Cum soarele prinde din ce în ce mai multă forță, iar noi suntem mai predispuși să ne expunem din plin razelor sale, este indicat un control al pielii de pe întreaga suprafață corporală! Cea mai eficientă scanare o puteți găsi la Skinmed Clinic, Centrul de Excelență Dermatologie București.
Din păcate, incidența melanomului în populația generală este în creștere. Imbucurător însă rămane faptul că scanarea corporală cu dermatoscopia generalizată a nevilor ajută în detectarea precoce a melanomului. Iar cea mai bună veste este că detectarea melanomului în stadii incipiente se asociază cu o rată de vindecare de peste 95%.
Ce este melanomul?
Melanomul este un tip de cancer cutanat care are drept punct de plecare melanocitul, celulă care produce melanină, pigmentul care se regăsește la nivel cutanat, ocular și al firului de păr. Melanocitele sunt celulele care stau la baza formării nevilor (alunițelor).
Deși majoritatea nevilor nu suferă transformare malignă, aceștia reprezintă leziunea preexistentă asociată cu melanomul, 1:5 cazuri, restul sunt leziuni nou apărute, ușor decelabile prin dermatoscopia întregii suprafețe corporale.
O metodă imagistică de tehnologie înaltă precum scanarea digitală a nevilor poate ajuta medicul dermatolog pentru a detecta leziunile nou apărute sau eventuale modificări la nivelul celor preexistente.
În cadrul Skinmed Clinic, Centrul de Excelență Dermatologie București, folosim un sistem digital extrem de precis pentru harta digitală a nevilor care se bazează pe imagini cu rezoluție înaltă și un software de ultimă generație, pentru a crea o bază de date unde vor fi stocate toate leziunile melanocitare.
Harta digitală a nevilor ne asigură dacă există sau nu vreo modificare la nivelul nevilor preexistenți sau dacă a apărut un nev nou de la ultima examinare, adesea MELANOM.
Melanomul prezintă creștere rapidă și reprezintă cancerul cutanat cu cea mai maremortalitate asociată. Fiind greu de detectat cu ochiul liber, cu ajutorul sistemului Fotofinder, noi nu doar scanăm leziuni, ci vedem modificări pe care nu le-ați putea nota altfel!
Sistemul nostru de realizare a hărții nevilor de pe suprafața cutanată, dezvoltat în exclusivitate de FotoFinder, este creat pentru a analiza în profunzime structura unui nev cu scopul de a detecta orice potențial melanom care nu poate fi observat la examenul clinic. Fotografia realizată este, practic, o dermatoscopie generalizată, imaginea putand fi mărită pentru a vizualiza în detaliu posibilele leziunile maligne incipiente.
De ce? Deoarece dacă este descoperit precoce, crește rata de curabilitate.
Nu lăsa nicio leziune nescanată!
Recomand scanarea corporală totală cu FotoFinder! Scanarea (Harta) întregii suprafețe cutanate FotoFinder ATBM Master înseamnă analizarea tuturor leziunilor de pe tot corpul. Astfel, se pot studia toate leziunile cutanate ale pacientului din cap până în picioare și, în plus, sistemul ultraperformant monitorizează chiar și cele mai mici schimbări apărute și evoluția nevilor în timp.
Skinmed Clinic este un centru de referință internațională pentru monitorizarea digitală prin coroborarea informațiilor obținute prin sistemul FotoFinder (Inteligența artificială integrată) și expertiza vastă a medicilor clinicii noastre.
Evoluția tehnologică îmbrățișată de FotoFinder a ajuns la Skinmed Clinic, noul sistem Master reprezentand o dermatoscopie generalizată preluată direct din imaginea fotografică de înaltă rezoluție și optimizată eficient. Astfel, timpul de lucru este de maxim 15-20 minute comparativ cu o oră, chiar și o oră și jumătate anterior, imaginea dermatoscopică separată fiind necesară pentru un număr extrem de redus de leziuni.
Monitorizarea ulterioară se realizează eficient la nivelul întregii suprafețe cutanate, pentru că acum știm, 80% dintre melanoame sunt leziuni nou apărute, iar noi trebuie să vizualizăm cu periodicitate tot tegumentul pacienților noștri!
Ce pacienți ar trebui să realizeze harta nevilor cu ajutorul FotoFinder-ului?
Dacă îndepliniți vreuna dintre condițiile de mai jos, asociați un risc crescut de a dezvolta cancer cutanat de tip melanom și ar trebui să luați în considerare realizarea unei hărți dermatoscopice a nevilor de pe corpul dumneavoastră:
- Multiplii nevi (peste 100 pe tot corpul);
- Mai mulți nevi displazici/ atipici (peste 50 pe tot corpul);
- Istoric familial/personal de melanom;
- Melanom sau alt cancer cutanat diagnosticat în antecedente;
- Diagnostic anterior de displazie nevică;
- Nevi de dimensiuni mari (diametrul peste 5 cm) și/sau formă atipică, asimetrică;
- Modificări notabile apărute la nivelul nevilor preexistenți sau nou apăruți;
- Istoric de arsuri solare severe în copilărie sau adolescență;
- Istoric de bronzare artificială (solar);
- Fototip cutanat foarte deschis/ deschis.
Inteligență artificială integrată
FotoFinder-ul cu inteligență artificială integrată realizează analiza și evaluarea riscului asociat leziunilor melanocitare și non-melanocitare folosind unul dintre cei mai eficienți algoritmi existenți.
ATBM masters integrează această tehnologie pentru a optimiza rezultatele obținute la dermatoscopia întregii suprafețe cutanate. Este important să reținem că melanomul poate fi învins cată vreme este depistat la timp.
Dr. Anamaria Leașu-Braneț este medic specialist dermatovenerologie în cadrul Skinmed Clinic, Centrul de Excelență Dermatologie București Expert Dermatoscopie & Diagnostic Melanom / Terapii Laser.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!