VIDEO Șoferii nu vor plăti taxă pe Podul de la Brăila în primii 5 ani de la deschidere

Data:

spot_img

Podul peste Dunăre de la Brăila  va fi gratuit pentru șoferi în primii 5 ani de la deschidere, conform contractului de finanțare, a transmis luni, la Isaccea, în județul Tulcea, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Pe malul de la Brăila, Astaldi a promis și astăzi că va termina lucrările în decembrie 2022,  însă atât oficiali din Ministerul Transporturilor cât și șeful CNAIR au declarat public că lucrările la pod și la o parte a drumurilor de legătură nu pot fi încheiate în două luni, înainte de intrarea în iarnă cu mobilizarea actuală a constructorului.

Totodată, ministrul Grindeanu a precizat la Isaccea că, principala descărcare de pe podul care face legătura între Moldova și Dobrogea va fi asigurată prin Drumul Expres Brăila-Galați pe care îl construiește UMB și care ar trebui să fie gata la sfârșitul anului viitor, înainte de termen (n.r Drumul Expres Brăila-Galați este la aprox. 30 % stadiu fizic de execuție) : ,,Este foarte important anul viitor pentru că descărcare de pe Pod trebuie să intre în Drumul Expres Brăila-Galați, acolo lucrează Umbrărescu…se lucrează, la cum îl știm se ține de termene, nu avem dubii, va termina anul viitor. Principala descărcare va fi în DEx unde lucrează Umbrărescu, vor fi și alte descărcări…” Potrivit CNAIR, stadiul fizic de execuție pentru podul de 2 kilometri este de 76,37 %, iar cel financiar de 85 %. Proiectul include un drum rapid Brăila -Jijila de 19 kilometri și un drum de legătură cu DN 22 Smârdan-Măcin de 4,3 km.

YouTube video

Întrebat despre cuantumul taxei pentru trecerea Podului de la Brăila, Grindeanu a explicat că în primii 5 ani de la deschidere trecerea este gratuită : ,,Eu știu că primii 5 ani este gratis. Este conform procedurilor fiind vorba despre o finanțare europeană”. Taxa pentru Pod este prevăzută în acordul de mediu din 2016, document pe care l-a consultat Economedia : ,,Două soluţii alternative sunt propuse pentru staţia de taxare : prima este pentru taxare manuală care constă în construirea unei zone de taxare cu cabine aferente, iar a doua constă într-o staţie de taxare automată care nu necesită nicio modificarea a carosabilului şi constă în instalarea unui portal de detectare.” se arată în acordul de mediu pentru Podul care costă aproape 500 de milioane de euro, fonduri europene, titreaz[ ECONOMEDIA.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Economedia.ro
Economedia.ro
Economedia este site de știri și analize economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related