Sfârșitul verii 2020, undeva în România: „Începând de azi dimineață, suntem voluntari la call center-ul DSP Cluj. Dacă vrei să fii și tu voluntar, lasă-ne un mesaj privat!” Răspunsuri: „Oare cu cât se reduce timpul de răspuns, de la o zi…? Atât am stat acum două săptămâni și tot nu am reușit să iau legătura cu ei”, „Mai am o speranță, pentru a doua săptămână, să fiu contactată pentru această perioadă de carantină!”, „Am sunat de joi într-una, nu mi-a răspuns nimeni. Dar azi n-am stat niciun minut. Felicitări!”. Așa arăta dialogul public al unor bolnavi cu voluntarii, în plin vârf de epidemie.
În lunile septembrie, octombrie și noiembrie, numărul de cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în România a crescut alarmant. În 6 noiembrie s-au înregistrat 10.620 de cazuri. Nu doar sistemul sanitar, spitalele și secțiile ATI au fost copleșite de numărul de cazuri, ci și Direcțiile de Sănătate Publică (DSP), acolo unde se efectuează anchetele epidemiologice.
Aceste anchete sunt extrem de importante. Ele identifică focarele de infecție și, cu ajutorul lor, se izolează potențialul de infectare. Practic, izolând o persoană sau carantinând o localitate, reduci pericolul, viteza de propagare, reduci numărul de infectări. Iar acest lucru părea imposibil de făcut doar cu angajații direcțiilor județene.
Astfel, s-a ajuns ca aproximativ 100 de studenți voluntari de la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca să lucreze zilnic, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Cluj, în realizarea anchetelor epidemiologice și a deciziilor de carantinare, respectiv de izolare a fiecărei persoane depistate pozitiv cu virusul Sars-CoV-2 sau care a intrat în contact cu o persoană infectată cu acest virus.
Acțiunii i s-au alăturat și voluntarii de la Beard Brothers, care au implementat un sistem de centralizare a apelurilor. Dar și medicii și asistenții școlari.
Activitatea se desfășoară în felul următor: studenții preiau un caz confirmat pozitiv, discută cu pacientul, realizează ancheta și iau legătura cu contacții acestuia. Nu e simplu. Adesea, ei sunt primii care realizează o conexiune cu bolnavii îngrijorați, panicați, dezorientați.
Situațiile sunt de cele mai multe ori complicate. Studenții la Medicină lucrează zi și noapte, iau apeluri, preiau cazuri între două cursuri, în micile pauze în care ar vrea să mănânce un sandvici.
După cursul de astăzi, Oana, studentă la Medicină în Cluj-Napoca, a găsit 12 apeluri. A răspuns imediat ce a închis laptopul. Lucrează de pe telefonul personal, primește apeluri și noaptea. Oana răspunde calmă, completează riguros datele, are o voce caldă și știe să asculte.
Mii de studenți ca ea, răspândiți prin țară, fac același lucru. Ei sunt viitorii medici care trec acum prin botezul de foc al pandemiei. Iau pulsul lumii în care trăiesc și nu e doar cel din arterele pacienților, ci și din cele ale societății. Ce au înțeles ei din această teribilă experiență?
Cum văd ei sistemul de sănătate din România acum, ce urme lasă criza aceasta în sufletele lor și cu ce bagaj de învățăminte vor intra ei pe ușile spitalelor peste câțiva ani? Cum s-au descurcat față în față cu neîncrederea, cu negarea bolii sau revolta față de sistem a celor afectați de virus?
Oana Bărbos este în anul II la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca și a dorit să se implice de la începutul stării de urgență.
„Mi-am dorit să fiu folositoare prin orice mijloace posibile. De fiecare dată când eram invitați să participăm la orice tip de voluntariat, simțeam că mi se aprinde un beculeț și mă înscriam. Nu conta ce presupunea, atâta timp cât puteam ajuta.
Au fost mai multe ocazii de acest fel, cu impact mic, dar sigur. La sfârșitul verii, atunci când încă situația era relativ sub control, dar era evident într-un ascendent, ne-au contactat cei de la DSP prin intermediul OSM (Organizația Studenților Mediciniști – nota red.).
Sincer, nu faptul că era vorba despre DSP m-a atras, ci că din nou era nevoie de cineva și instinctul îmi spunea că acel cineva trebuie să fiu eu. Nu am stat prea mult pe gânduri, ca dovadă am fost a doua persoană înscrisă din întreaga listă”.
