Zece curat sau minciuna cu care creștem

Data:

spot_img

Când eram doctorand în Franța, am aflat că acordarea notei maxime (20, după sistemul francez) la un examen trebuia însoțită de un referat de justificare a acestei decizii din partea profesorului, referat care era analizat de o comisie a facultății.

Nu știu dacă această exigență mai este azi este în vigoare, dar știu că în sistemul școlar francez, notele de 18 sau 19 sunt foarte rare și se obțin foarte greu. Spre deosebire de sistemul francez, un profesor român este adeseori interpelat de părinți, de elevi sau studenți atunci când nu acordă nota maximă.

Zecele românesc a devenit o obligație de serviciu: părinții au ajuns să scrie petiții pentru ca inclusiv răspunsurile greșite la un examen să fie punctate.

Într-un scurt text remarcabil, Oana Moraru dezvăluie minciuna fundamentală în care creștem și ne creștem copiii, minciuna unui sistem de notare defect care produce, la rândul ei, o societate defectă.

Căci da, felul în care notăm și ceea ce notăm noi ca profesori este o repetată și consolidată minciună educațională și socială.

O minciună care s-a agravat în ultimii ani, atunci când zeci de copii dintr-o clasă sau dintr-o școală au terminat anul școlar cu „zece curat”, această expresie a perfecțiunii inutile cu care ne amăgim, elevi sau părinți fiind, că suntem în top, în orice top, mai ales în topul clasei sau al școlii.

La recentul examen de evaluare națională, a crescut spectaculos numărul elevilor care au obținut „zece curat”, sunt peste 400 în toată țara, iar presa din unele județe a publicat această știre ca fiind una de mare mândrie locală.

Dar ceea ce este cu adevărat dramatic este numărul uriaș de elevi care se înghesuie în niște ierarhii distribuite pe câteva zecimale.

Citește și: Marea șansă a României: politicienii proști

Și abia când ajungem la aceste zecimale putem constata absurditatea în care se sufocă un sistem docimologic, adică de evaluare cantitativă, în care soarta a mii de copii este decisă de diferențe infime, cărora nimeni nu le poate justifica existența și pe care orice altă evaluare le-ar modifica dramatic, cu siguranță.

Presa franceză a publicat cu câțiva ani în urmă un articol în care se afirma că o notă corectă se poate obține atunci când o lucrare de bacalaureat la matematică este corectată de 13 evaluatori, una la franceză (sau română, cum ar veni la noi) de 78 de evaluatori, pentru ca o lucrare la filosofie să aibă nevoie de 127 de evaluatori pentru a fi siguri că nota acordată este cea justă.

Dar chiar și așa, absurditatea sistemului de notare din România, cu aglomerația incredibilă între 9 și 10, sau chiar între 8 și 10, cum spune Oana Moraru, trădează una dintre cele mai grave deformări ale educației din România.

Ea provine din utilizarea notelor, cu aceste diferențe minime aberante, pentru a crea clasamente și topuri care îi împart pe copii în clase și școli ele însele astfel ierarhizate, îi așază pe niște trasee educaționale aleatorii și complet lipsite de justificare doar pentru că au câteva sutimi mai mult sau mai puțin decât alți copii cu care n-au avut niciodată nimic de-a face și care, iată, au devenit cumva inamicii lor.

O utilizare care astfel falsifică rostul însuși al învățării și al notării: acela de a măsura cu instrumente simplificate și cantitative progresul educațional al unui copil.

O notă a elevului X nu trebuie comparată cu nota elevului Y sau Z, ci cu nota sa anterioară sau cu cea următoare obținută de același elev X la disciplina respectivă și, mai precis, la genul de exercițiu, de competență sau de abilitate pe care acest exercițiu trebuie să le dezvolte în educarea lui.

Mai mult de atât: nota în sine este o convenție și un artificiu. Ar trebui să poată fi înlocuită, cât mai departe posibil în traseul educațional al unui copil, cu evaluări narative și individualizate care să poată descrie avansul sau, dimpotrivă, dificultățile pe care le întâmpină un copil în progresia sa școlară.

Dar acest instrument de evaluare este greu de aplicat în clase în care există 30-35 de copii și de către profesori care lucrează cu 120-150 de copii săptămânal.

Și atunci rămâne nota, veșnica notă, ca instrument rapid de disciplinare (dar și de pedepsire), precum și ca instrument de promovare.

Iar dintre note, se înțelege, zecele este însăși recompensa absolută și perfecțiunea pe care o poate atinge oricine în timpul vieții, nu numai o dată, ci de atâtea ori…

Înmulțirea numărului de note de 10 sau de medii care tind masiv spre 10 la examenele naționale nu este nicidecum mărturia unui sistem școlar care progresează, ci a unui sistem care și-a pierdut reperele valorice.

