VIDEO Războiul din Ucraina. Cât de mare e riscul ca Rusia să folosească armele nucleare

Data:

spot_img

S-a încheiat prima săptămână a invaziei militare a Rusiei în Ucraina. Vladimir Putin nu dă semne că ar vrea să se oprească, deși numărul morților din rândul civililor și militarilor este în creștere, iar peste 1 milion de oameni s-au refugiat în alte țări.

YouTube video

Mai mult, Putin amenință țările membre NATO cu arsenalul nuclear uriaș pe care-l deține Rusia.

Ucraina a rezistat eroic până în prezent, deși atacurile rusești se înmulțesc ca număr și ca intensitate a armelor folosite. Președintele Zelensky cere în continuu ajutorul NATO și a semnat cererea de aderare a țării la UE.

Cât de mare este riscul ca Vladimir Putin să folosească armele nucleare? Ce ar însemna intrarea Ucrainei în UE? Cum se va modifica lumea după ce războiul se va încheia.

Discutăm la interviurile PressHUB, cu Luciana Ghica, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Guvernare Comparată și Studii Europene al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București.

Uni4ukraine

Luciana Alexandra Ghica a studiat științele politice și relațiile internaționale la Universitatea din București, Central European University (Budapesta) și Universitatea din Oxford, specializându-se în analiza proceselor de cooperare internațională în contexte de democratizare.

În acest domeniu a publicat mai multe studii de specialitate și a coordonat prima enciclopedie românească a Uniunii Europene (c2005, ediția a 2-a 2006, ediția a treia 2007) și, împreună cu M. Zulean, primul manual românesc dedicat studiilor de securitate din perspectivă științifică modernă occidentală (Polirom 2007).

A conferențiat ca lector invitat în mai multe universități din Europa și Asia, zone în care, alături de America Latină, a avut stagii de cercetare de teren.

În ultimul deceniu, a început să se specializeze și în analiza științelor politice ca disciplină și profesie, precum și în analiza dinamicilor privind politica științei, îndeosebi cu privire la aspecte legate de cooperarea internațională.

Actualmente este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Guvernare Comparată și Studii Europene al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București, unde coordonează și Centrul pentru Studii de Dezvoltare și Cooperare Internațională (IDC), precum și programele de studii în limba engleză Licență în Relații Internaționale și Studii Europene (BA in International Relations and European Studies – IRES) și Master profesional Afaceri Publice Internaționale (MA in International Public Affasirs – MIPA).

În cadrul și împreună cu studenții MIPA, a inițiat și coordonează platforma https://uni4ukraine.unibuc.ro/.

Aceasta își propune să identifice, monitorizeze și să prezinte într-un singur loc și într-o formă ușor accesibilă publicului inițiativele existente care sprijină persoanele care au părăsit sau intenționează să părăsească Ucraina via România, venind în special în sprijnul refugiaților din mediul academic (studenți, profesori, personal tehnic și administrativ) și al familiilor lor.


spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...