VIDEO ​O ploaie de bani a blocat o autostradă din Spania – 20.000 de euro au zburat pe geam

Data:

spot_img

Mai multe mașini s-au oprit pe o autostradă din Spania pentru a culege bancnotele care au zburat pe un geam al unui vehicul care a fost implicat într-un accident în apropiere de orașul Marbella, potrivit El Pais.

Șoferii care mergeau luni pe autostrada A7 din aproiere de Marbella au fost surprinși când au văzut că pe calea de rulare plouă cu bancnote de 50 de euro.

Incidentul a avut loc după ce o mașină care transporta o servietă cu 20.000 de euro a fost implicată într-un accident, potrivit unor surse din Garda Civilă. În urma impactului, geanta a zburat pe geam iar banii au început să fluture pe autostradă. La vederea ploii de bani, șoferii s-au oprit în mijlocul autostrăzii pentru a culege bancnotele împrăștiate, contribuind astfel la un ambuteiaj.

Polițiștii susțin că cei care au luat din bani au comis o infracțiune, dar pentru moment nu au făcut arestări.

De asemenea, Poliția Națională investighează acum originea banilor. Proprietarii celor 20.000 de euro au declarat că voiau să îi folosească pentru a cumpăra o mașină. În Spania, transportul a până la 100.000 de euro în numerar este permis de lege. (Sursă foto: Dreamstime) VIDEO, pe Hotnews.ro.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rheinmetall a livrat Ucrainei un nou vehicul de luptă Lynx | Aktual24

Conglomeratul german Rheinmetall a livrat Ucrainei un nou vehicul...

Președintele Azerbaidjanului amenință Armenia: „E un stat fascist” | Aktual24

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că Armenia este...

Un pilot ucrainean a doborât 6 rachete balistice într-o singură misiune | Aktual24

Pentru prima dată în istoria utilizării avionului de luptă...

Războiul cibernetic dus de China împotriva SUA | The Epoch Times

Războiul cibernetic dus de China împotriva SUA. Beijingul şi-a...