Munca a început la câteva zile după apelul pentru voluntari.
„Eram înscriși mulți inițial, la instructaj ne-am prezentat patru. Am fost întâmpinați de conducerea DSP Cluj și de doamna doctor Doina Olteanu, medic epidemiolog, care urma să devină persoana cea mai apropiată nouă. Am avut un instructaj în care ne-au fost definiți diverși termeni, ne-au fost explicate simptomele infecției cu virusul SARS-CoV-2 în amănunt și modul de transmitere, precum și ce presupune o anchetă epidemiologică și care este scopul carantinării și izolării.
Această parte teoretică a durat puțin peste două ore, timp în care am pus fiecare întrebări și doamna doctor s-a asigurat că am înțeles.
Apoi doamna doctor a preluat un apel al unui pacient, iar noi am urmărit cu atenție. A trebuit să notăm toate datele, iar apoi să i le transmitem, pentru a vedea dacă am putut ține pasul cu pacientul. Pentru câteva ore am continuat așa – ascultat, notat, verificat –, până am prins puțin curaj și ne-a fost repartizat primul caz. Nu ne simțeam pregătiți, sincer, dar fiecare am luat numărul de telefon, o foaie, un pix și am început.
Cu datele pe care le adunam ne întorceam la doamna doctor, îi prezentam cazul în amănunt și o urmăream în completarea deciziilor. În prima zi am fost la sediul DSP de la 9.00 la 6.00, iar a doua zi deja făceam anchetele și eram verificați odată ce le încheiam.”
„Eu întotdeauna găsesc liniște când mă informez”
De a doua zi au lucrat de acasă, iar în următoarele zile a început să curgă cu voluntari. O zi, de obicei, începe prin verificarea mesajelor și a mailurilor prin care le sunt semnalate diferite probleme sau cazuri mai speciale, trimise în timpul nopții.
„Acestea sunt prioritare pentru mine și le rezolv primele. Apoi încep să preiau cazuri. În ultima perioadă nu mai apuc să preiau eu cazuri, pentru că sunt sunată de oameni direct.
Eu de la început am folosit numărul de telefon personal, chiar dacă ne-au fost oferite cartele de către DSP, așa că numărul meu de telefon a ajuns la multă lume. Nu sunt obligată să răspund, dar nu mă lasă conștiința să îi las să sune, știind că au nevoie de ajutor pe care eu îl pot oferi și cel mai probabil l-ar primi mai greu din alte surse”.
Zile la rând, voluntarii înaintează pe un drum absolut nou pentru ei și pentru toată lumea. Se maturizează. „Fiecare zi e diferită, câteodată ne trezesc oamenii pentru că ne sună destul de devreme sau ne mai sună când suntem la cursuri și îi resunăm mai târziu, sau ne sună la ore foarte târzii pentru diverse probleme. Depinde de zi, nu avem o normă. Maxim au fost 20 pentru mine.
Și acum mă refer la anchete epidemiologice complete, de la sunat, confirmat, realizarea anchetei propriu-zise, contactarea tuturor contacților direcți, luarea datelor pentru toți, completarea deciziilor și redactarea anchetei descriptive – o descriere minimă a simptomelor, debutului și evoluției bolii precum și detalii legate de contacții direcți din comunitate și de la locul de muncă, sunt detalii importante pentru urmărirea focarelor.”
Cele mai emoționante cazuri întâlnite de Oana au fost și cele mai triste, când oameni care se aflau în izolare sau carantină aveau un deces în familie și nu știau cum ar putea să primească derogare ca să poată participa la înmormântarea părinților. Sau în cazul persoanelor decedate din cauza infecției, iar toți membrii familiei sunt contacți direcți, așa că voluntarii trebuie să realizeze ancheta prin ei, de cele mai multe ori la câteva ore sau zile de la decesul persoanei confirmate.
„Am avut o perioadă în care preluam pacienții care veneau la Institutul Oncologic pentru terapie sau operații și erau confirmați la internare”, mărturisește Oana.
„În acest caz, fiecare trebuia să se întoarcă acasă și să-și amâne tratamentul. Unul dintre aceste cazuri a fost un copil de 10 ani cu cancer, remis inițial, care a recidivat – cred că e cazul care m-a impresionat cel mai mult”, rememorează medicinista.
