Vizita clandestină în Brazilia a șefilor din justiție și a directorului Rezervelor Statului

Data:

spot_img

Vizita clandestină în Brazilia a șefilor din justiție și a directorului Rezervelor Statului, în aprilie, una dintre cele mai bune luni ale anului pentru o călătorie în Sao Paulo, Brazilia.

Potrivit meteoblue, temperature resimțită săptămâna trecută în orașul Brazilian a fost între 25 și 29 grade Celsius.

Probabil acesta a fost motivul pentru care, în deplină clandestinitate, cei mai importanți reprezentanți ai sistemului judiciar din România s-au deplasat 10.000 de kilometri și au suportat 13 ore de zbor pentru o întâlnire despre care nu au suflat o vorbă.

Vizita clandestină în Brazilia. Au fost ministrul Jusției, procurorul general și șefa instanței supreme

Procurorul general al României – Alex Florența, ministrul Justiției – Alina Gorghiu, șefa instanței supreme – Alina Corina Corbu, Cătălin Oțel – secretar general adjunct al MJ dar și Georgian Pop, șeful Rezervelor de stat și apropiat al Alinei Corbu, au petrecut aproape o săptămână în Brazilia.

Nicio instituție din țară nu a anunțat evenimentul sau scopul deplasării delegației. A făcut-o, în schimb, tribunalul din Sao Paulo, pe pagina proprie de internet.

Judecătorul Fernando Antonio Torres Garcia, președintele Curții de Justiție din Sao Paulo, a dezvăluit că din delegația României a mai făcut parte, pe lângă cei enumerați, Monica Mihaela Știrbu, ambasadoarea României în Brazilia.


UPDATE: Ministerul Justiției a reacționat, după publicarea articolului

După publicarea articolului de către PRESShub, Ministerul Justiției a transmis un comunicat despre vizita din Brazilia.

„Ministra Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu și omologul său brazilian, Ricardo Lewandowski, au semnat, în data de 11 aprilie a.c., declarația de cooperare între Ministerele Justiției din România și Brazilia în domeniul justiției.

Documentul a fost semnat în cadrul vizitei pe care ministra Alina Gorghiu a efectuat-o în perioada 8-12 aprilie, în Republica Federativă Brazilia și are ca obiectiv intensificarea cooperării judiciare bilaterale între cele două state, cu precădere în sfera combaterii criminalității organizate, în sfera cooperării sistemelor penitenciare, în sfera materiei penale, a dezvoltării și formării profesionale a propriului personal, precum și pentru promovarea drepturilor omului.

La semnarea Declarației, ministra justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, a declarat următoarele: „Sistemul judiciar românesc este reprezentat astăzi în Brazilia la cel mai înalt nivel.

Este un mesaj clar că vom acționa în sensul Declarației comune privind dezvoltarea relațiilor bilaterale, semnată anul trecut de președinții României și Braziliei.

Declarația semnată azi în domeniul justiției aduce mai aproape sistemele judiciare din România și Brazilia în lupta pentru combaterea traficului de droguri.

În acest sens, într-o primă etapă, vom organiza întrevederi între experții din Ministerele Justiției ale celor două state.”


Citește și: Cum ar putea forțele aeriene israeliene să îngenuncheze Iranul | ANALIZĂ

A doua confirmare

Anunțul că o delegație din România a ajuns în Brazilia a fost făcut și de președintele Tribunalului Suprem Federal, Luís Roberto Barroso.

„Cu această ocazie, ministrul Barroso a obținut informații despre participarea femeilor în funcții de putere în România și a spus că, în Brazilia, Consiliul Național al Justiției (CNJ) lucrează pentru paritate în promovarea judecătorilor femei”, se arată pe pagina de internet a instanței.

Alina Gorghiu, care își anunță programul sistematic pe Facebook, de data asta a tăcut mâlc. În intervalul 8-12 aprilie, a postat evenimente de campanie electorală din Argeș, ca și cum ar fi fost acolo și s-ar pregăti de alegeri, ca orice ministru al Justiției care mimează independența.

Ultima comunicare a Înaltei Curți de Casație și Justiție este din 4 aprilie, când a fost aprobat raportul de activitate al instanței supreme.

Ultimul anunț al procurorului general este din 5 aprilie, când Florența anunța că s-a întâlnit cu reprezentanta specială a Departamentului de Stat pentru monitorizarea și combaterea antisemitismului.

