Cât de importantă este libertatea individuală? Care este rolul memoriei în reconstrucția unei comunități și cum ar trebui să ne raportăm la trecutul comunist? Sunt câteva din întrebările la care a răspuns atașatul cultural al U.S Embassy Bucharest, William O`Connor, într-un dialog la „Interviurile PressHUB” cu jurnalista și scriitoarea Simona Preda.
Avocat prin educație și experiență, practician în domeniului dreptului timp de zece ani la Los Angeles, înainte de a se alătura instituțiilor guvernamentale, William O’Connor a fost invitat special al Școlii de Vară din cadrul Burselor unSettled, organizată de Fundația Freedom House România la Memorialul Sighet.
S.P. : Bună seara și bine v-am găsit la interviurile pressHUB! În această ediție vom vorbi despre comunism, despre libertate, despre memorie și bineînțeles despre trecut și despre cum se situăm în fața prezentului și a viitorului.
Invitatul meu special din această seară este domnul William J. O’Connor, Atașat Cultural al Ambasadei Statelor Unite la București. Bine v-am găsit, sunt onorată să vă întâlnesc! Domnul O’Connor a sosit în București în iulie 2020. Ocupă funcția de Atașat Cultural în cadrul Ambasadei SUA și a fost interimar pentru funcția de Atașat de Presă și Consilier pentru Presă și Cultură de mai multe ori, încă de la sosire. Este avocat prin educație și experiență și a practicat dreptul pentru zece ani la Los Angeles, înainte de a se alătura instituțiilor guvernamentale.
Domnule O’Connor, v-am întâlnit vara trecută la Memorialul Sighet – în calitatea dumneavoastră de invitat special al Școlii de Vară organizată de Fundația Freedom House România. V-am văzut vizitând Memorialul, ați stat mai bine de trei ore în muzeu și am fost foarte impresionată de reacția dumneavoastră de la sfârșit. Ați fost foarte tăcut… De ce?
O’Connor: Sunt multe experiențe pe care le voi lua cu mine de acolo pentru tot restul vieții, multe experiențe din România – în primul rând timpul petrecut la acel muzeu. A fost o onoare să te cunosc, o onoare să lucrez cu Freedom House, a fost o onoare să sprijin Școala de Vară. Dar, o Doamne, sentimentul este mai adânc, experiența mea la acel muzeu a fost profundă, este ceva ce nu voi uita! Este atât de „în dezacord” să mergi într-o clădire ca aceea, este o clădire frumoasă, frumos refăcută, de afară arată magnific și apoi să intri. Intri și sunt acolo oameni tineri plini de viață experimentând istoria propriei națiuni, oameni cărora le pasă de libertate și este o energie pozitivă în aer și intri și dispare imediat. Ești întâmpinat de fotografiile miilor de oameni și îți rămân în suflet, te mișcă profund și doar uitându-le la fotografii, la fiecare bărbat și femeie de pe acel perete, fiecare persoană – o mamă, un tată, un fiu, o fiică, un lider, un episcop – și fiecare dintre ei, cei pe lângă care am trecut să se odihnească în pace, fiecare dintre cei luați de lângă noi …este incredibil, a fost absolut incredibil, ne vom întoarce și am vorbit cu toți cu care am putut despre acel muzeu, este copleșitor!
S.P.: Avem nevoie de memorie pentru a ține trecutul viu?
O’Connor: Aș putea cădea în clișeul celor care spun că cei ce își uită trecutul sunt condamnați să îl repete și cred că este mult adevăr îngrozitor în această afirmație și cred că de aceea este un clișeu. Este incredibil de important trecutul! Dacă vom pierde vocile originale în fiecare zi, vocile care au experimentat tirania comunistă, pierdem aceste voci în fiecare zi, pierdem această generație, la fel de sigur cum pierdem vocile celor care au experimentat Holocaustul, Showa. Noi trebuie să păstrăm trecutul, ne modelează prezentul, ne modelează viitorul. Dacă pierdem legătura cu acestea…Dumnezeu să ne ajute! Pentru că acestea sunt amintirile care depun mărturie despre ceea ce oamenii sunt capabili să își facă unii altora, despre ceea ce oamenii sunt capabili să le facă propriilor cetățeni. Este definitoriu să menținem memoria vie.
