VIDEO Autocar implicat într-un accident, în judeţul Olt. A fost activat Planul roşu de intervenţie

Data:

Un accident în care au fost implicate un autocar cu călători şi cu o autoutilitară e s-a produs luni seară, în localitatea Recea, comuna Valea Mare.

Trei persoane ar fi rănite, niciuna din autocar.

Accidentul s-a produs la intersecţia drumului judeţean DJ 653 cu drumul judeţean DJ 657.

A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Mai multe echipaje de ambulanţă şi SMURD intervin.

„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului Olt a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, șapte echipaje SMURD și cinci echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt”, transmite ISU Olt.

Citește și: Poți fi profesor și să distribui conspirații? Trei exemple care ne sperie

În eveniment au fost implicate 55 de persoane (53 în autocar și două în autoutilitară), patru persoane au fost asistate la fața locului și una a necesitat transport la spital.

Între timp, şi-a încetat aplicabilitatea Planul roșu de intervenție.

Continuarea, în Reporter24!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

BIHOREANUL | Expoziție de tablouri interbelice la Casa Darvas-La Roche din Oradea

Casa Darvas-La Roche expune o colecţie nouă de tablouri...

ZIARUL DE IAȘI | 9 martie, sărbătoarea „Mucenicilor”. Tradiții și obiceiuri

9 martie, sărbătoarea „Mucenicilor”. Tradiții și obiceiuri. În calendarul...

EXPRESS DE BANAT | Scrisori expuse la Memorialul Revoluției din Timișoara: „Mama îți scrie ție, copilul meu!”

Scrisori expuse la Memorialul Revoluției din Timișoara: „Mama îți...

BANATUL AZI | Ziua Femeii sărbătorită în centrele Direcției de Asistență Socială din Timișoara

Ziua Internațională a Femeii sărbătorită anual la data de...