorii pot fi expuși la audieri repetate, unele conduse neprofesionist. Uneori minorii ajung să fie îndepărtați de un părinte perioade foarte lungi de timp, sistemul de drept rămânând neputincios.
Nu puțini sunt părinții care se luptă fără izbândă cu „sistemul”, încercând să facă tot ce se poate pentru a li se permite vizitarea copilului, atunci când un părinte refuză sau îl manipulează pe copil pentru a-l respinge pe celălalt.
O altă problemă este faptul că psihologii angajați la DGASPC nu sunt formați în audierea minorior, în victimologie, în abuz etc.
Cine ar trebui să-i formeze și unde?
Din păcate, nu se alocă resurse pentru aceste formări, care sunt costisitoare, presupunând cumva că „dacă este psiholog, știe el ce trebuie făcut”. E greșit. Am citit multe rapoarte de evaluare făcute neprofesionist de către psihologi din cadrul DGASPC.
Dincolo de formarea care este absolut obligatorie pentru a evalua corect un minor, pentru a nu trage concluzii greșite sau pripite, pentru a nu formula întrebări sugestibile, pentru a ști cât trebuie să aștepți după ce adresezi o întrebare și ce trebuie să faci când minorul nu dorește să vorbească, este absolut necesară achiziționarea unor instrumente de evaluare psihologică validate și întocmite special pentru acest context.
Oricât de bun croitor ai fi, ai nevoie de metru pentru a face măsurătorile. Este o reală sursă de eroare suplinirea acestor instrumente de evaluare cu o intuiție a specialistului.
Alte situații sunt cele în care minorii sunt în poziția de condamnați pentru săvârșirea de infracțiuni. Ce fel de erori apar aici?
Acestea sunt cazurile de delicvență juvenilă. În România, un minor poate răspunde penal începând cu vârsta de 14 ani. Având în vedere starea de minoritate, nu vorbim de pedepse penale în cazul minorilor, ci de măsuri educative. Prima problemă care apare în situația minorilor care comit infracțiuni este dualitatea victimă/făptuitor.
Nu de puține ori, minorii care comit infracțiuni sunt victime ale mediului lor de dezvoltare, a neglijării din partea celor care ar trebui să îi supravegheze și să îi crească și educe, respectiv a abuzului.
Respectarea normelor sociale este în directă legătură cu dezvoltarea morală a unei persoane. Pentru a se produce dezvoltarea morală este nevoie de educație corespunzătoare, de modele proxime și sănătoase și de un mediu social/o comunitate care promovează normele sociale.
Deseori, minorii care ajung să comită infracțiuni nu au beneficiat de toate acestea, ci, dimpotrivă, au fost expuși la abuz fizic, emoțional și/sau sexual, au fost neglijați, au avut modele antisociale în familie și în comunitatea din care făceau parte și au fost uneori chiar corupți de majori în săvârșirea actelor infracționale. Din cauza atitudinii lor agresive, a consumului de substanțe, a lipsei de respect de care dau dovada și a greutății în a-i gestiona, uităm să-i privim ca niște victime și ne raportăm la ei ca și când ar fi trebui, ar fi fost de datoria lor, ar fi putut să se dezvolte armonios într-un mediu ostil.
La nivel de sistem, care credeți că ar fi soluțiile, ce ar trebui făcut?
În opinia mea, Ministerul Justiției ar trebui să aloce fonduri pentru pregătirea, specializarea organelor de urmărire penală, a magistraților și a avocaților în domeniul audierii minorilor.
În egală măsură, ar trebui să apeleze cât de des se poate la serviciile psihologilor experți, care sunt independenți, delegând această responsabilitate spre cei care sunt pregătiți pentru asta. La acest moment, chiar dacă sunt mulți studenți doritori să se formeze în acest domeniu, încă nu avem suficiente structuri de pregătire, nici sub cupola Colegiului Psihologilor din România și nici sub cupola Ministerului Justiției.
Citește și: Cum ajunge Poliția să lase fetele traficate înapoi pe stradă
Nu este suficient să urmezi niște cursuri teoretice, trebuie să vezi cum se face în practică. Deocamdată, psihologii cu experiență – trebuie să ai gradul de specialist în profesia de psiholog pentru a deveni expert – apelează la experți formatori autorizați de Colegiul Psihologilor și urmează workshop-uri, respectiv sunt supervizați de aceștia până devin suficient de buni.
Totuși, din păcate, Colegiul Psihologilor admite înscrierea pe lista experților pentru justiție și a acelor psihologi specialiști care nu au urmat o formare, formarea nefiind obligatorie. Ar trebui să se modifice această permisivitate, având în vedere că practica ne-a arătat că nu ne putem baza doar pe conștinciozitatea și răspunderea profesională a experților, fie ei și psihologi.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Articol publicat în cadrul programului ReAct – Reformă și acțiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiție.
[…] Cum sunt audiați minorii care comit infracțiuni și cei abuzați. Deși există numeroase reglementări internaționale și naționale cu privire la protecția minorilor, realitatea nu este întotdeauna așa cum am vrea să o credem și cum sperăm că este. Există încă minori tratați neconform în sistemul de drept. În fața instanțelor penale ajung deseori minori victime ale unor infracțiuni: violențe, rele tratamente, neglijare, exploatare sexuală etc. Am abordat aceste aspecte în interviul realizat cu psihoterapeutul Gabriela Groza, care predă Psihologie judiciară la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și, în același timp, practică avocatura. Experiența sa de la cabinetul de psihoterapie, cea din sălile de judecată, dar și de la catedra de psihologie judiciară, o disciplină nouă în România, dezvăluie atât problemele de organizare a sistemului, cât și o serie de practici greșite care se perpetuează. Gabriela Groza spune și ce ar trebui făcut pentru ca minorii, victime ale mediului din care provin, să nu fie și victime ale mediului care ar trebui să îndrepte asta, scrie PressHub. […]