„Am vorbit cu mama lui. Ei erau din alt județ și, după ce au aflat rezultatul, au plecat acasă, la îndrumarea celor de la institut. Ancheta propriu-zisă a fost foarte scurtă, copilașul nu fusese la școală în acest an și pe lângă mamă, care nu prezenta niciun simptom, nu avea alți contacți direcți.
Am încercat să încurajez mama, era foarte îngrijorată, neștiind cum acest virus poate afecta evoluția celorlalte patologii ale fiului. Se simțea vinovată, chiar dacă respectase recomandările igienico-sanitare.
Am început să îi explic pe scurt ceea ce fusesem eu învățată legat de infecțiile în cazurile copiilor, posibile simptome care mai pot apărea. Eu întotdeauna găsesc liniște când mă informez și m-am gândit că poate ar fi de folos în acest caz.
Am asigurat-o că a procedat corect și că nu are motive să se învinovățească. A fost foarte deschisă după aceea și mi-a povestit despre situația familiei, eu am ascultat-o și am mai răspuns la întrebările pe care le-a avut, în limita cunoștințelor mele. Am simțit că se mai liniștise”.
„Această boală este sinistru de imprevizibilă”
După zile și nopți în care Oana a stat de vorbă cu bolnavii și familiile lor, cu sute de oameni, ea spune că vede aceasta boala „ca o ruletă rusească”.
„Nu mă refer la infectare, sunt convinsă că toți vom trece pe acolo mai devreme sau mai târziu. Mă refer la forma infecției”
Oana Bărbos
„Știu că ni se spune despre comorbidități și factori de risc și sunt de acord, dar această boală este sinistru de imprevizibilă. Starea oamenilor infectați poate în orice moment să se altereze în moduri pe care nu le putem anticipa și, din păcate, sistemul este copleșit.
Aș vrea să le transmit oamenilor să nu se gândească doar la starea proprie de sănătate, ci și la familiile lor și la întreaga comunitate din care fac parte. Să se protejeze ca ei să fie protejați”.
Au fost și cazuri în care pacienții au opus rezistență la reglementări, au negat boala și restricțiile.
„Unul dintre primele mele cazuri a fost o fetiță de 12 ani, internată la spitalul de boli infecțioase împreună cu tatăl”
Oana Bărbos
„Tatăl credea că totul este o conspirație împotriva familiei, că este mințit de doctori și că rezultatul testului a fost falsificat. Am rămas calmă, chiar dacă domnul era recalcitrant. Nu i-am spus că se înșală, dar nici nu i-am spus că sunt de acord, l-am ascultat 40 de minute în care mi-a prezentat toate teoriile pe care le credea.
În final m-a considerat un aliat și, când l-am rugat să mă ajute cu datele personale pentru eliberarea deciziilor, a fost de acord să-mi dea datele lui și ale soției, dar pentru ceilalți șase copii ai lor, nu. Am raportat situația domnului director al DSP și copiii au fost considerați în carantina morală și atunci nu au apărut probleme legale.”
Despre „carantina morală”, ne explică: „Nu este un termen oficial, dar îl folosim când ne referim la persoane care se află în autoizolare, au fost luate în evidență, dar nu se eliberează decizii de carantinare. În principiu se aplică în cazurile unor copii contacți direcți.
După ce a început școala și au început să apară cazuri printre elevi, măsurile erau respectate, dar pentru siguranță, colegii copiilor treceau pe învățământ online și erau considerați în carantină morală, nu eliberăm decizii de carantinare, dar toți părinții erau sunați și erau explicate măsurile igienico-sanitare care trebuie luate în casă și ce simptome să urmărească în cazul copilului.”
Cât despre urmele acestei experiențe, se pare că sunt benefice, cel puțin în cazul Oanei. „Această experiență mi-a confirmat faptul că medicina e o vocație și mai mult, că e fără îndoială, vocația mea. Am gustat numai puțin din sistemul actual și e foarte amar.
Suntem foarte reticenți la schimbare, dar visez ca acest lucru se va schimba într-o bună zi. Niciodată nu mi-am dorit să plec din țară și am spus asta încă de când eram copil. Iubesc țara și orașul în care m-am născut și oamenii lor. Vreau să devin medic acasă și să rămân aici pentru a putea da înapoi din ce am primit”.
Să pleci și să te întorci mai bun
Cristina Găvănescu este studentă în anul VI la medicină. „Sunt din Deva. Răspunsul 100% sincer este că am ales medicina instinctiv, fără a contempla foarte mult decizia aceasta. Acum, în anul VI, pot spune că sunt sigură că am luat decizia potrivită în ceea ce privește alegerea facultății, iar ideea de chirurgie cardiacă cu care am început facultatea este încă bine fixată în mintea mea și asta e ce îmi doresc să fac mai departe”, spune ea acum.
