Familia şefului judeţului se pregăteşte să lanseze o fermă-parc de animale. „Ziarul de Iaşi” a mers la Sculeni pentru a vedea în ce măsură s-a dezvoltat proiectul „grădinii zoologice”, aşa cum apărea în rechizitoriul DNA, în care Costel Alexe este acuzat că a pretins de la Sidex Galaţi mai multe tone de tablă pentru realizarea unor amenajări.
La faţa locului, lucrările erau în toi: forfotă era atât în interiorul proprietăţii, cât şi în afara ei. Din exterior, un trecător poate observa cel mult unele construcţii comerciale, grajduri şi amenajări peisagistice. Am contactat familia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) şi, contrar aşteptărilor, ni s-a permis accesul în interior.
Telefonic, şeful CJ ne-a transmis că el nu se ocupă de acest proiect, ci ar fi strict o iniţiativă a fostei sale soţii. Despre divorţul celor doi, presa a scris că este unul formal, decis în contextul problemelor juridice ale şefului judeţului.
Peste 30 de animale şi zeci de specii de păsări populează ferma-parc a familiei Alexe. În mediul online, s-a început deja promovarea parcului tematic sub numele „Arcaland”, dar într-o formă destul de timidă. În context, de remarcat că şeful CJ este asociat unic al unei firmei numite Domeniul Arca SRL, dar parcul ar fi gestionat de societatea fostei soţii, Corporex.
Continuarea, în Ziarul de Iași!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!