Volkswagen confiscat după ce șoferul a fost prins aruncând deșeuri la marginea unui drum județean (VIDEO)

Data:

Camerele de supraveghere video montate pe marginea drumurilor județene din Bihor continuă să facă „victime”.

Consiliul Județean Bihor a anunțat, luni, că în cursul lunii trecute au fost surprinse cu ajutorul camerelor de supraveghere patru persoane care au aruncat deșeuri pe marginea drumurilor județene, acestea fiind identificate de Poliția Bihor.

Volkswagen confiscat

Persoanele au fost sancționate de comisarii Gărzii de Mediu cu amenzi în valoare totală de 70.000 lei.

„Uneia dintre persoanele amendate i-a fost indisponibilizat autovehiculul”, se arată în comunicatul CJ Bihor, care a pus la dispoziție și imagini video care au stat la baza luării măsurilor de sancționare a șoferilor.

Într-unul dintre filmulețe se vede cum șoferul unui Volkswagen Golf și o pasageră au oprit pe marginea unei șosele, fiind surprinși de camerele de supraveghere. În urma anunțării unui echipaj de Poliție aflat în zonă, practic acesta a realizat un flagrant. „Mașina a fost confiscată deoarece fapta a fost surprinsă în flagrant”, a declarat pentru ebihoreanul.ro, Bianca Firezar, consilier în cabinetul președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Imaginile video transmise de Consiliul Județean Bihor:

Continuarea, în Bihoreanul!

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

ZAFINI SOLUTIONS S.R.L. a implementat proiectul „Construire hale de producție C1 și C2 și împrejmuire”

ZAFINI SOLUTIONS S.R.L. a implementat proiectul „Construire hale de producție C1 și C2 și împrejmuire”

Rata șomajului în Botoșani creşte de la lună la lună

Rata șomajului în Botoșani creşte de la lună la...

Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Slatina, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Realizare infrastructură pentru biciclete“

Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Slatina, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Realizare infrastructură pentru biciclete“