Vieţi salvate cu un aparat de ultimă generaţie care distruge tumori

Data:

spot_img

Secţia de neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgenţă Botoșani a primit, timp de câteva săptămâni, un aparat ultramodern pentru intervenţii specializate. Astfel, două paciente cu tumori extrem de dificile, care le puneau viaţa în pericol, au fost operate cu ajutorul unui aparat de ablaţie tumorală cu ultrasunete.

Una dintre paciente are 46 de ani şi avea o tumoră la nivelul creierului, iar a doua 63 de ani şi cu o tumoră la nivelul coloanei vertebrale şi început de paralizie. Ablația tumorală este o metodă chirurgicală minim invazivă pentru tratarea cancerelor solide. Sonde speciale sunt folosite pentru a „topi” o tumoră cu ajutorul ultrasunetelor, după care aceasta este aspirată. Având în vedere specificul neurochirurgiei şi locaţia unor astfel de tumori, precizia este un factor cheie în astfel de intervenţii.

Citește și Viceprimar de 73 de ani – reținut după ce a accidentat mortal un pieton și a fugit

„Aparatul, ca principiu, distruge celulele tumorale prin nişte vibraţii. Are o componentă specială, integrată, prin care se face irigaţie şi aspiraţie. Mai simplu spus, după ce o distruge, efectiv aspiră tumora, „mânâncă” din tumoră, ca să spunem aşa. Nu doar că scurtează foarte mult timpul de operaţie, dar pacientul este în şi mai mare siguranţă, iar recuperarea post operatorie este şi mai bună”, a explicat medicul primar Petre Kiss, şeful compartimentului de neurochirurgie din cadrul SJU Mavromati.

„Marja de eroare era de sub doi milimetri”

Potrivit specialistului, cele două cazuri care s-au „bucurat” de intervenţia cu ajutorul acestui aparat au fost la extreme medicale. Cele două paciente aveau tumori de 4-5 centimetri cea craniană şi 2-3 centimetri cea de la nivelul coloanei vertebrale. Una dintre tumorile operate a fost pe măduva spinării, o zonă unde este nevoie de o precizie extrem de mare. „Marja de eroare era de sub doi milimetri, ca spaţiu. Cea mai mică eroare în acel spaţiu poate da paralizie totală pacientului. La cea craniană locul de manevră operatorie este mai mare, ca să spunem aşa, şi de un centimetru”, a explicat medicul neurochirurg. Mai multe aflați în Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Ministrul Rafila a schimbat-o pe dr. Betrice Mahler de la institutul Marius Nasta cu un fost deputat PSD

Deputatul USR Emanuel Ungureanu arată că ministrul Sănătății, Alexandru...

Tirania “seen” – ului

Ai primit mesaj pe Whatsapp? Nu ai scăpare! Ce...