A început voluntariatul învățând de la voluntarii mai vechi. „Îmi amintesc că mă simțeam foarte confuză și nesigură pe mine, cu o oarecare anxietate de a suna oamenii, pentru că nu ni se explicase foarte bine ce trebuie să răspundem la multe întrebări birocratice.
Pe parcurs, s-au lămurit lucrurile și a devenit mult mai ușor să realizez anchetele epidemiologice și să dau răspunsuri nelămuririlor persoanelor cu care vorbeam. Voluntarii mai vechi au făcut o treabă excelentă în a ne învăța ce știu ei, dar cred că am fi fost mult mai siguri pe noi dacă explicațiile acestea ar fi venit de la angajații DSP care au chiar și mai multă experiență.
Cel mai greu mi s-a părut această lipsă de comunicare între voluntari și DSP și senzația că, deși suntem mulți voluntari, nimeni nu se folosește eficient de munca noastră”.
Cristina a beneficiat de o bursă Erasmus de vară, în Franța.
„Acolo am văzut cum ar trebui să se lucreze cu studenții. Un medic senior stă lângă student să vadă cum suturează o plagă și are energia să explice cum se face, mi s-a părut incredibil.
Cred că ideal pentru pregătirea ca medic este să mergi să profesezi o vreme în străinătate, în alte medii spitalicești, să capeți experiență profesională și apoi, dacă dorești, să te întorci în țară cu ce ai învățat și să fii lăsat să aplici. Numai așa cred că se poate schimba sistemul medical din România, de jos în sus, prin infuzie de profesionalism”.
„Există doar persoane foarte speriate care prin negare se apără”
Oana Costandin este în anul I la UMF Cluj. S-a înscris în program în urma primului anunț în care se preciza că este nevoie de voluntari.
„Era miercuri ,7 octombrie, eram acasă în Alba Iulia și am văzut anunțul în pauza dintre cursuri, când m-am și înscris.”
„Totul a început printr-o prezentare în cadrul căreia ne-a fost expus ceea ce urma să facem”, explică ea.
„Am simțit că locul meu ar fi acolo, pentru că îmi doresc să îi ajut pe oamenii care trec prin aceste momente grele, neștiind cum va evolua starea lor în următoarele ore, zile, și le-ar prinde bine să audă o vorbă blândă și calmă care să-i asigure că cineva este alături de ei”.
Instructajul s-a ținut online. „Mai întâi primesc datele persoanei confirmate si le notez într-un fișier și apoi o apelez; încep conversația prin a mă prezenta (deseori dau peste persoane speriate, agitate, panicate) după care le întreb cum se simt și de când au început să aibă simptome; urmează să le notez datele de contact și mai apoi să le prezint câteva indicații care să le ușureze trecerea prin această perioadă de izolare sau carantină.
De exemplu: îi sfătuiesc să țină legătura cu medicul de familie și să îl anunțe dacă starea lor se agravează, daca se izolează împreună cu familia să evite pe cât mai mult contactul cu ei… De asemenea, le prezint și obligațiile pe care le au.
Scopul meu este ca, la sfârșitul conversației, persoana de la celălalt capăt al firului să capete încredere ca va trece cu bine peste aceste momente și să fie mai liniștită. După finalizarea apelului completez datele în registre pentru a încheia cazul.”
O observație pe care a făcut-o Oana în legătură cu apelanții cu care a discutat este că persoanele care sunt depistate pozitiv și sunt simptomatice realizează că nu este o joacă acest virus și iau foarte în serios situația, ei nu mai neagă boala. Iar cei asimptomatici au cel puțin o cunoștință care este pozitivă și prezintă simptome.
„În opinia mea”, spune Oana, „există doar persoane foarte speriate care prin negare încearcă să se autoconvingă de faptul că totul va fi bine, deși ei știu că nu este așa în interiorul lor.” Muncește zilnic, de când a început voluntariatul, observă modul în care persoanele își schimbă starea de spirit în timpul conversației, din nervoși sau agitați în persoane calme, și e mulțumită când „le simt că au schițat un zâmbet în urma discuțiilor cu mine.”
