- Declararea soiurilor autohtone de viță-de-vie ca fiind neconforme, după regulile Uniunii Europene, a scos pe tușă Stațiunea de Cercetare de la Odobești, în timp ce la Școala de vie din comuna Cârligele, Vrancea, cresc de ani buni… bălării și mărăcini.
- Soiurile vechi de viță-de-vie au dispărut, încet-încet din bazinul viticol al Vrancei, plantații vechi mai existând răzleț, prin viile bătrânilor podgoreni sau prin curțile acestora.
- De pe băncile liceelor care odinioară erau pepinierele specialiştilor din viticultură, Liceul Tehnologic Odobeşti şi Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focşani, astăzi puţini absolvenţi se mai angajează în domeniu.
- Liceul de la Odobeşti are două hectare de viţă-de-vie, unde elevii fac practică. La Focşani, colegiul agricol a pierdut cele 12 hectare alocate fermei didactice iar practica se face mai mult din cărți. Vrancea deține o suprafață de vie de aproape 25.000 de hectare, are cel mai scump festival de gen, Festivalul „Bachus”, organizat an de an de Consiliul Județean, dar duce lipsă de specialiști. Nici măcar „Drumul podgoriilor vrâncene” nu te poate plimba alene printre plantații fiind plin de hârtoape.
Afacerile de milioane de euro începute după prima decadă a anilor 2000 prin înlocuirea viilor în Vrancea au dus la închiderea temporară a Stațiunii de Cercetare de la Odobești. Acest proces de reconversie ar fi trebuit să se facă cu știința și implicarea specialiștilor în viticultură, pentru a nu pune în pericol viitorul podgoriilor. Stațiunea de la Odobești nu mai produce material săditor din 2005, cu toate că acesta era rolul ei: de a înființa plantații noi de viță-de-vie. Una din consecințele scoaterii pe tușă a specialiștilor în vie a fost apariția diferitelor boli în noile plantații: nu toate vițele aduse în România din alte țări erau adaptate la condițiile climaterice și de sol locale.
Când au demarat proiectele de reconversie, directorul Stațiunii de Cercetare de la Odobești, Ghica Mihu, a blamat intrarea României în UE pentru declararea soiurilor vechi românești ca fiind neconforme. El atrăsese atenția că procesul de producere a unor vițe altoite „conforme” ar putea dura și până la 15 ani.
Reconversiile viilor din Vrancea au atras proiecte anuale de zeci de milioane de euro, bani care au mers către firme din străinătate care au văzut România ca pe o piață de desfacere virgină, trimițând aici tot soiul de coarde, unele neverificate corespunzător. Unele proiecte de înnoire a plantațiilor au fost de succes, însă în multe cazuri podgorenii s-au trezit în vii cu boli precum cancerul bacterian.
Vițe altoite „conforme” la Stațiunea Odobești, abia în 15 ani
Bazinul viticol din Vrancea însumează undeva la 25.000 de hectare de viță-de-vie, plantații înființate înainte de 1990, o parte fiind în continuare podgorii îmbătrânite. Însă prin proiecte europene aici s-au înlocuit suprafețe considerabile în cadrul programelor de reconversie. Fără acești bani ai UE cei care lucrează în domeniul viticol recunosc că nu ar fi reușit să susțină prin forțe proprii înnoirea plantațiilor, mai ales că viţa-de-vie este o investiţie costisitoare şi pe termen lung. Totuși, din acest proces au fost excluși specialiștii județeni, care au fost dați la o parte.
Firmele străine au încasat bani frumoși, în defavoarea Staţiunii de Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti, care ar fi trebuit să fie implicată în acest proces, rolul staţiunii fiind chiar acela de a produce viţă-de-vie adaptată condiţiilor din Vrancea. Interesul marilor procesatori pentru reconversie a fost unul crescut. În numai cinci ani, numărul celor care au cerut fonduri europene a crescut de la 5 la 150, potrivit datelor de la Direcția de Agricultură și Dezvoltare Rurală Vrancea.
Altădată o pepinieră pentru toate podgoriile din țară, stațiunea de la Odobești nu a mai produs viță pentru plantat de ani de zile, iar viitorul ei este incert. Conducerea stațiunii a precizat că declinul stațiunii a început înainte de 2007, când s-a considerat că vița-de-vie produsă aici era neconformă. Același verdict a fost dat pentru toate stațiunile similare din țară. Specialiștii vrânceni au precizat că producerea unor noi coarde care să corespundă normelor ar putea dura și până la 15 ani.
