WWF Internațional propune o uniune între liderii lumii și populație pentru un viitor sustenabil

Data:

Zilele acestea, 22 – 26 mai, are loc Forumul Economic Mondial la Davos, Elveția, unde, după doi ani de pandemie, liderii internaționali se întâlnesc fizic. WWF Internațional trage un semnal de alarmă asupra faptului că lumea se îndreaptă către o catastrofă ecologică, care trebuie să fie evitată cu orice preț, a anunțat organizația printr-un comunicat de presă.

Avertismentul WWF vine în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în continuă creștere și natura este tot mai distrusă. Ritmurile alerte de creștere creează un dezechilibru fără precedent, ce pune în pericol supraviețuirea oamenilor și a animalelor, avertizează organizația.

WWF Internațional face apel la toți liderii politici și de business care participă la Forumul Economic Mondial să accelereze eforturile lor pentru a combate criza climatică.

„Este important să recunoaștem că s-au făcut progrese în ultimul an în privința problemelor grave de mediu, însă nu suficient pentru a evita o catastrofă ecologică, dacă nu luăm măsuri urgente și fără precedent. În fața instabilității politice și economice, liderii reuniți la Davos trebuie să găsească un echilibru între soluțiile pentru situația actuală și acțiunile pe termen lung atât de necesare pentru a crește reziliența și pentru a asigura o planetă sănătoasă pentru generațiile viitoare. Acest lucru înseamnă atingerea obiectivelor climatice, tranziția către sisteme alimentare durabile și intensificarea eforturilor de conservare a ecosistemelor și biodiversității rămase pe planetă”, a declarat Marco Lambertini, director general WWF Internațional.

În timp ce emisiile globale cu efect de seră revin la nivelul de dinainte de pandemia COVID-19, defrișările rămân la un nivel alarmant de înalt, iar criza globală a dispariției speciilor nu poate fi oprită. Un studiu de referință al ONU din 2018 a arătat că peste un milion de specii sunt acum amenințate cu dispariția. Se așteaptă ca liderii politici și de afaceri reuniți la Davos să discute despre peisajul geopolitic în schimbare al lumii și despre redresarea după pandemie.

Citește și: Dorel de la Focșani. Panou publicitar amplasat fix pe trotuar. Angajații au pavat și cioturile de copaci

Potrivit WWF, acțiunea pentru crearea unor sisteme alimentare durabile și reziliente este esențială pentru securitatea alimentară pe termen lung și pentru reducerea vulnerabilității noastre la pandemii.

„Pe lângă crizele climatice, ne confruntăm cu o criză a securității alimentare. Modul în care producem și consumăm alimente este cel mai mare catalizator de pierdere al naturii, cât și un factor semnificativ de creștere a emisiilor de carbon. Adoptarea unor bune practice de producție alimentară reprezintă un câștig atât pentru oameni, cât și pentru natură. Aceasta ar trebui să fie o prioritate pentru țările și business-urile cu viziune”, a spus Joao Campari, lider global Food Practice WWF Internațional.

Potrivit organizației, sistemele alimentare generează 70% din pierderea biodiversității pe uscat și 50% în apă dulce. Ele sunt responsabile pentru 80% din defrișări și generează aproximativ 30% din toate emisiile de gaze cu efect de seră.

WWF va fi prezent la Davos și va cere guvernelor, companiilor, societăților civile și altor părți interesate să se reunească în sprijinul unui plan global ambițios pentru biodiversitate.

Împreună cu Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă și Afaceri pentru Natură, WWF va găzdui o cină pentru natură marți, 24 mai. În cadrul întâlnirii, se vor reuni susținătorii dedicați ai obiectivului global de inversare a pierderii biodiversității. În opinia WWF, un astfel de obiectiv este esențial pentru a avea acțiuni în întreaga societate.

Citește și: Instanța supremă a amânat judecarea recursului prin care Elena Udrea încearcă să scape de condamnarea în dosarul „Gala Bute”

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...