Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a menționat miercuri, 5 aprilie, în timpul vizitei în Polonia, pentru prima dată, posibilitatea unei retrageri militare din oraşul Bahmut din estul ţării, aflat de luni de zile sub asediul forţelor ruse, relatează The Guardian.
„Pentru mine, cel mai important lucru este să nu ne pierdem militarii. Şi, cu siguranţă, dacă există la un moment dat evenimente şi mai intense şi pericolul ca noi să pierdem personal din cauza încercuirii, vor exista decizii corecte, adecvate, luate de generalii de la faţa locului. Sunt sigur de asta”, a declarat Zelenski.
Cu cât Kievul primește mai multă muniție de la partenerii occidentali, cu atât mai repede va putea riposta în Bakhmut și în alte părți, a adăugat el.
Citește și: EXCLUSIV Vând urgent organe umane. Incursiune în piața clandestină a rinichilor și ficatului de om – PRESShub
Zelenski a recunoscut că situaţia de la Bahmut este cea mai dificilă din ţară.
„Cel mai mare număr de arme şi artilerie este folosit acolo. Situaţia de acolo este foarte, foarte dificilă. Şi există lipsuri zilnice. Avem artilerie, avem suficiente obuze de partea noastră, apoi avem mai puţine. Acest lucru se întâmplă în fiecare zi. Avem succese în unele zone din Bahmut, avansăm – sau nu, şi ne retragem din nou pe poziţiile noastre”, a descris preşedintele ce se întâmplă pe front.
Continuarea, în Europa Libera
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
FOTO: Captură video Facebook Volodomir Zelenski