„S-a făcut o greşeală, pentru că s-a desfiinţat o activitate şi s-a înfiinţat o alta fără a exista o perioadă de graţie”, este de părere Ghica Mihu, directorul Stațiunii Odobeşti.
Stațiunea mai deține câteva sute de hectare de vie după ce suprafața inițială a fost mult diminuată în urma proceselor de retrocedare către foștii proprietari. Ce a mai rămas în patrimoniul stațiunii este lucrat cu sprijinul celor de la Vincon Vrancea, care procesează și producția de struguri.
Am importat viță-de-vie bolnavă din Europa
Reconversia soiurilor de viță-de-vie a adus în podgorii și boli care se pot manifesta mai violent decât în țările de origine. În unele cazuri, din cauza acestor boli, plantațiile infectate au trebuit a fi înlocuite, deoarece exista pericolul ca bolile să se răspândească. Specialiștii atrag atenția că bolile la vița-de-vie se pot extinde prin intermediul uneltelor pe care podgorenii le utilizează, spre exemplu, primăvară la tăiat.
Reprezentanții Stațiunii Odobești punctează că în România sunt spre depistare nu mai puțin de șapte virusuri care pot afecta grav plantațiile cu vie, în comparație cu alte țări, unde numărul virozelor este mai redus.
„Beneficiarii au acceptat, de regulă, viță-de-vie în orice condiții, problemele fiind de natură contractuală”, după cum a spus Mihu. România nu a mai produs viță-de-vie și a cumpărat din Europa și material de proastă calitate, adaugă el. Nu doar viţa-de-vie trebuie testată, ci şi pământul în care este pusă pentru a şti dacă există factori care pot favoriza anumite boli.
Stațiunea plănuiește o revenire pe piață abia după 2020
Nici Şcoala de vie de la Cîrligele, județul Vrancea, nu arată mai bine, aici terenul fiind plin de mărăcini. Reprezentanții stațiunii explică faptul că nu au voie să intervină asupra terenului. Procesul de obținere a unor coarde de viță noi este un proces de durată, iar prima etapă începe la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură de la Ştefăneşti. Aici, timp de trei ani, se face testarea virusologică a materialului, care apoi este furnizat staţiunii Odobeşti, unde urmează să se înfiinţeze plantaţiile de bază şi să se obţină coardele altoi. După parcurgerea acestor etape vor putea fi scoase pe piaţă soiuri cu rezistenţă genetică sporită, care să reziste mai bine la făinare, mană şi mucegai.
Liceele agricole se roagă de companii să primească elevi la practică
Nu doar școlile de vie din Vrancea nu mai sunt „pe rod”. Nici liceele cu profil agricol nu mai au căutare printre elevii care doresc să lucreze în viticultură.
În orașul Odobești, în 1892, lua naștere prima școală viticolă din Vrancea, după mobilizarea localnicilor, în acei ani numărând în jur de 5.000 de suflete. Pe parcursul celor peste o sută de ani de existență, şcoala şi-a desfăşurat activitatea sub mai multe denumiri, Şcoala Elementară de Viticultură, Şcoala Medie Tehnică de Viticultură, Centrul Şcolar Agricol, Şcoala Tehnică de Horticultură, Liceul Agricol, Liceul Agroindustrial, Grupul Şcolar Agricol și Liceul Tehnologic Odobești.
Foarte puțini din absolvenții de la Odobești își găsesc de lucru în domeniu. 2-3 din aproape 150 de elevi se angajează în viticultură, însă majoritatea, care provin din zona de podgorie și au suprafețe cu vie în proprietate, lucrează în gospodăriile lor. O parte însă abandonează școala, dezamăgiți că nu își pot face un viitor în agricultură. Elevii fac practică atât la firmele din zonă, cât şi pe cele două hectare cu viţă-de-vie ale unităţii de învăţământ.
