Gheorghe Ursu a fost un intelectual. Cât se poate de simplu spus, o persoană care avea „gărgăuni în cap”. Uciderea sa de către Securitate a fost menită să sperie, atâta câtă era, intelectualitatea care mârâia. Ori, dacă preferaţi, care mişca (timid) în front. Care „fluiera în biserică”, scrie Vladimir Tismăneanu.
„(…) Uciderea lui Gheorghe Ursu nu a fost un accident. Era parte din strategia descurajării acelor oaze de conversaţii relativ libere despre care «instructorii» ştiau că pot deveni subversive.
(…). Gheorghe Ursu a fost un intelectual de stânga, antistalinist şi anticeauşist. Regimul Ceauşescu se fascizase, ideologia sa era îmbibată de obsesii dacomane şi tribaliste. Criticul literar marxist Paul Georgescu îl numea pe Ceauşescu «Căpitanul».
Gheorghe Ursu şi apropiaţii săi ştiau că nava e condusă de un căpitan plecat cu sorcova. A notat acest lucru în jurnal. Pe care îl ţinea, ca în povestirea lui Poe, accesibil oricui, ştiind şi sperând că nu va fi observat.
Îmi amintesc conversaţia telefonică pe care am avut-o cu Monica Lovinescu imediat după uciderea lui Ioan Petru Culianu. I-am spus că văd în acea crimă o acţiune a Securităţii.
«De ce el? Erau alţii mai cunoscuţi şi mai active», mi-a răspuns autoarea Undelor scurte. Am crezut atunci, cum cred şi acum, că a fost o acţiune disuasivă. La fel ca şi asasinarea lui Babu Ursu. Crime „pedagogice” comise spre a ne învăţa ”să ne băgăm minţile-n cap”.
Articolul integral, în Puterea a cincea!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursa foto: Andrei Ursu / Facebook
