Accident cu 16 persoane implicate, a fost declanșat planul roșu de intervenție la nivelul județului Vrancea, începând cu ora 19.59. Accidentul a avut loc pe DN 11A – Adjudul Vechi. Din primele date, este vorba despre un microbuz care s-a răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile.
S-a constatat că la fața locului nu sunt victime, iar dintre cele 9 persoane găsite, un adult (mamă) și șapte copii au fost transportați la spitalul din Adjud pentru evaluarea stării de sănătate de către medici.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului. (Instituția Prefectului Vrancea)
Potrivit ultimelor informații transmise de IPJ Vrancea, microbuzul care se deplasa pe DN 11 A, în zona Adjudu Vechi, a ieșit în afara părții carosabile. În microbuz se aflau 7 copii și 2 adulți. Din fericire, nicio persoană nu a suferit leziuni, titrează Vrancea24.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!