Agricultura se învață din carte, nu din brazdă
O altă școală cu profil agricol, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focşani, stă ceva mai bine la capitolul absolvenţi angajaţi. De aici undeva la 30% dintre absolvenți își găsesc de lucru în domeniu. Anual, 350 de elevi finalizează cursurile Colegiului „Valeriu D. Cotea” şi au nevoie pentru pregătirea profesională de ore de practică. Din păcate, liceul a rămas fără 12 hectare de teren pe care intenţiona să realizeze o fermă didactică, iar acum practica se face la agenţii economici cu care se colaborează. Există o parte bună, aceea că agenții economici la care se face practică îşi înnoiesc parcul de maşini şi utilajele periodic, ceea ce o şcoală nu poate face. Însă, și una proastă, aceea că orele de practică s-au redus comparativ anii din urmă, elevii învăţând în prezent să facă agricultură, spre exemplu, din carte, nu din brazdă.
Directorul Liceului din Odobești spune că ar fi destui tineri dornici să învețe secretele viței-de-vie și să lucreze în domeniu, dar este nevoie de o reorganizare în sistemul de învățământ.
„Dacă se reorganizează reţeaua şcolară şi se ajunge la concluzia că agricultura trebuie dezvoltată, aceste licee vor avea un viitor. Cred că societatea ar trebuie să-şi reconsidere părerea vis-a-vis de agricultură”, a spus Vasilica Zaharia.
Vrancea are vii, Festival, va avea Muzeu al vinului, dar n-are specialiști
Vrancea și Focșaniul găzduiesc, toamnă de toamnă, cel mai scump festivalul al vinului din România. În 2017, Consiliul Județean Vrancea a cheltuit pentru Bachus nu mai puțin de 400.000 euro, însă din această sumă mai mult de jumătate se duce exclusiv pentru plata onorariilor artiștilor cântăreți. Practic, pentru promovarea vinului și pentru recompensarea muncii podgorenilor se face prea puțin. Pentru vinul din Vrancea, consiliul județean intenționează realizarea unui muzeu în incinta Tribunalului vechi din Focșani, proiect criticat de unele voci care nu sunt de acord cu schimbarea destinației Palatului Justiției.
Drumul podgoriilor vrâncene… fără drumuri
În încercarea de a aduce turiști în Vrancea, Consiliul Județean a implementat, în 2012-2013, un proiect al „Drumului podgoriilor vrâncene”. Valoarea lui a fost de 617.249 lei, vizând promovarea principalelor atracţii turistice din Panciu, Ţifeşti, Odobeşti, Jariştea, Boloteşti, Coteşti, Vîrteşcoiu, Cîrligele, Urecheşti, Tîmboieşti și Dumbrăveni. Au fost montate zece panouri de promovare a produsului turistic, au fost organizate evenimente specifice pe durata a trei zile la Coteşti, Odobeşti şi Panciu, a fost realizat un spot TV, albume de prezentare şi un website.
„Prin implementarea proiectului se asigură valorificarea din punct de vedere turistic a meşteşugului tradiţional al producerii vinului, cu impact asupra dezvoltării turismului, crearea de locuri de muncă şi transformarea localităţilor de pe traseul Drumul podgoriilor în destinaţii preferate de turiști”, după cum preciza Gabriela Arap, manager de proiect.
Însă, rezultatul a fost unul extrem de slab pentru că CJ Vrancea nu a ținut cont că drumurile județene care leagă aceste localități sunt impracticabile din cauza lipsei reabilitării lor. Adică, ca să ajungi la podgorii dădeai din groapă în groapă și nu din cauza excesului de vin degustat.
Bătrânele soiuri din podgoriile românești
Până la apariția filoxerei care a făcut daune importante în viile românești în urmă cu un secol, România făcea senzație la export cu o serie de soiuri românești foarte valoroase. Vorbim despre Băbeasca neagră, Băşicata, Braghina, Crâmpoşia, Feteasca albă ori Galbena, pentru a aminti numai o parte. După îmbolnăvirea plantațiilor cu viță-de-vie, a fost nevoie de reconstrucția viilor cu vițe altoite din import. Puţine soiuri de viţă-de-vie autohtonă au rezistat până în zilele noastre.
Băbeasca neagră ar data de pe vremea dacilor. Înscrisurile oficiale arată că, în secolul al XVII-lea, vinul obţinut din acest soi era apreciat şi comandat de cardinalul Franţei, Richelieu. Băbeasca Neagră sau Crăcana este de origine necunoscută şi era foarte răspândită în Moldova şi în Basarabia, podgoria de la Nicoreşti fiind extrem de cunoscută din acest punct de vedere. Este o varietate productivă, care se coace târziu şi în anii foarte buni întrece în calitate chiar şi regele vinurilor, Cabernetul. Este un soi rezistent la secetă, brumă şi îngheţuri, fiind unica varietate românească care poate da din nou lăstari roditori. „Vinul, deşi nu prea alcoolic, 10-11 grade, este uşor, plăcut şi cu buchet. Strugurii, deşi cu boabe cam mărunte, sunt plăcuţi, răcoritori şi foarte potriviţi pentru cură”, spunea acum un secol renumitul profesor Ion C. Teodorescu.
