Vin ucrainenii la Iaşi? Se caută spaţii adecvate pentru refugiaţi de război

Data:

Autorităţile locale pregătesc instalarea unor tabere în perspectiva sosirii refugiaţilor, în caz că ruşii vor invada Ucraina. Iaşul se află printre judeţele din „linia I” a unui asemenea flux de migranţi.

Prefectul Bogdan Cojocaru s-a consultat cu inspectorul şef al ISU Iaşi în vederea identificării unor locuri pentru amplasarea unor tabere de refugiaţi. „Se face o inventariere a tuturor spaţiilor şi zonelor unde pot fi amplasate aceste tabere. Sper să nu fie nevoie de ele, dar, în funcţie de evoluţia situaţiei, trebuie să fim pregătiţi”, a declarat reprezentantul Guvernului la Iaşi.

Prefectul a adăugat că, în acest moment, nu există o estimare a numărului de refugiaţi care ar putea să sosească aici.

Săptămâna trecută, ministrul Afacerilor Interne spunea că „suntem pregătiţi pentru un eventual aflux de migranţi din Ucraina”„Avem pregătite acele tabere de primire a eventualilor refugiaţi, avem pregătite echipamentele necesare pentru a alimenta cu energie electrică, spre exemplu, respectivele locaţii, suntem pregătiţi pentru a asigura hrana pentru un număr semnificativ de potenţiali refugiaţi”, a spus Lucian Bode.

Alaltăieri, ministrul preciza la postul de televiziune B1 că tocmai a terminat planul de acţiune privind managementul unui flux masiv de refugiaţi pe teritoriul României, iar vizate sunt judeţele din nord şi est – Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Tulcea. „Analizăm toate capacităţile de cazare existente pe judeţele de graniţă, dar în acelaşi timp discutăm în etapa a doua de judeţele din vecinătatea judeţelor de graniţă şi în etapa a treia de toată ţara”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Bode nu a putut să estimeze dimensiunea unui asemenea flux, dar a menţionat Polonia, care s-ar pregăti să preia un milion de refugiaţi. Polonia are legături strânse cu Ucraina: peste 1,7 milioane de ucraineni lucrau legal în Polonia în 2017, ambele ţări având însă minorităţi reduse, sub 0,3 la sută. În Ucraina trăiesc mai mulţi moldoveni şi români, aproximativ 0,8 la sută din populaţia de 48 de milioane, în vreme ce în România locuiesc peste 60 de mii de ucraineni, respectiv 0,3 la sută din populaţia de 20 de milioane.

Ultimele tabere de refugiaţi au fost amenajate în România în 2015, când sute de mii de migranţi din Orientul Mijlociu (Siria, Afganistan, Irak) şi din Africa s-a îndreptat spre vestul Europei. Ele au fost amplasate în comune bănăţene din apropierea graniţei cu Serbia pe terenuri de sport sau pe păşuni, unde au fost montate corturi, anunță ZIARUL DE IAȘI.

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Armata SUA a testat în Ucraina un proiect secret de inteligență artificială | Aktual24

Armata SUA a testat în Ucraina un proiect secret...

Lucrările la tronsonul Chiribiș – Biharia, din Autostrada Transilvania, vor începe abia anul viitor | Bihoreanul

Lucrările la tronsonul Chiribiș – Biharia, de 28,55 kilometri,...

Candidatul independent care ar putea provoca înfrângerea lui Trump în fața lui Biden | Aktual24

Campania independentă a lui Robert F. Kennedy Jr. pentru...

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus din Cluj-Napoca | Monitorul de Cluj

Cel mai mare târg de carte din Transilvania, Târgul...