Anca Maria s-a născut la București, iar acum trăiește în Elveția. Familia sa, pentru că era apropiată Regelui Mihai, a suferit represiunea comunistă. Tatăl său a fost arestat și dus la muncă forțată. Anca a crescut în grija mamei, sub îndrumarea căreia a urmat baletul și muzica.
Era studentă la Conservator în București când a cunoscut un tânăr american venit pentru o lucrare de doctorat. Băiatul s-a îndrăgostit de ea și a cerut-o în căsătorie. Deși n-ar fi vrut să-și părăsească familia, îndemnată de mama sa, care știa că dosarul de la securitate al tatălui nu-i va permite o carieră în țară, a plecat.
Îmbrăcată în costum popular și doar cu vioara în brațe, Anca a părăsit România, zburând pentru prima dată cu avionul. Traseul vieții sale avea să fie: București – San Francisco – New York – Sao Paolo – Zurich – Lausanne. New York a fost Epoca de Aur pentru ea. Acolo, ne mărturisește, a realizat că este întru totul adevărat ceea ce se spune despre America și anume că, dacă muncești din greu, îți îndeplinești visele și poți ajunge departe!
Citește și: Premierul Ciucă l-a revocat pe secretarul de stat prins cu droguri în mașină
În America a lucrat cu cei mai mari balerini: Nureev și Barisnikov, Margot Fontaine, Makarova și mulți alții. Pe parcursul carierei sale a concertat alături de: Plácido Domingo, José Carreras, Luciano Pavarotti, Rostropovich, Yehudi Menuhin de mai multe ori, Radu Lupu, Nathan Mironovich Milstein, Henry Mancini, Tom Jones și mulți alți artiști excepționali.
Acum, Anca Maria se întoarce periodic în orășelul familiei ei, Călimănești, unde a refăcut casa bunicilor. Pentru că viața ei avea nevoie și de rădăcini.
Arestarea tatălui și închisoarea politică. București – 21 Decembrie. Solstițiul de iarnă.
„Într-o căsuță, la lumina slabă a jarului rămas în soba de teracotă, doarme o familie. Casa este compusă din două odăi și o bucătărie simplă. WC-ul este în curte, iar apa se ia de la cișmeaua din grădină, care iarna trebuie dezghețată zilnic la un foc de vreascuri adunate într-o căldare ruginită. La această oră târzie, familia se află într-un somn adânc.
Aproape de părinți, într-un pat minuscul de lemn doarme un copilaș, o fetiță cu părul cârlionțat, ce moștenise de la tatăl ei ochii verzi, mari, rotunzi, umbriți de gene lungi.
O familie modestă, dar fericită, care se odihnește liniștită, în timp ce-n fața curții lor, pe stradă, se oprește o mașină neagră cu geamuri blindate din care ies trei bărbați îmbrăcați în uniformă. Tipii încearcă să deschidă poarta care rezistă și enervați, sar gardul. Familia nu are un câine păzitor, deci cei trei, netulburați, ajung în fața căsuței strigând, «Miliția, deschideți ușa!»
Femeia se trezește buimacă, pătrunsă de un singur gând, arma care aparținea soțului ei și care nefiind de mult timp folosită se afla înfășurată într-un ștergar, sus pe dulap. În vremurile sumbre ale comunismului, posesia unei arme, chiar cu permis, era interzisă și pedepsită cu închisoarea.
Înainte de a pătrunde securiștii în cameră, cu mâini tremurătoare dar cu sânge rece, femeia luă arma și o ascunse sub salteaua pătuțului unde dormea copilul, după care, depunând un sărut pe pleoapele soțului, îi șopti «Trezește-te Nae, a venit securitatea!» Bărbatul știa! Se aștepta de mult timp la această vizită nocturnă. Securiștii îl traseră din pat cu brutalitate, strigând «Nicolae Cișmaru, ești arestat!», la care bărbatul le răspunse cu demnitate «Dați-mi cinci minute să mă îmbrac!»
– «Nu! Acolo unde vei merge, avem haine noi pentru tine!», zbieră șeful cu-n zâmbet diabolic, descoperindu-și caninii înnegriți și măcinați de carii. Femeia plângea, implorându-i pe bărbații în uniformă să nu îl ia.
– «Avem un copilaș care are nevoie de tată. Soțul meu nu a comis moarte de om.»
– Taci femeie, urlă la ea unul dintre tipi. Dacă mai zici un singur cuvânt, te luăm și pe tine și-ți aruncăm plodul în stradă. Aveți arme în casă?
– «Nu», răspunse femeia susținându-i privirea, dar șeful, suspicios, dădu ordin de percheziție. Trezit de atâta zgomot, copilul începu să scâncească, în timp ce femeia îl alina în șoaptă, îngrozită la gândul armei ascunse sub salteaua lui. Când percheziția se terminase, arma nu a fost găsită. Securiștilor nu le trecuse prin cap să scotocească în culcușul unui copil. Dacă arma era descoperită, femeia ar fi fost la rândul ei arestată.
– Gata, plecăm, spuse șeful bruscându-l pe bărbat.
– Un moment, răspunse acesta, și îmbrățișând copilul și nevasta, le șopti cu duioșie: «Vă iubesc. Vă las în grija Celui de Sus, dar vă promit că într-o zi vom fi iar împreună»!
Vacarmul terminat, o liniște apăsătoare se lăsase.
În curte rămăseseră doar urmele bocancilor, adânc înfundate-n zăpadă. Amprentele lejere ale papucilor purtați de bărbat fuseseră deja acoperite de noua ninsoare proaspăt așternută. În căsuța cu două odăi, o tânără femeie plângea, legănându-și în brațe pruncul ce rămăsese fără tată.
Continuarea în Occidentul Românesc.