S.P.: Acesta este locul memoriei în reconstrucția trecutului și construcția prezentului…
O’Connor: Da.
S.P.: De ce este atât de important să nu uiți?
O’Connor: Cred că pe fronturi diferite este atât de important să nu uităm. Trebuie să îi onorăm pe oamenii care au trecut prin aceste experiențe, trebuie să îi onorăm și – acum vorbim despre România – să onorăm oamenii din Timișoara, pe oamenii care în 89 și-au pus viața în pericol și au murit pentru ca această națiune să fie liberă, pentru ca oamenii să fie liberi, pentru ca România să-și ocupe locul potrivit la masa națiunilor. Trebuie să-i onorăm personal pe acești oameni pentru ceea ce au făcut, pentru curaj – aceștia sunt bărbați și femei obișnuiți, cu nimic diferiți de noi, care au riscat totul pentru ca într-o zi copiii lor să fie liberi. Asta este important. Dar, de asemenea, dacă te uiți în cadrul experienței istorice mai largi…nu se va scrie niciodată o carte despre marii moderați pe care i-am cunoscut, sunt momente în experiența oamenilor care ne definesc cum suntem: cu bune, cu rele, și cele foarte, foarte urâte. Dacă pierdem din vedere asta, suntem deschiși la manipulare, suntem slab informați, și ignoranța este ca un vacuum într-un stat, și acesta va fi umplut cu ceva și cel mai adesea acesta este umplut cu cele mai urâte aspecte ale speciei noastre.
S.P.: A înțelege pentru ști, înseamnă, în același timp, să ierți?
O Connor: Da.
S.P.: Cum poate cineva sosit din lumea liberă să vadă și să înțeleagă ororile comunismului?
O’Connor: Cred că este una dintre întrebările definitorii ale întregii mele cariere. Am fost binecuvântat să lucrez în Europa pentru aproape nouă ani. Și întotdeauna mă voi uita la ea dintr-o perspectivă americană. Aduc o perspectivă unică – unică pentru mine bineînțeles, dar aduc backgroundul cu mine. Dar încă am „ochelarii” americani oriunde aș merge. Marchizul de Lafayette a spus despre America: „Umanitatea a învins, libertatea are o casă – Statele Unite”. Cred în asta, dar încă mai cred că aceste experiențe individuale ale oamenilor, ale națiunilor sub tiranie, sunt unice. Putem înțelege un pic din afară, dar niciodată nu le vom înțelege dacă nu le-am trăit. Eu sunt norocos, dar soția mea este estoniană și familia ei a trecut prin toate aceste experiențe, iar ea era tânără în perioada revoluției și este uimitor pentru mine cât de prezent este acest trecut în viața sa, cât de informată este perspectiva ei, prin experiențele ei ca tânără în perioada revoluției, cu estonienii și balticii care s-au zbătut ca și românii. Este, de asemenea, important pentru mine ca și copiii mei – cei mai mari sunt gemeni și au 15 ani – să înțeleagă cum arată tirania, prin ce au trecut membrii familiei lor. Eu și soția mea suntem binecuvântați cu o fiică mai mică și este de asemenea important ca și ea să înțeleagă că întreaga ei cultură aproape că s-a fisurat – deși este imposibil pentru că sunt oameni care nu pot fi străpunși, ca și românii – sub cizma tiraniei comuniste. Acest tip de experiență definește o populație. Ca american nu am experimentat-o niciodată, pot vorbi despre ea, o pot observa dar nu o voi putea niciodată inter-personaliza pentru că nu au experimentat-o direct.
S.P.: Să vorbim despre libertate… Cât de importantă este libertatea? Ce este acest mare concept „libertatea”?
