Forțele ruse au adoptat un tipar mai solid de desfășurare operațională în estul Ucrainei, cel puțin de-a lungul liniei de la Izium la Rubizhne, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului din SUA în evaluarea publicată în noaptea de marți spre miercuri, potrivit Hotnews.ro
Concluzii cheie ale Institutului pentru Studiul Războiului:
- Forțele rusești continuă să înregistreze progrese lente, dar constante, la sud de Izium și la nord-vest de Rubizhne, dar operațiunile ofensive rusești în alte părți de-a lungul liniei din estul Ucrainei rămân fără succes.
- Luptele continuă în Mariupol, unde apărătorii ucraineni se pare că încă dețin poziții dincolo de Uzina Azovstal.
- Rusia și/sau reprezentanți ai Rusiei au organizat atacuri sub steag fals în Transnistria ocupată de Rusia, posibil pentru a amenința cu un atac (foarte probabil nereușit) asupra Odesei, posibil pentru a destabiliza Moldova.
Semnalele continue că forțele rusești intenționează să organizeze referendumuri pentru a stabili „republici populare” în zonele ocupate din sudul Ucrainei ridică posibilitatea ca Putin să vrea să dezvăluie o serie de noi „republici populare” „independente” ca parte a unei sărbători de Ziua Victoriei.