VIDEO Incendiu la Secţia Ginecologie a Spitalului Judeţean Suceava. 329 de pacienţi, evacuați

Data:

spot_img

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la Secţia Ginecologie a Spitalului Judeţean Suceava. A fost activat Planul Roşu de intervenţie, fiind evacuaţi pacienţii de la mai multe etaje ale unităţii medicale.

Au fost evacuaţi în total 329 de pacienţi, între care 102 copii, majoritatea nou-născuţi, fără a se înregistra victime, transmite News.ro.

Autorităţile din Suceava au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, la un incendiu care a izbucnit la Secţia Ginecologie a Spitalului Judeţean Suceava.

YouTube video

„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la elemente combustibile ale instalaţiei electrice – izolaţie cabluri şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV, Secţia Obstetrică-Ginecologie, în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, potrivit Agerpres.

Iniţial, la faţa locului mai multe echipaje de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, o descarcerare uşoară, o autoscară de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială de transport personal şi victime multiple, ulterior fiind activat şi Planul Roşu de Intervenţie.

„Pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, şapte autospeciale cu apă şi spumă, opt ambulanţe SMURD, trei autoscări de intervenţie la înălţime, cinci Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare.

De asemenea, în sprijin, au intervenit şi nouă echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază”, a precizat Alin Găleată.

Oficialii ISU menţionează că, în paralel cu acţiunea de stingere, s-au derulat misiunile de căutare-salvare-evacuare a tuturor persoanelor, pacienţi, personal medical şi auxiliar, de la nivelul etajului IV şi de la etajele superioare.

Pe parcursul intervenţiei au fost evacuaţi, de către pompierii militari şi personalul de la locul de muncă, 329 de pacienţi, dintre care, 102 copii (57 nou-născuţi). Pacienţii au fost evacuaţi pe secţiile de la etajele inferioare şi în Unitatea de Primiri Urgenţe. Aceştia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicaţii cu fum şi gaze toxice.

Incendiul a fost localizat la ora 0,42, iar lichidarea acestuia a fost declarată zece minute mai târziu.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...