Acesta este cel de-al cincilea material dintr-o serie de interviuri făcute cu disidenți ruși aflați în exil.
Am intrat în contact cu această comunitate pentru prima data anul trecut când am început să colaborez (predare de cursuri, moderare de panel-uri) cu un program de lingvistică și studii culturale găzduit de Universitatea Stony Brook. Acest program a organizat școli de vară în Sankt Petersburg timp de mulți ani. Când a început războiul din Ucraina, s-au retras și au făcut pasul către activități exclusiv online. Și-au păstrat însă unele conexiuni cu mediile universitare rusești. Mulți tineri ruși fac pe dracul în patru să audieze aceste cursuri, unii din Rusia, iar alții (mulți) din exil în țări ca America, Germania, Georgia, Serbia, Armenia sau Franța. I-am intervievat de-a lungul timpului pe unii dintre ei, precum și pe alți disidenți ruși cu care m-au pus studenții în legătură.
Primul interviu l-am făcut cu Mariya Vyushkova, o reprezentantă a minorității bureate din estul Federației Ruse, care mi-a povestit despre abuzurile Moscovei la adresa bureaților, dar și despre stereotipurile cu care operează vesticii când se sinchisesc să vorbească despre minoritățile non-creștine ale Rusiei.
Pentru al doilea articol, am intervievat-o pe Ekaterina Martinova, o tânără de 22 de ani care, autoexilată în Berlin, își continuă munca jurnalistică pentru faimoasa publicație studențească DOXA. Martinova mi-a povestit cum i-au hărțuit autoritățile moscovite pe jurnaliștii de la DOXA și mi-a arătat materiale elaborate de către publicație pentru a contracara propaganda lui Putin, inclusiv un „ghid de discutat cu părinții pro-Putin”.
Am intervievat-o apoi pe Daria Iurișceva, o artistă multimedia care a ieșit în stradă imediat după anexarea Crimeei de către Rusia, activitate care i-a adus până la urmă arestul. Acum locuiește în Marseille, Franța și, printre altele, își folosește creațiile artistice pentru a promova limba și cultura carelă (din regiunea Carelia, de la granița Rusiei cu Finlanda).
Un al patrulea interviu l-a avut în centrul său pe violonistul Arșak Makician, celebru pentru protestele sale solitare din Parcul Pușkin din Moscova prin care atrăgea atenția asupra contribuției Rusiei la catastrofa climaterică globală. Când a făcut pasul spre protestul anti-război, a fost amenințat și apoi arestat. Fugit din țară, a fost deposedat de cetățenia rusă, împreună cu fratele și tatăl său.
Dacă în presa română apar relativ frecvent voci ale ucrainienilor care se opun, politic sau militar, vecinilor invadatori, segmentul populației ruse care e șocat și dezgustat de imperialismul lui Putin e prea puțin reprezentat în spațiul public românesc. De aceea am ținut să scriu despre acești oameni care au lucruri importante de spus — despre Rusia contemporană, dar și despre eterna dilemă a insiderului care se trezește într-o puternică disonanță etică cu oamenii din jurul său.
Interviul din această ediție a newsletterului a fost publicat în PressOne.ro în luna februarie a acestui an și este prezentat aici într-o variantă comprimată.
Opoziția liberal rusă
În 2000, când studentul de 24 de ani Alexei Navalnîi s-a hotărât să intre în politică, a ales unul dintre puținele partide rusești de la acea dată care își cucerise o notorietate cât de cât decentă fără a apela la nostalgia sovietică și la naționalism: Partidul Democrat Unit Rus, mai cunoscut sub numele de Yabloko („Mărul”). Candidatul la președinție al acestui partid, Grigori Iavlinski, reușea în acel an să iasă pe locul trei în alegeri, după prim-ministrul (și președintele interimar) Vladimir Putin și comunistul Ghennadi Ziuganov.
Navalnîi a stat în Yabloko timp de șapte ani, timp în care a activat, printe altele, ca manager de campanie electorală și șef de filială, învățând cu ce se mănâncă politica de vârf din Moscova. Până la urmă, diferențele ideologice și de viziune strategică l-au despărțit de liberal-democrații din jurul lui Iavlinski, însă au rămas între ei destule afinități, mulți tineri ruși puși pe democratizarea Rusiei pendulând între Yabloko și mișcarea civică care se coagula încet-încet în jurul lui Navalnîi.
Unul dintre aceștia a fost și Vladimir Șomin, un programator mai tânăr cu 8 ani decât Navalnîi. În 2012, Șomin îl întâlnise pe viitorul superstar politic Maxim Katz, care fusese de curând ales în consiliul local al unui raion moscovit pe listele lui Yabloko și se lupta cu oamenii lui Putin folosindu-se ingenios de rețelele sociale și de acțiuni politice de gherilă. În 2013, Navalnîi a anunțat că va candida la primăria Moscovei. Maxim Katz a fost numit manager adjunct al campaniei sale electorale și așa a ajuns și Șomin, admirator al tacticilor noncomformiste ale lui Katz, în anturajul lui Navalnîi.
