VIDEO: O bisericuță de lemn din Vâlcea este nu doar marele câștigător al Premiilor Europene pentru Patrimoniu, ci și favorita publicului

Data:

spot_img

Biserica de lemn din satul vâlcean Urşi, premiată la ediţia 2021 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu – categoria Conservare – oferite de Europa Nostra, a cărei ceremonie a avut loc la Veneția, este și câştigătoarea Premiului Publicului.

Este vorba despre un lăcaș ridicat între anii 1757 și 1784, care a trecut printr-un incendiu în 1838 și care, ulterior, a fost abandonat. Bisericuța a fost însă redescoperită în 2007 și a fost supusă unui șir de restaurări, care au durat până în 2020.

Așezământul din satul Urși a fost selectat de către conducerea Europa Nostra, la recomandarea unui juriu independent de experți, să primească unul dintre Marile Premii în valoare de 10.000 de euro.

Readusă la viață prin eforturile unor iubitori de artă, cultură și tradiție

Lăcașul, monument istoric, a mai primit ulterior un premiu, căci a fost desemnat online favoritul publicului. Concurența a fost acerbă, căci în competiția online au fost 24 de participanți, din 18 ţări europene, răsplătiți cu premii pentru implicare în păstrarea patrimoniului material şi imaterial, în cadrul acestui concurs.

„Sunt deosebit de bucuros că oameni din toate colțurile Europei au apreciat mica noastră bijuterie arhitecturală, readusă la viață prin eforturile conjugate ale unor iubitori de artă, cultură și tradiție, specialiști în domeniu care s-au implicat voluntar în restaurarea clădirii bisericuței, dar și a picturilor ei. Aceste două premii obținute de Biserica de lemn din satul Urşi li se cuvin acestor oameni minunați, cărora le mulțumesc pentru eforturile lor și pentru grija cu care au reconstruit și restaurat, cu respect pentru vechea tradiţie bizantină, tot ce fusese degradat de timp și de intemperii, în cei 264 de ani care au trecut de la construirea ei.

Prin implicarea lor, ne-au demonstrat că iubirea pentru patrimoniul nostru cultural poate uni generații și comunități, că niciun efort nu e prea mare, indiferent de perioada de timp în care trebuie să îl depui, atunci când îți dorești să lași generațiilor următoare valorile inestimabile lăsate de înaintași. Respect și admirație pentru tot ce au făcut pentru mica noastră bijuterie arhitecturală!”, spune, pe Facebook, președintele CJ Râmnicu Vâlcea, Constantin Rădulescu.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related