VIDEO O temă puțin discutată din PNRR: banii și reforma din justiție

Data:

Planul Național de Redresare și Reziliență, un plan de țară care ar trebui să schimbe România până în 2026, are și o importantă componentă privind reformele din justiție.

Pentru ca România să primească cele 29 de miliarde de euro de la Comisia Europeană, trebuie să lucreze mai bine pentru garantarea independenței justiției, intensificarea luptei anticorupție și un acces mai bun la actul de justiție.

Laura Ștefan, expert în anticorupție, de la Expert Forum, explică, la Interviurile PressHUB, care sunt progresele pe care le-au făcut autoritățile de la București, dar mai ales unde există riscul de blocare a reformelor și a banilor.

spot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță este redactorul-șef al PressHUB (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021. Între 2015 și 2017, a fost redactor-șef la cotidianul România liberă, unde lucrase anterior ca reporter de investigații. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași, România. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Muzeele din Ucraina, jefuite de ocupanții ruși: „Ne fură istoria”

Muzeul Regional de Artă din Herson a pierdut 10.000...

CJ Bistrița-Năsăud face cetățean de onoare un afacerist inculpat pentru corupție

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a anunțat că intenționează să acorde...

Un general IGSU s-a pensionat fix înainte să fie inculpat. Va primi 12.000 de lei pe lună

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de trecere...

Niculae Bădălău, arestat preventiv pentru 30 de zile

Curtea de Apel Bucureşti a decis luni ca Niculae...