Vlad Voiculescu, propunerea USR pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, a declarat, miercuri, în timpul audierilor în Comisiile de Sănătate reunite din Senat şi Camera Deputaţilor, unde a primit aviz favorabil, că depolitizarea managementului de spitale rămâne unul dintre principalele sale obiective. În plus, ministrul desemnat nu a exclus scenariul intrării Capitalei în carantină.

“Programul de guvernare devine lege şi trebuie să fie respectat, aşa cum spunea şi domnul Liviu Dragnea. […]Am avut în 2016 câteva rapoarte ale Corpului de Control privind Agenţia Naţională de Transplant. La începutul mandatului meu din 2016 mi-a spus că nimeni nu se va putea atinge vreodată de ceea ce se întâmplă în domeniul transplantului. În primul meu mandat am arătat situaţia reală, situaţie reală care nu ne face cinste. În momentul acesta îmi propun mai puţin să vă arăt ce nu merge, ci să facem să fie bine. Îmi propun asta repede”, a afirmat Voiculescu, citat de Hotnews.ro.

De asemenea, Vlad Voiculescu a precizat că nu îşi poate închipui că vreun membru PNL îl va suna pentru a-i cere să facă vreo “numire politică”, adăugând că, probabil, “va fi ultimul lucru pe care îl va face” în acest partid.

“Acelaşi lucru este valabil şi pentru colegii de coaliţie. În programul de guvernare, depolitizarea managementului de sănătate este un obiectiv clar. Declaraţiile trebuie să fie transformate în fapte”, a adăugat useristul.

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.