Comunicatul de la întoarcere

După ce informația a apărut în presă, procurorul general a dezvăluit programul din Brazilia. Astfel, Florența spune că „ a făcut parte dintr-o delegație de lucru în Republica Federativă Brazilia, care a avut ca obiectiv intensificarea cooperării bilaterale între autoritățile judiciare din cele două state, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale”.

Procurorul general mai arată că urmează să se implementeze un canal de comunicare direct între PG România și PG Brazilia pentru o „cooperare judiciară mult mai rapidă între autoritățile judiciare din cele două state, precum și un schimb rapid de informații și expertiză în domeniile de interes comun”.

Florența dezvăluie componența delegației, dar nu-l pomenește pe Georgian Pop.

Edegar Preto este un politician brazilian, afiliat Partidului Muncitorilor și președinte al Companiei Naționale de Aprovizionare (CONAB) din Brazilia. Acesta a arătat pe Facebook că s-a întâlnit cu Georgian Pop, care este pentru prima dată în Brazilia și că „am discutat despre cooperarea tehnică între cele două state și posibilitatea deschiderii de noi piețe agricole”.

În februarie 2022, Premierul Nicolae Ciucă l-a numit joi pe Georgian Pop (PSD) în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat. Pop a fost șeful comisiei parlamentare de control al SRI în perioada 2012-2016. După 2016 a intrat în conflict cu Liviu Dragnea și a plecat pentru scurt timp din partid în Pro România, de unde s-a întors în PSD.

Gabriel Pop a fost fondator al companiei Investica General SRL din Bacău alături de Gabriel Vlase, fostul său coleg de partid care ulterior avea să ajungă șef al SIE. În 2009 a urmat Colegiul Naţional de Informaţii al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, în 2008 – „Şcoala de Vară pentru Democraţie” a Consiliul Europei, iar în 2007 – Colegiul Naţional de Apărare al Universității Naţionale de Apărare „Carol I”.

Citește și: Atacul Iranului asupra Israelului este fără precedent. Ce urmează în regiune

Vizita clandestină în Brazilia. Politrucul perfect

Despre Cătălin Oțel se spune că semnează toate avizele legislative care-i ajung pe birou. În septembrie 2021, Oțel era adus în MJ de către fostul ministru Lucian Bode. Atunci, ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a schimbat-o din funcţie pe şefa Direcţiei de avizare a actelor normative din minister, Raluca Spoeală, decizia având legătură cu faptul că MJ nu a avizat ordonanţa de urgenţă privind Programul „Anghel Saligny”.

Pe 19 ianuarie 2024, Gorghiu se plângea de costurile cu repatrierea fugarilor români condamnați definitiv. „ Anul trecut, în 2023, statul român a cheltuit peste 10 milioane de lei ca să aducem în ţară persoanele urmărite internaţional.

De exemplu, am adus din Brazilia, 2 persoane, doi fugari şi doar faptul că a trebuit să-i aducem înapoi să-i băgăm în sistem sistemul penitenciar românesc, ca să îşi execute pedeapsa, ne-a costat 82.000 de lei”, a afirmat Gorghiu.

În urmă cu 3 zile am solicitat MJ să ne comunice cine a organizat, plătit și participat la deplasarea în Brazilia din partea minitserului. N-am primit un răspuns până în acest moment.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
2 COMENTARII
  1. „… organizat si PLATIT…”___–____de platit stim cine plateste intotdeauna, cei care muncesc, intrebarea ar fi cat au cheltuit, pentru ca si ” banii de buzunar”, tot de la aceiasi sursa vin si -fac pariu- s-au cheltuit zeci de mii de dolari, dar si asta se va trece cu vederea, ca romanul este bland si bun la inima si iarta…Insa „scopul’ vizitei chiar este aiurea, Brazilia nu este granitza in granitza cu noi, nici macar cu Europa, aceste aranjamente se pot face la nivel de EU, sau -la nivel de tara- prin intermediul ambasadei si a persoanei juridice care exista la orice ambasada…Concluzia? Precum si iohanis, aceasta delegatie a fost in vacanta pe banii fraierilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ședința pentru învestirea Guvernului propus de Ciolacu. Cătălin Drulă: „la vremuri noi, tot voi”

Ședința pentru învestirea Guvernului propus de Ciolacu. Cătălin Drulă:...

Ministrul propus de PSD la Justiție, venituri de 3 milioane de lei în 4 ani

Propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de ministru al Justiției,...

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis,...