VIDEO Senatorii s-au făcut că interzic reclamele la jocurile de noroc. Banii au contat, din nou, mai mult decât viața

Data:

spot_img

O nouă lege care ar fi trebuit să reglementeze foarte strict reclamele la jocuri de noroc, așa cum se întâmplă în cazul țigările, a fost schimbată atât de mult de senatori, că până la urmă nu mai corespunde cu proiectul depus la început în Parlament.

Actul normartiv, inițiat de un deputat PNL, prevedea inițial interzicerea totală a reclamelor pe televiziuni, la radio, în online și în spațiul public. Varianta aprobată, în final, de Senat prevede că reclamele pentru jocurile de noroc și pariurile sportive vor putea fi difuzate, totuși, între orele 23.00 și 6.00. Iar bannerele publicitare postate pe stradă nu pot depăși 30 de metrii pătrați.

Citește și: BNR a reclamat la Parchetul European o posibilă fraudă într-o licitație pentru colectarea gunoaielor din Neamț

Senatorii nu au fost de acord cu modificările făcute de PNL. Dar au votat pentru

Pe parcursul dezbaterilor, mai mulți senatori s-au declarat împotriva modificărilor aduse proiectului, cu o zi înainte, în comisiile de cultură și juridică, reunite într-o ședință comună. Totuși, în final, 80 dintre cei prezenți au votat pentru adoptarea legii cu modificările criticate, înregistrându-se doar două abțineri.

Senatoarea AUR Rodica Boancă a spus că se „bucură de această inițiativă legislativă” și deși se aștepta să treacă în forma inițială, a constatat că amendamentele admise sunt foarte îndulcite.

„Din punctul nostru de vedere legea trebuia să treacă cum era, adică fără publicitate nici în online, nici pe clădiri, nici la tv pentru jocurile de noroc. A lăsa în continuare un interval orar, în care după ora 23.00 existe astfel de reclame, de asemenea, viciază”, a menționat aceasta. La final, a votat pentru legea „îndulcită”.

Citește și: Cartea cu „lista putiniștilor”, restrasă de pe piață de editură. Somații și amenințări cu judecata

Senatoarea USR Simona Spătaru a declarat că „ne-am adresat cu o inițiativă pentru a proteja minorii, pentru a nu fi aproape de scoli aceste locuri în care se desfășoară jocurile de noroc. Acum dorim ca reclama de la televizor, reclama stradală să nu mai fie tot timpul în atenția adulților sau chiar a minorilor așa cum se întâmplă acum.

Singura neplăcere a fost ieri, când s-a dezbătut raportul pe această inițiativă în ședința comună și prin amendamentele PNL s-a dat, din păcate, un bonus industriei. Corect ar fi fost ca inițiativa să rămână exact în forma în care s-a depus și să nu mai existe aceste amendamente”.

Totuși, și parlamentara USR a votat pentru adoptarea legii în forma sa moderată.

YouTube video

Alina Gorghiu contrazice colegele din Senat

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a luat cuvântul în numele partidului care a propus legea în forma dură și care a modificată apoi într-o formă mai cuminte.

„Doar să grăim discursuri sfâșietoare de la microfon și să vorbim de bonus în condițiile în care se vorbește de restricții clar și interdicții în lege nu ne face nici mai parlamentari, nici mai profesioniști. Am să vă spun așa, jocurile de noroc reprezintă una dintre cele mai populare modalități de petrecere a timpului liber și una dintre cele mai toxice pentru adolescenți. Este limpede că ne confruntăm cu un fenomen care ia amploare de la zi la zi și da OMS a calificat ca pe o dependență severă această practică a jocurilor de noroc”, a afirmat președintele interimar al Senatului.

Alina Gorghiu a susținut, însă, că interzicerea totală a joburilor de noroc doar ar crește atractivitatea acestora pe piața neagră.

Senatorul REPER Cosmin Poteraș a afirmat că inițiatorii au propus inițial o lege foarte bună pentru interzicerea reclamelor la jocurile de noroc. Dar nu au avut curaj să meargă până la capăt.

„Din păcate, prin amendate, s-a întors la 180 de grade, nu mai are legătură cu interzicerea reclamelor la jocurile de noroc. Probabil că vă pasă mai mult de încasările la buget, decât de o problemă socială și chiar medicală pe care mare parte dintre români o au astăzi. Concluzia mea este că vrem să reglementăm, dar fără să se modifice nimic”, a precizat Cosmin Poteraș.

Senatorul s-a abținut de la vot, în cele din urmă.

Citește și: Petiție pentru interzicerea reclamelor la jocuri de noroc și pariuri sportive

UDMR vrea scoaterea de tot a păcănelelor

Senatorul UDMR Lorand Turos a declarat că salută această propunere legislativă și că îmbrățișează idea pentru că este important ca acest lucru să fie legiferat și să nu lăsăm piața de publicitate să promoveze fără nicio regulă jocurile de noroc, respectiv pariurile sportive.

„Totodată vreau să menționez că nu interzicerea publicității privind jocurile de noroc și pariurile sportive rezolvă această problemă, este o parte din rezolvarea problemei, dar până când în fiecare oraș, în fiecare localitate din România, la fiecare colț găsim păcănele până atunci nu am rezolvat problema.

Cred că problema este una mult mai complexă și pe lângă reglementarea publicității trebuie să ne gândim foarte bine și să avem o discuție sinceră în societate. Avem noi nevoie de păcănele în fiecare bar din țara asta? Nu cred! Cred că trebuie să reglementăm într-un mod în care să nu fie la îndemână acest joc păcătos”, a precizat acesta. De asemenea, a votat totuși pentru varianta modificată.

La finalul ședinței, proiectul de lege a primit 78 de voturi „pentru” și doar două abțineri, prin urmare a fost adoptat de Senat și urmează să fie dezbătut și in Camera Deputaților.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...