VIDEO Cine sunt cei care luptă în justiție cu plagiatul lui Nicolae Ciucă

Data:

Toate cele trei sesizări cu privire la suspiciunile de plagiat din teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă au fost blocate în justiție, într-un mod care ridică mari semne de întrebare.

YouTube video

Premierul este acuzat că a copiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 ale lucrării sale. Blocarea sesizărilor s-a făcut cu o viteză care nu e specifică justiției din România.

Unul dintre judecătorii care au respins dosarul s-a pensionat la scurt timp după decizie. Actele au ajuns la el prin așa numita manevră „Coperta”, potrivit G4 Media.

A doua judecătoare a folosit argumente mai degrabă politice decât de Drept, pentru a justifica decizia în favoarea lui Nicolae Ciucă.

Până acum nu s-a discutat deloc despre persoanele care au făcut cele trei sesizări. Dar mai ales, nu am aflat dacă se vor resemna sau vor încerca să spargă blocajul din justiție.

La Interviurile PressHUB, discutăm cu doi dintre ei: Mihai Polițeanu, deputat USR, și Marian Henzulea, voluntar la Integritate pe bune.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță este redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
1 COMENTARIU
  1. Incercarile ,nereusite ,de a implica politic, in discutiile din Media , Teza de doctorat a Premierului este evidenta .Pe masura trecerii timpului si urmare a deciziilor CCR si cele ale Instantei de Judecata constatam cum implicarea ,cu vadite tente ce cuprind si partea politica a lucrurilor, a unor contestari, esueaza . Ca persoane particulare nu trebuie decit sa citim legile ce reglementau aparitia unei Teze de Doctorat la data la care premierul Ciuca ,atunci General,a primit acceptul Comisiei ce era indrituita sa analize Teza cu pricina .Din momentul in care Comisia a atribuit si constatat valabilitatea Tezei ce respecta ,ca si procedura de aparitie, toate legile la zi , Premierul nu mai putea fi acuzat de plagiat .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum să te ferești de imaginile false create prin tehnologia deepfake

Cum să te ferești de imaginile false create prin...

Un ziar elvețian ironizează AUR și testul poligraf făcut de Simion | Info Sud-Est

Un ziar elvețian ironizează AUR și testul poligraf la...

Peste 1.000 de permise de conducere au fost reținute în doar 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la...