Navalnîi a pierdut atunci alegerile în fața acolitului lui Putin, Serghei Sobianin, care este și acum primarul Moscovei. Dar campania lui a rămas de pomină, și mulți dintre cei care au lucrat la ea au ajuns mai târziu în prim-planul politicii moscovite. După o candidatură eșuată în 2017, Vladimir Șomin a reușit cinci ani mai târziu să fie ales consilier local în raionul Gagarinski pe lista Yabloko, din postura unuia dintre puținii candidați nealiniați Kremlinului. La sfârșitul lui 2023 însă, temându-se că va fi ori arestat ori mobilizat și aruncat pe frontul din Ucraina, Șomin s-a mutat cu familia în Serbia unde și-a găsit de lucru la o firmă de IT. În mod miraculos, încă nu a fost dat afară din consiliul local și-și continuă muncă legislativă de la distanță.
Fostul colaborator al lui Navalnîi a acceptat să vorbească cu PressOne pe Zoom despre cariera politică și moartea celui mai cunoscut disident rus, precum și despre scenariile care ar putea duce la înlăturarea lui Putin și relansarea democrației în Rusia. Interviul a fost realizat în limba engleză și e prezentat aici într-o variantă comprimată.
Speranțe politice
— Cum ați ajuns să lucrați cu Navalnîi?
— Navalnîi anunțase că va candida la primăria Moscovei. Și-a deschis sediu lângă gara Kurski și a invitat pe toată lumea să vină să ajute, să se gândească cum să capteze simpatia moscoviților, cum să câștige. Eu eram deja interesat de politică la vremea aceea, așa că m-am oferit voluntar.
Maxim Katz era managerul de campanie și inventase multe șmecherii electorale, construise algoritmi, mecanisme care începuseră să-i crească scorului în sondaje lui Navalnîi. A început pe la 7% și a terminat cu aproape 30%. Serghei Sobianin pierdea 1% în sondaje pe săptămână. Dacă campania electorală mai dura o săptămână sau două, intram în turul doi de alegeri. Nu știu câtă fraudă electorală au îndrăznit atunci să comită. Dar alegerile au fost strânse. Navalnîi a luat mai multe procente decât toată lumea în afară de Sobianin. [A luat 27% — n.red.]. Candidatul comuniștilor și cu cel de la Yabloko n-au luat mai nimic.
— Ce v-a atras la el, ca politician?
— Noi în Rusia avem o mare problemă cu vârsta politicienilor. De multă vreme politica e percepută ca fiind ceva murdar pe care oamenii normali îl evită cât pot de mult. Rezultatul e că nu avem mai deloc politicieni de vârstă mijlocie — ori sunt foarte tineri ca Maxim Katz [29 de ani în 2013 — n.red.] ori foarte bătrâni ca Iavlinski [61 de ani în 2013, fondator al Yabloko — n.red.] sau Boris Nadejdin [acum în vârstă de 61 de ani, candidat la prezidențialele din acest an, descalificat pe motiv de semnături neconforme — n.red.]. Navalnîi era tânăr, dar nu foarte tânăr [37 de ani în 2013 — n.red.].
Avea carismă. Era bun în dezbateri. Simțea energia mulțimii din fața lui. A fost un lider înnăscut. La acea vreme, regimul politic din Rusia era altul. Oamenii lui Putin erau mult mai siguri pe puterea lor și-și permiteau să-l lase pe Navalnîi să participle în alegeri relativ libere. Acum vedeți că nu mai e posibil așa ceva.
Când s-a terminat campania, Navalnîi a trecut la alte initiative. Nu mi-au plăcut și n-am mai lucrat pentru el. Navalnîi a fost un om ca oricare altul: a avut idei bune, idei mediocre și idei proaste. A fost un politician bun și a fost foarte important pentru Rusia să aibă astfel de politicieni. Și mă bucur că m-am luptat împreună cu el pentru alegeri libere. Dar acum avem de-a face cu o Rusie diferită.
— Cu șase ani înainte de acea campanie, în 2007, Navalnîi fusese dat afară din Yabloko. Ai lui au spus că a fost din cauză că el a criticat dur conducerea partidului. Cei din Yabloko au spus că a fost din cauza puseurilor sale naționaliste — mai ales participarea la „Marșul Rusiei”, un eveniment anual al naționaliștilor. Ce s-a întâmplat acolo?