Băşicata este o altă varietate specifică îndeosebi pentru podgoria Dealu Mare. Este unul din cele mai vechi soiuri autohtone întâlnit numai în spaţiul românesc. Nu avea putere mare de creştere, de aceea nu suporta o tăiere lungă, ci se lasă 2-3 coarde de rod, cu 8-10 ochi şi 1-2 cepi. Producţia de struguri este mare, de peste 20 ton/ha. Coacerea are loc la sfârşitul lunii septembrie, dar poate continua în toată luna octombrie. Cantitatea de zahăr acumulată atinge rar 170 g/l, motiv pentru care uneori i se spune Băşicata acră. Datorită acestei acidităţi se recomandă cupajarea cu alte soiuri mai puţin acide.
Braghina era un soi originar din părţile călduroase ale Europei, iar la noi era răspândită doar în Oltenia. Are nişte struguri extrem de fini, care dau un vin delicat, aproape spumos. Specialiştii spun că nu poate rodi decât atunci când este cultivată în amestec cu altă varietate care să aibă flori cu polen activ. Deşi strugurii sunt de culoare roz-cenuşiu, vinul rezultat este unul alb.
Crâmpoşia se mai numeşte şi Cârloganca, după numele unui sat aproape de Drăgăşani. Acum 100 de ani acest soi era răspândit atât în Oltenia, cât şi în Muntenia. Nu dă o producţie prea mare, din cauza pământului secetos. “În schimb, vinul de Crâmpoşie este delicios. Strugurii, fiind bine formaţi, având o culoare frumoasă, cu pieliţa ruginită, din cauza luminii solare, ar fi cei mai buni pentru masă, transportându-se uşor, dacă nu ar avea pieliţa boabelor prea groasă”, potrivit specialistului.
Feteasca albă, zisă Fetişoara sau Leanca, era cunoscută pretutindeni în Moldova de sus şi în Transilvania, unde a format în vechime şi formează şi azi buchetul cel mai distins al vinurilor locale. “Vinul Cotnari, dacă a fost vestit pentru buchetul său, cred că în mare parte s-a datorat varietăţii Fetească. Nu cunosc în lumea întreagă o altă varietate cu un buchet atât de fin şi un vin mai delicat ca cel de Fetească”, remarcă profesorul Ion C. Teodorescu. Vinul nu este tare, însă foarte delicios şi trebuie preparat separat, singurul soi cu care merge în combinaţie fiind Grasa de Cotnari.
Galbena era o altă varietate vestită încă din vechime, originară din Moldova şi cultivată mult la Odobeşti, Panciu, în zona Tecuciului şi sudul Basarabiei. “Galbena produce mult şi dă un vin plăcut, uşor, foarte căutat, mai ales dacă are şi Plăvaie în amestec. Vinul de Galbenă este mai mult un vin de amestec şi de consumaţie crudă, adică nu se pune la învechit”, susţine profesorul I. C. Teodorescu.
Plăvaie este unul dintre soiurile vechi autohtone, care se regăseşte astăzi îndeosebi în Podgoriile Obobeşti. În trecut, acest soi era întâlnit în majoritatea podgoriilor din Moldova, cu precădere în cele din sud. La Panciu, Plăvaie ocupa aproape jumătate din suprafaţa podgoriei şi i se mai spunea Plăvană. De asemenea, era cultivat pe suprafeţe mari şi în podgoria Odobeşti, alături de soiul Galbenă, împreună cu care înconjura, practic, ţinutul Vrancei, menţionează I. Puşcă în cartea ”Vechi soiuri româneşti de viţă-de-vie”. Dă producţii mari de struguri, ajungându-se uneori chiar până la aproximativ 40.000 kg la hectar. Vinurile de Plăvaie sunt de culoare galben-verzui, sunt seci, au o tărie alcoolică de 9-10% vol. şi aciditatea destul de ridicată.
