VIDEO: Scandalul provocat de Chirica l-a depăşit pe cel al marşului minorităţilor sexuale LGBTQ

Data:

spot_img

Potrivit Ziarului de Iași, primul marş LGBTQ de la Iaşi s-a desfăşurat seara trecută fără incidente grave, chiar dacă un grup compact de contestatari au strigat mesaje jignitoare la cei care mărşăluiau, i-au huiduit, iar câteva persoane i-au stropit, după cum chiar ei au afirmat, cu aghiazmă, iar din mulţime se simţea şi miros de tămâie. Pe lângă cei mai vocali dintre contestatari, la marş, pe parcursul traseului, au putut fi văzute şi alte persoane în tricouri albe, care îi îndemnau „să nu spurce iubirea”, şi care se rugau în genunchi. În unul dintre grupurile cu tricouri albe se afla şi cunoscutul preot Dan Damaschin.

YouTube video

Autorităţile spun că marşul organizat de cei din comunitatea LGBTQ şi de către cei care susţin această minoritate nu este unul legal, iar voci din rândul jamdarmilor afirmă că tratează manifestarea ca pe un marş spontan. În ciuda acestor lucruri, forţele de ordine au reuşit să-i păstreze la distanţă pe cei care contestau marşul LGBTQ. Tot forţele de ordine au hotărât, de comun acord cu cei din comunitate, să oprească marşul în zona Moldova Mall, la Palatul Culturii aşteptând două grupuri distincte de contestatari.

Un marş LGBTQ în care doar vocile contestatarilor s-au auzit

Marşul LGBTQ de la Iaşi ar fi trecut aproape neobservat dacă nu ar fi fost interzis. S-a putut observa din faptul că vocile celor din asociaţia Rise OUT, din comunitatea LGBTQ de la Iaşi sau din ONG-urile care şi-au arătat susţinerea pentru manifestare aproape că nici nu s-au auzit pe tot parcursul acestuia. Au zâmbit din ochi, pentru că pe gură şi nas toţi purtau măşti, celor care îi huiduiau de pe margine şi au fluturat din steaguri. Doar la final s-au aplaudat pentru curajul lor, i-au aplaudat pe jandarmii care i-au protejat pe tot parcursul marşului şi au sperat ca anul viitor să nu mai fie huiduiţi, udaţi sau înjuraţi.

Articolul integral, pe ziaruldeiasi.ro!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related