— Nu știu dacă limba engleză diferențează clar între „motiv” și „cauză”, adică între ceva ce e folosit pentru a explica o situație și ceva ce face parte din înseși rădăcinile situației. Rădăcinile acestei situații au constat în faptul că Navalnîi a căutat să câștige cu adevărat puterea, a încercat să fie un politician pur-sânge, a încercat să câștige alegeri și să conducă oameni. Iar Yabloko era, și este și acum, ca leneșul din Zootropolis. Navalnîi a considerat că Yabloko se mișcă prea încet. A vrut să se ducă direct la popor. Iar atunci în Rusia temele naționaliste prindeau foarte bine. Acum putem să discutăm dacă a fost o strategie bună.
La acea vreme cred că mai toată lumea care nutrea simpatii naționaliste se săturase de mafiile etnice care dominau afacerile din Rusia și cercurile multi-milionarilor. Dacă un armean avea probleme, alți armeni îi săreau în ajutor. Iar rușii erau geloși când îi vedeau avantajați în felul ăsta și ziceau „Trebuie să scăpăm de străinii ăștia!” Iar Navalnîi a participat la Marșul Rusiei și a făcut niște filmulețe unde a părut că-i compară pe caucazieni cu niște gândaci.
E o zonă gri aici… Nu a făcut bine, dar rușilor le-a plăcut la vremea aceea. Oricum, n-a spus „Toate problemele noastre sunt din cauză că cei din Asia Centrală vin la noi să muncească”. Am petrecut mult timp cu el și știu că spunea așa: „Afaceriștii ruși angajează tadjici. Când li se termină contractul rămân în stradă, fără bani, fără asistență medicală, fără acte. Și-atunci nu au prea multe opțiuni. Evident că ajung să fie mafioți pentru că trebuie să trăiască cumva”.
A fost un scandal, da. Dar nu a fost adevărata cauză a izgonirii sale din Yabloko. A fost doar un motiv. Încercau să-l dea afară și apoi au zis „Aha! A participat la Marșul Rusiei! A spus lucruri rele! Afară!” Din punctul meu de vedere, Yabloko a făcut o mare greșeală. L-au dat afară pe Navalnîi și Navalnîi a crescut mai mare decât Yabloko. Pentru el n-a fost o problemă că l-au dat afară.
Cine are șanse să-l înlăture pe Putin
— Cum se menține Putin la putere de atâta vreme?
— Problema e asta: elitele Rusiei cred în Putin — sau cred că alternativele la el sunt mai rele. Sau poate că acum nu mai au ce face. La început rușii bogați și puternici l-au preferat pe Putin. Chiar și după ce au apărut primele semne de despotism. Putem dezbate dacă Yabloko ar fi trebuit să se alieze cu Navalnîi sau cu comuniștii, dar adevărata problemă e că nu avem destule resurse. Avem nevoie de oameni, de bani, de avocați, de spații, de tipografii… Dacă un miliardar ar fi cu noi, ar fi mult mai ușor. Am fost aproape, cu Katz ca organizator și Navalnîi ca figură principală.
Când Hodorkovski a fost condamnat foarte puțini membri ai elitei rusești au fost de partea lui. Aproape toți și-au zis „Voi discuta cu Putin. Mie nu mi se va întâmpla asta”. Ăsta a fost factorul decisiv în povestea asta, nu de ce nu s-a aliat Yabloko cu Navalnîi.
— Ați spus într-un interviu că Rusia are două opțiuni: să scape cumva de Putin sau să eșueze în „scenariul Venezuela” în care regimul dictatorial reușește să se mențină la putere pe fondul apatiei maselor dând păturii sărace de mâncare și încurajând emigrarea nemulțumiților. Care variantă e mai probabilă?
— Ah, e foarte greu de spus. Când Boris Nadejdin culegea semnături, am sperat că elitele ruse încercau să execute un scenariu prin care Nadejdin ar fi luat un procent mare de voturi și Putin ar fi dat la o parte. Pentru că Nadejdin era un candidat bun din punctul de vedere al elitelor. Încerca să facă totul la modul cel mai liniștit, fără să strige „Îl voi trimite pe Putin la Tribunalul Internațional de la Haga! Îl voi trimite pe Șoigu în Ucraina să fie pedepsit pentru crimele lui!” Cred că Nadejdin era cea mai bună alegere pentru miliardari, pentru elite. Dar candidatura lui Nadejdin a fost respinsă.
Poate că vom vedea alți candidați. Poate că vor lua multe voturi și cei de la putere vor face ceva foarte urât. Iar atunci poliția și serviciile secrete se vor lupta între ele. Sau poate că vom vedea o rebeliune ca cea a lui Prigojin.
— Nu e nicio șansă să vedem mișcări de masă cum au fost cele anti-Miloșevici în Serbia?