Un caz care a marcat-o mai mult a fost al unui domn a cărui soție era internată la spital, fiind diagnosticată pozitiv, ambii fiind pensionari, „iar eu l-am contactat pentru a-l anunța că este în carantină. Acesta s-a bucurat mult că am stat de vorbă cu el și i-am explicat ce presupune perioada de carantină. Aceste gesturi, chiar dacă pentru noi par banale, pentru persoanele mai în vârstă, care în această perioadă nu mai socializează decât cu membrii familiei, contează foarte mult.”
„Această perioadă și aceste conversații telefonice m-au făcut să înțeleg mai bine prin ce trece un om bolnav si cum pot eu să îl liniștesc și să îl fac să simtă că nu este singur în aceste momente. Un cuvânt la care aș rezuma activitatea mea este acela de solidaritate, doar împreună putem trece peste acest virus sau peste alte boli, chiar dacă este un împreună mai ciudat, la distanță”, conchide studenta voluntară la DSP.
Cum vede ea sistemul sanitar acum și ce ar trebui făcut?
„În această perioadă, un lucru bun care s-a întâmplat la nivel de spitale a fost dotarea acestora cu aparaturi speciale pentru analize. O problemă care încă nu a fost rezolvată este personalul insuficient din majoritatea spitalelor din țară, precum și faptul că foarte multe instituții spitalicești sunt nerenovate și în stare de degradare, punând în pericol atât pacienții, cât și personalul. Un exemplu că se poate este Unitatea de Primiri Urgente din Oradea, care a fost modernizată la standarde europene. Ca viitor medic, încerc să fiu cât mai bine informată și pregătită pentru a fi alături de pacienți.”
Voluntarii au idei, vin cu soluții
Medicul epidemiolog Doina Olteanu din cadrul DSP Cluj recunoaște că voluntarii au venit când echipa DSP a fost copleșită de numărul de cazuri și nu mai făcea față. Atunci conducerea DSP împreună cu boardul UMF a luat decizia de a apela la studenți și a fost formulat un apel la voluntariat. S-a format un nucleu de opt studenți, care au venit în prima etapă și au fost instruiți și, care la rândul lor au preluat responsabilitatea instruirii și coordonării unor echipe.
„Avem o structură piramidală, formată din echipe și coordonatori. Fiecare nou intrat în sistem este preluat de un coordonator. Am văzut seriozitate, calm, tenacitate și solidaritate la acești tineri, așa cum nu am văzut în alte medii.
Ei nu au spus, atunci când au început cursurile, de exemplu, că nu mai pot lucra, ci au continuat să o facă, doar spuneau, vom lua câte cazuri putem. Interesant la noile generații este spiritul de echipă. Pentru ei e important ca un caz să fie preluat, nu contează cine, își spun, te rog, poți să preiei tu, eu sunt pe drum etc. Nu contează cine face, ci ca treaba să fie făcută”.
Responsabilitatea anchetelor epidemiologice este foarte mare: în urma lor s-au închis fabrici, sate, orașe. Au fost familii despărțite, activități oprite, grădinițe închise. Și desigur, vieți salvate.
Conform medicului epidemiolog, coordonatorul voluntarilor, în ultimele luni, în peste jumătate din cazuri, anchetele epidemiologice au fost realizate de voluntari, iar 95% dintre problemele departamentului sunt soluționate de studenții coordonatori ai echipelor de voluntari.
„Acești tineri nu doar că muncesc temeinic, dar m-a impresionat să văd că vin cu idei pe care și le pun la bătaie”, spune medicul Doina Olteanu, „ei au soluții, vin cu propuneri cum ar trebui să procedăm ca să fim mai eficienți. M-au uimit rigoarea cu care lucrează și calmul lor. Poate această criză i-a maturizat forțat sau poate că erau deja maturi, cert este că ne putem baza pe ei.
Practic i-am aruncat în mijlocul lacului, iar ei au înotat. Voluntariatul a avut sens și pentru ei și pentru noi. Au văzut și analizat la nivel de comunitate, de societate ce vede un medic în cabinetul său la un pacient, cu probe și judecată medicală. Practic, au făcut anamneza societății. Iar acest lucru, exersat în condiții extreme, le va folosi foarte mult. Dacă mă uit la ei, cred că putem fi optimiști în privința viitorului.”
Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului
“COVID-19 FactsNotFake -The Emergency Newsroom. Infodemic Lie Detector”, un proiect Freedom House Romania, în parteneriat cu Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina și Agenția de Știri Basilica, finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei Marii Britanii. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.
