Puterea este exercitată discreționar dacă nu există nicio formă de control real și dacă poate fi păstrată cu voturi puține. Naivitatea celor ce cred în reușita binelui permite răului să învingă de fiecare dată.
Răul învinge dacă oamenii aleg să se supună necondiționat autorității- care devină nelegitimă dacă depășește limitele – sau dacă oamenii aleg să fugă pur și simplu din fața răului. Sora șefă Ratched avea dreptul să impună ordinea în sanatoriu, dar trebuia să nu treacă de linia roșie ce interzicea punerea în pericol a vieții pacienților. Indiferent de scopul urmărit, viața trebuie respectată. Chiar dacă există interese politice majore, cum ar fi să afectezi imaginea unui președinte jucător, nu ai dreptul să instigi la sinucidere un om – așa cum a procedat o vedetă a unei televiziuni de casă a majorității parlamentare- care a comis greșeala de a aplica o flegmă unui politician, mai ales că această abatere a fost sancționată ulterior în mod echilibrat de către justiție. Nu ai dreptul să asociezi un politician cu origini germane cu Hitler și să sugerezi că poporul român este în pericol de moarte așa cum au fost bietele victime ale Holocaustului doar pentru a distrage atenția de la o anchetă penală în derulare a unui fost primar din același partid.
Căpușele rămân atașate de corpul victimei atâta timp cât victima refuză să își asume operațiunea de extragere a căpușei în mod democratic prin alegeri. Urinel și Urinela preferă să rămână acasă și să nu voteze pe nimeni, deși votul transmite un mesaj celor care căpușează profesionist și cu impunitate un mecanism statal. În mod normal, un politician ar trebui să acționeze ca un pește sanitar și să ia măsurile care să permită celorlalți pești din acvariu să trăiască bine în mod real. Dacă peștele sanitar nu își angajează amantele, copiii și băieții vicleni de casă în funcții publice, nici politicianul nu ar trebui. Pe vremea președintelui țării împușcat în zi de Crăciun ca să se demonstreze că am avut o revoluție, nepotismul era o abatere foarte gravă și rotația cadrelor permitea ca politrucii de partid să nu devină baroni locali. Căpușarea a devenit în timp o politică de stat, fără teamă și fără pastile, riscul pușcăriei fiind improbabil și mult prea îndepărtat față de extazul oferit de căpușarea reușită.
Orice cetățean obișnuit simte pe propria piele ce înseamnă să încerci să lupți pentru dreptul tău în relație cu administrația și cu factorul politic. Alegerea celor care fac politică pentru binele oamenilor- chiar dacă ar câștiga mai mult din meseria lor de bază- reprezintă o prioritate. Avem un stat bolnav și neputincios, în care corupția nu mai este o problemă pentru că alegem să o ignorăm, în care copiii săraci mor de foame și în care oameni sănătoși mor în spitale. Este nevoie de politicieni care să trateze cu demnitate oamenii, care să dorească să formeze viitori cetățeni educați și care să stimuleze orice antreprenor responsabil să investească, fără ca acesta să se teamă că va deranja afacerile baronilor locali. Dacă nu votăm și batem din palme când copiii noștrii dau cu fruntea în asfalt doar pentru a fi lăudați de doamne neconflictuale ce nu dau socoteală Uniunii Europene, vom avea un viitor ca în Coreea de Nord. Tovarășii vor veni ca modelul lor pe cal alb Kim Jong Un și vor cere iertare în lacrimi pentru lipsa de realizări și ne vor conduce în continuare spre bunăstarea lor, a amantelor, a pilelor și a slugilor lor.
După ce se pierd alegerile, aflăm în mod inevitabil lucruri noi despre cum am fost conduși. Căpușa nu acceptă să piardă puterea în ruptul capului. Ea poate rezista timp îndelungat fără o victimă pentru că își face rezerve în mod natural, dar ruperea legăturii cu victima îi poate fi fatală. Vedem în Belarus cât de greu le este să scape de căpușa prezidențială, vedem în Venezuela cât de greu le este să se lepede de tovarășul Maduro și, în mod total surprinzător și jenant, vedem un președinte american care crede, fără dovezi, că a câștigat alegerile, dar nu crede cu probe că serviciile secrete rusești au pus recompense pe capetele soldaților americani. Exemplul cel mai grăitor de soră șefă erou de război fără legitimitate este fostul procuror Rudy Giuliani. Acesta a ajuns un mercenar ce scrie scrisori pe bani grei contra statului adânc din România și a fost implicat în combinații de fabricare contra favoruri prezidențiale a unor dosare penale în Ucraina. Acum a ajuns să se descompună fizic și moral – de această dată în picioare, nu întins în pat, ca în noul film Borat- în conferințe de presă în care încearcă să demonstreze că vărul Vinny -din filmul clasic pentru orice judecător federal serios, ,, Cu vărul Vinny nu e de glumit”- este singura autoritate legitimă ce poate decide asupra alegerilor.
Dacă alegem să zburăm deasupra cuibului de căpușe și să le ignorăm, ele vor continua să trăiască în bunăstare. Mai devreme sau mai târziu ne vom întoarce în locul din care am plecat și ne vom lovi de foamea lor. Votul responsabil asumat poate să ne ajute la reducerea numărului acestora- nu avem credința oarbă a miniștrilor de interne și de justiție care au eradicat din vorbe mafia- . Dacă un politician funcționează exclusiv pe mecanismul căpușei, ar fi de dorit măcar să să fie lăsat fără organismul public pe care îl căpușa pentru a trăi cu economiile din perioada în care a fost recunoscut pentru aventurile sale cu banul public. Dacă alegem politicieni care au furat, dar au și făcut, acceptăm să fim conduși doar de căpușe. Dacă le extragem, măcar din când în când, în mod democratic, ne va fi oricum mai bine decât dacă le lăsăm să ne paraziteze continuu și să cheme și alte căpușe potențiale la festin. Doar așa putem spera, în timp, să scăpăm de ele. Alternativa este să ajungem ca în bancul cu bărbatul care își prinde soția în pat cu cel mai bun prieten, îl întrebă pe acesta cum a putut și rămâne surprins că amicul și soția sa continuă să se perceapă intim.