O’Connor: Pentru mine, poate sună aproape amuzant, libertatea este ca oxigenul, nu îi simți lipsa până nu o mai ai. Nu este nimic mai important, în opinia mea, pentru existența umană. Din nou, privesc lucrurile dintr-o perspectivă americană. Am drepturile mele inalienabile prin existența ca ființă umană, printre care cele la viață și libertatea în căutarea fericirii. Fără libertate, adevăr și libertate necondiționată – libertatea de a face bine, libertatea de a fi ascultat, libertatea de a greși – un bărbat sau o femeie nu au nimic în opinia mea. Nu aș schimba niciodată securitatea mea, libertatea mea pentru securitate, pur și simplu nu aș face-o. Dar sunt norocos, ca majoritatea americanilor, să stau pe umerii giganților, nu a trebuit niciodată să fac aceste alegeri, dar cred că libertatea este ceea ce este oxigenul pentru organismul uman, fără ea nu vom putea niciodată evolua.
S.P.: Extremismul a dispărut cu adevărat sau s-a transformat în forme care pretind binele comun sub numele eticii. Există încă forme reziduale ale comunismului în actuala societate democratică?
O’Connor: Da, sunt de acord. Și nu cred în extremism sub nici o formă, și nu cred că extremismul, de dreapta sau de stânga, a dispărut. Cred că atunci când ne uităm la această întrebare – și acesta este unul dintre lucrurile de care pot spune că este puternic insuflată copiilor mei – când ne uităm la extremism în toate formele sale, l-aș cita pe Camus aici: „Bunăstarea maselor este întotdeauna aliatul tiranului”. Încă există concepte legate de renunțarea la drepturi individuale, la respectul și demnitatea ființei umane în numele unui bine mai mare… Nu contează cine o spune, nu contează cine o promovează, întotdeauna se termină violent, întotdeauna se termină teribil. Încă există. Respect drepturile tuturor la opinie politică, este clar că nu trebuie să și fiu de acord cu ei, pot fi în dezacord cu ceea ce cineva are de spus, dar voi lupta vehement pentru dreptul de a o spune. Dar este important pentru noi care suntem în aceste poziții, cărora ne pasă de libertate, de demnitatea și drepturile oamenilor, că dreptul la un discurs liber, deschis, neîngrădit trebuie permis în continuare.
S.P.: Ați venit în România anul trecut, în iulie 2020. Ce vă place în România?
O’Connor: Cred că cel mai simplu ar fi să spun ce nu îmi place. Sigurul lucru care nu îmi place: nu-mi place traficul. Îmi place România, este absolut fantastică, singurul lucru trist pentru mine, acum că se apropie Crăciunul, este acela că sunt la jumătatea perioadei mele aici. Dar mâncarea…îmi place, chiar prea mult, este uimitoare, nu am mâncat mâncare românească până să mă mut aici. Mâncarea este fantastică, zona rurală este magnifică, dar, serios, „Din perspectiva mea, eu cred că acest popor este ceva unic, este plin cu oameni buni” (cuvinte spus în limba română). Îmi place cultura României, mă simt confortabil aici. Am crescut în sudul Californiei… îmi place, este foarte ospitalieră, prietenoasă și o să îi simt profund lipsa atunci când mă voi întoarce acolo. Mai am un și jumătate și trebuie să fac acest timp să conteze, dar sincer, în afară de trafic – evit Bucureștiul la orice oră, dar după 14.00 fug și mă ascund la ambasadă pentru că traficul este atât de sălbatic…. De la Oradea la Constanța și Călărași, am vizitat o mare parte din țară…
S.P.: Călătoriți mult?
O’Connor: Da, atât de mult cât ne-a permis pandemia. Am fost în Banat, unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut, Oradea, Timișoara, Sighișoara, Iași, Buzău, Bacău, Vaslui, Călărași, Constanța…
S.P.: Ați fost la casa lui Dracula?
O’Connor: (râde) Da, absolut, ca fiecare american, un stereotip. Dar mi-a plăcut foarte mult… Vedeți provocările din țară…
S.P.: Este România într-o direcție bună?
