VIDEO Ajutor românesc pentru ucraineni. Ce s-a făcut bine, unde se poate face mai bine

Data:

Bogdan Oprea este profesor la Universitatea din București, dar este și activist civic. Face voluntariat, de mulți ani, inclusiv în pandemie. A fost și la granița României cu Ucraina, pentru a-i ajuta pe refugiați.

YouTube video

Bogdan Oprea vorbește, la Interviurile PressHUB, despre experiența pe care a avut-o la frontieră, despre extraordinarul efort și dăruire a celor de acolo, dar și despre problemele identificate.

Profesorul, voluntar SMURD, a discutat și despre colaborarea dintre stat și ONG, dar și despre cum pot fi organizați oamenii care vor să facă bine, dar care nu au experiență în a conlucra.

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă., A publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este de asemenea membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Se poartă anti-sorosismul și discursul urii

Tentația politicienilor români de a maimuțări diverse curente și...

Criză. Realitatea nefardată a pieței medicamentelor din România

„Sunt zile în care și 50 de pacienți pleacă...