Care se hrănește din credința în miracole școlare așa cum se hrănește societatea din credința în moaște sau în păcănele. Pentru că notele acestea nu vorbesc decât despre slăbirea capacităților de a evalua corect un parcurs școlar vreme de patru, opt sau doisprezece ani, despre cedarea în fața presiunii sociale, despre abandonarea de către profesori a rigorii și a misiunii de formare a tinerelor generații.

Citește și: Povestea profesorului de la Harvard care și-a luat casă în Transilvania: „Prin Criț, poți să vezi stadiul lumii globale”

Școala românească nu a progresat deloc în ultimii zece ani ca sistem în interiorul sistemului social.

Continuă să producă, la celălalt capăt, eșecuri masive, erori strategice, abandon și analfabetism la proporții încă greu de imaginat. Fabrică și participă la fabricarea socială de sărăcie, inegalitate și discriminare, dar și de pseudoștiință și obscurantism.

Cei înghesuiți de niște evaluatori grăbiți între 9 și 10 își vor lua zborul spre alte zări deîndată ce pașaportul le va permite asta, în vreme ce majoritatea celor rămași vor alimenta cu judecăți grăbite și cu educație deficitară un spațiu social și public tot mai ispitit de extremism, fundamentalism și xenofobie.

Zecele curat, datorat steroizilor produși de profesori meditatori pe sume colosale, este una din componentele unui misticism social în care valoarea s-a desprins complet de orice utilitate și de orice realitate.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali predă filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest. Din 2016 până în 2020 a lucrat în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles. Ciprian Mihali este simpatizant al partidului Reper.
3 COMENTARII
  1. Nu murdăriți rezultatele bune ale elevilor, rezultate obținute prin perseverență și sacrificii! Nota 10 nu este minciună, este performanța măsurată atunci și acolo. Dezbateți deficiențele sistemului de evaluare sub alt generec, nu puneți sub semnul întrebării valoarea copiilor care învață.

  2. Notele de 8, 9, 10 la examenele naționale nu sunt o minciună, ci o evaluare a muncii, perseverenței și ambiției în raport cu sarcinile standardizate ale programei analitice. Prea multe note de 10 la examenele naționale poate arăta o deficiență a conceperii subiectelor de examen.

  3. România nu are un sistem de evaluare. Nu a existat înainte de ’90 si nu s-a dezvoltat nici după ’90. Nu știu cum funcționează evaluarea in alte tari, dar știu cum funcționează cea din UK. Evaluarea este o adevărată industrie cu mii de persoane super competente, care creează conținut si care mai apoi corectează foile de examen. Examinarea este gândita in funcție de abilitățile pe care cursul respectiv le formează. In nici un caz, nu veți vedea subiecte de examen care fac apel la memorie si care cer studentului sa reproducă vreo câteva cursuri din toate predate in timpul unul semestru sau un an întreg. La romani, fie elevii primesc la examene subiecte foarte ușoare, de 70% iau note cuprinse intre 9 si 10, deci sint genii, fie primesc subiecte care nu exista in curriculum si eventual, trebuie sa le rezolve la foc automat in cele 3 ore. Îmi amintesc cind am fost in scoală, de la grădinița si pina am terminat liceul, evaluarea se facea pe baza sacoselor aduse de parinti. Astfel, fiind vremurile saraciei maxime ceausiste, vedeai ca progeniturile angajatilor la fabricile de carne, sau la magazinele de incaltaminte, imbracaminte, dupa cum si a celor de rang mai inalt, gen judecator, medic, politruci, securisti, fie ca erau tufe venetiene, fie ca nu-i ducea IQ-ul, erau toți blagosloviți cu note maxime, treceau examene grele, pe care nu le-ar fi trecut in veci daca nu erau fiica sau fiul lui tata/mama. După ’90, s-a păstrat obiceiul fanariot de plocoane, dar astea veneau in grup, de la întreaga clasa, in obiecte de aur, genți de firma, s.a. Cam așa arata evaluarea mioritica, si e unica, la fel cum tot ce e unic in acea tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un putinist în drum spre Cotroceni

Singurul lucru bun din toată această poveste sulfuroasă și...

Lasconi vs. Georgescu: Se poate schimba direcția României?

Falia sistem-antisistem în jurul căreia s-a dat bătălia pentru...

Strigătul neputincios al unui fost votant român

Îmi recunosc neputinţa. Ieri după-amiază, când au început să...

De ce a câștigat Georgescu? Război hibrid sau revoltă?

Călin Georgescu, un candidat naționalist, anti-european și pro-rus, ocupă...