VIDEO Suntem în primul război mondial economic

Data:

spot_img

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a băgat lumea în primul război mondial economic, a explicat dr. Antonia Colibășanu, analist geopolitic și lector de relații internaționale la SNSPA, în cadrul Interviurilor PressHUB.

YouTube video

„Și în primul război mondial, în al doilea și în timpul Războiului Rece, am avut elemente economice. Însă atunci a venit ca un domeniu de susținere al celui militar.

În momentul de față, pare că actualul război economic este mult mai intens decât cel militar. Acum se folosesc arme, regulile sunt destul de subiective. Dacă într-un război militar regulile sunt deja foarte clare, într-un război economic așa cum îl avem astăzi abia se conturează”, a arătat Antonia Colibășanu.

Expertul a menționat că, totuși, sancțiunile economice nu îl vor opri pe Putin. Cel puțin nu imediat.

„Dar există o relație de interdependență între războiul din Ucraina și sancțiunile impuse Rusiei. Desigur, sunt mai mulți pași de făcut până când vom vedea cu adevărat oprirea războiului.

Pentru început, vom vedea mai multe sancțiuni, mai multe elemente care vor viza modul cum Rusia poate să controleze economic și politic UE și Vestul.

În același timp, vom vedea și mai mulți pași făcuți de Moscova pentru noi ofensive în Ucraina, după prima, considerată de noi eșuată.

Suntem la începutul unui război mai lung, cel puțin economic. Mai sunt decizii de luat”, a explicat Antonia Colibășanu, la Interviurile PressHUB.

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministrul propus de PSD la Justiție, venituri de 3 milioane de lei în 4 ani

Propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de ministru al Justiției,...

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis,...

Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României

Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din...