— Miloșevici a fost dat jos pentru că poliția sârbă a refuzat să tragă în cetățeni. În Rusia, dacă Putin dă ordin poliției să omoare pe toată lumea din Piața Roșie poliția va executa ordinul.
Dacă cineva se va lupta cu Putin va fi un grup relativ mic de oameni înarmați și organizați. Amintiți-vă că Prigojin a avut doar câteva mii de oameni cu câteva anti-aeriene și câteva tancuri. Dar erau o forță. Putin nu se putea lupta cu ea cu armata sau cu poliția. Nu știu cum l-a convins Putin pe Prigojin să se oprească, dar dacă Prigojin continua până la Moscova, eu cred că după două, trei schimburi de focuri poliția rusă ar fi fugit de pe străzi și Putin ar fi fost spânzurat. Am văzut un astfel de scenariu în Libia.
— Forțele politice de opoziție nu mai au nicio șansă după moartea lui Navalnîi?
— Ba da. După ce am lucrat cu Navalnîi și cu nevasta lui, am rămas cu impresia că Yulia Navalnaia e un pic mai inteligentă și un pic mai strategică decât Navalnîi. Cred că Putin a făcut o greșeală omorându-l pe Navalnîi pentru că părerea mea e că Yulia Navalnaia e un adversar mai periculos decât Alexei. Și acum are un motiv să se lupte pe termen lung cu Putin.
Acum Yulia are imaginea Reginei Olga, căreia i-a fost ucis soțul și s-a răzbunat. Sau imaginea lui Corazon Aquino din Filipine.
Sper că va gândi mai strategic decât a făcut-o Navalnîi. Sper că va porni discuții cu întreaga opoziție rusă, cu Maxim Katz, cu Hodorkovski, cu Gudkovii, tată și fiu, cu Schulmann. Orice va face va avea sprijinul multor ruși. Are un capital de încredere mare. Și cred că se va folosi de acest capital de încredere cu înțelepciune.
Nu va scăpa Rusia de toate dezastrele. Vin vremuri grele în Rusia. Nu văd niciun scenariu pozitiv. Dar Yulia va lupta și pe termen lung va câștiga, într-un fel sau în altul. Dacă va avea nevoie de ajutorul meu, o voi sprijini.
[Acum câteva zile, un judecător rus a cerut arestarea Yuliei Navalnaia pentru infracțiunea de a fi „membru al unei comunități extremiste”. Navalnaia rămâne în exil și va publica în curând jurnalul de închisoare a soțului ei. – n.red.]
Exilul sau Avdiikva
— Acum doi ani, ați fost ales într-un consiliu local din Moscova deși nu sunteți fan Putin. Cum a fost posibil și cum de mai sunteți consilier și acum, după ce ați plecat cu tot cu familie în Serbia?
— Am avut noroc. Cred că cei din primăria Moscovei s-au gândit „Ăsta nu va fi ales. N-are rost să ne ocupăm de el. N-are nicio șansă”. Dar am fost ales. Cred că a fost o greșeală din partea celor care controlează alegerile în regiunea Moscovei.
Am fost ales deoarece foștii candidați independenți [care nu-l sprijină pe Putin – n.red.] din acest raion au spus oamenilor: „Ăsta e cu noi. Nu puteți vota cu mine pentru că primarul Moscovei a refuzat să-mi valideze candidatura, dar avem un alt candidat. Alegeți-l pe ăsta”. Și oamenii m-au ales.
După alegeri a venit mobilizarea și a trebuit să fug din Rusia. Ei știu ce vârstă am [39 de ani – n.red.] și că am armata făcută așa că mă așteptam să vină la mine să-mi pună o pușcă în brațe și să-mi zică „Du-te și ia Avdiikva cu asalt”.
Acum fac eforturi să capăt documente și să le trimit cetățenilor ca să vadă ce se întâmplă în raion și să poată da autoritățile în judecată.
Rusia Unită [partidul lui Putin – n.red.] este o mașinărie fără prea mult loc de inițiativă pentru rotițele sale. Cât timp Sobianin sau altcineva din Comitetul Central al Rusiei Unite nu dă un ordin clar să mă dea afară din Consiliu, nu vor face nimic. Ei știu doar să execute ordinele. Sunt prea mic și neimportant pentru cei care dau ordinele. Dacă nu mă bagă cei mari în seamă poate că îmi voi putea termina mandatul în 2027.
***
Găsiți o variantă mai extinsă a acestui interviu pe PressOne.ro. Acolo, Șomin vorbește mai mult despre Navalnîi și teoriile din jurul morții sale.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Vladimir Șomin a lucrat cu Yulia și Alexei Navalnîi în 2013 la campania electorală pentru funcția de primar al Moscovei. Sursă foto: Arhiva personală a lui Șomin)