O’Connor: Da cred că traiectoria este bună. Și dacă te uiți unde a ajuns țara, din 1989 până acum, este uimitor. Mulți cred că este un punct de urcuș, și totul va fi bine după asta… Nu, nu va fi, realitatea vorbește de la sine. Aveți generații de tiranie…acestea nu „ies” ca o haină. Acestea trebuie să fie prelucrate și reparate, iar rănile trebuie să se vindece. Ați vorbit de iertare, și sunt de acord, nu este altă cale înainte. Cred că această țară va fi și mai uimitoare, uite-te unde a ajuns în 30 de ani! Această traiectorie este fantastică și mă voi întoarce ca să o văd și vreau să spun „Te iubesc, România!” (cuvinte spuse în limba română).
S.P.: Cum vedeți viitorul României?
O’Connor: Ei bine, îl văd luminos. Sunt un optimist. Cum a spus și Winston Churchill – nu este altă alternativă decât să fii optimist. Aveți o populație care s-a luptat cu moștenirile manipulărilor externe, ale dezinformării, și încă vezi că aceste lucruri se întâmplă, dar aveți o populație care este educată, motivată, care vrea mai bine pentru ea însăși, vrea mai bine pentru oameni și pentru copii. Și cred că va continua să fie mai bine. Din experiența mea, este critic pentru progresul acestei națiuni și pentru toți românii, ca toți să fie conștienți de ceea ce s-a întâmplat, de cât de departe a ajuns această națiune și cine i-a ajutat să ajungă acolo. Pentru că, urăsc să spun asta, oricât de frumoasă ar fi această populație, această națiune, dacă pereții ar putea vorbi, o mulțime de pereți din România ar plânge, pentru că această țară a văzut vremuri grele. Îți rupe inima să vezi asta. Nu și-au pierdut speranța și asta este fantastic. Să fim onești, este una dintre cele mai vechi limbi, una dintre cele mai vechi populații, unele dintre cele mai vechi locuri. Știu că România va continua să prospere și să meargă în direcția bună, dar sunt multe de șters, iar aceasta a însemnat ca această țară a trebuit să treacă prin iad, nu toate au fost bune…
S.P.: Pentru că vorbiți despre istorie, cât de importantă este moștenirea culturală pentru o țară?
O’Connor: Sunt atașatul cultural, deci clar înseamnă ceva pentru mine, nu? Dar simt că este una dintre cele mai – sună axiomatic – dar este definiția a cine sunt oamenii. Atât de des, când oamenii vorbesc despre moștenirea culturală, ei vorbesc despre lucrurile bune, despre castele frumoase, am înțeles asta …sau când vorbesc despre lucrurile frumoase din țara mea – Declarația de Independență este un document magnific. Dar pentru a aduce cu adevărat un omagiu culturii voastre, a oricărei culturi, trebuie să o studiezi, să o înțelegi, să o apreciezi, să o prețuiești, ocazional să te amuzi pe seama ei. Mark Twain a spus: „Dacă înveți să râzi de tine, nu vei rămâne fără material” și cred că de aceea iubesc cultura atât de mult. Oamenii trebuie să știe ce i-a format, ce i-a adus unde sunt și, cum am spus, toți stăm pe umerii unor giganți. Și cred că toată cultura este o importantă piatră de fundație în viața tuturor și vreau să mă asigur de asta pentru mine și copiii mei.
S.P.: Am văzut că vorbiți românește. A fost dificil să învățați?
O’Connor: „Eu încerc în fiecare zi, dar eu cred, în același timp, că este o limbă foarte frumoasă, dar pentru mine este aproape imposibilă. Este foarte greu, foarte greu. Dar eu cred, serios, că, pentru mine, este o întrebare despre respect, pentru că eu sunt un musafir. Pentru această țară și popor este ceva important, din perspectiva mea. Dar, este foarte, foarte greu. Acasă vorbim limba estoniană, este la fel ca Turnul Babel pentru mine… Eu încerc în fiecare zi… ” (cuvinte spuse în limba română).
S.P.: Domnule O’Connor, vă mulțumesc mult!
Proiectul Bursele unSettled: „Learn from Our Past to Build The Future”, organizat de către Freedom House România și Academia Civică, finanțat de către Ambasada SUA în România, prin Departamentul de Stat, își propune să readucă în prim plan nevoia de conștientizarea a urmărilor regimului comunist și a necesității de apărare a valorilor democratice și drepturilor omului.
