Actorul Vlad Zamfirescu a fotografiat cabina Luciei Sturdza-Bulandra, una dintre uriașele figuri ale scenei românești. Acesta și-a dorit să arate publicului starea deplorabilă în care au ajuns cabinele Teatrului Bulandra, după ani întregi de indiferență.
Pereți ce stau să cadă, uși rupte, mobilier ajuns în stare de putrefacție, igrasie – toate acestea caracterizează cabinele Teatrului „Bulandra”, care s-a transformat dintr-un templu al dramaturgiei într-o ruină, pentru că ani la rândul, nu s-au făcut eforturi pentru reabilitarea și conservarea acestui patrimoniu cultural.
Revoltat de acest lucru, dar cu speranța că noua administrație a Bucureștiului va lua decizia de a se implica, în sfârșit, actorul arată pe contul său de Facebook interiorul acestor cabine și spune că dacă nici în anul 2021 nu se va schimba nimic, atunci factorii responsabili au făcut doar „umbră”.„Cabina doamnei Bulandra. Anul 2021. Am decis că adevărul trebuie spus și mai ales arătat. Așa arată cabinele Teatrului Bulandra, sala “Toma Caragiu” în prezent. Singurul teatru din București care face parte din Uniunea Teatrelor Europene a fost lăsat să ajungă în starea asta. Nu are sens să comentez aici de ce și cum s-a ajuns într-o asemenea situație. Cert este că așa stau lucrurile, în prezent.„