Nordis de Iași: „Plătiți sau pierdeți apartamentele”. Dezvoltatorul CROSSGATE SRL, responsabil de dezvoltarea ansamblurilor Solumnia și Viliera, a reușit să finalizeze și să intabuleze săptămâna trecută, în insolvență, blocul de 12 etaje și 121 de apartamente de pe strada Aurel Vlaicu.
Cumpărătorii au primit însă și o surpriză odată cu vestea bună: de la prețul de 1.000 de euro pe metru pătrat, cu care au cumpărat în 2019-2020, acum trebuie să plătească 1.500 de euro / m2 în 60 de zile dacă mai vor apartamentele pentru care au așteptat deja 6 ani.
„Ziarul de Iași” a vorbit cu avocații clienților, cu oamenii care au dat banii și cu dezvoltatorul în acest nou episod din dosarul „NORDIS DE IAȘI”.
„Ziarul de Iași” trăgea un semnal cu privire la situația ieșenilor care au achiziționat apartamente în ansamblurile Solumnia și Viliera încă din februarie 2024. Atunci, avocații unor clienți ne-au contactat să ne expună situația, dar și riscurile, spunând că e o rețetă pe care au văzut-o folosită în multe spețe similare.
Trebuie să mai plătească pentru a intra în posesia apartamentelor
Cum funcționează: după ce clienţii dau bani să le fie construite apartamentele, blocurile sunt ridicate, aproape finalizate, dezvoltatorul spune că are datorii prea mari, declară insolvenţa, iar înaintea proprietarilor, la masa credală, apar unii creditori care cer sume foarte mari.
Dacă ante-contractele încheiate pentru ridicarea blocurilor nu sunt înscrise în Cartea funciară, atunci administratorul judiciar, numit de instanţă, va constata că valoarea din prezent a apartamentelor este mai mare decât cea din momentul semnării contractului și va decide scoaterea acestora la vânzare cu preţul actualizat, pentru a putea fi acoperite datoriile dezvoltatorului către creditori. Iar dacă persoanele care au cumpărat apartamente nu se înscriu la masa credală, rămân fără banii plătiți pe apartamente și fără locuințele pentru care au așteptat și ani de zile.
În cazul Solumnia și Viliera, mulți cumpărători au fost deja înscriși la masa credală. Iar la începutul lunii martie aceștia au început să primească notificări că pe apartamentele pe care le-au achitat, chipurile integral, în 2019 și 2020, mai au bani mulți de dat. Conform unor înștiințări primite de clienți și intrate în posesia „Ziarului de Iași”, oamenilor le-a fost cerut și 30.000 de euro peste prețul plătit inițial pentru un apartament cu o cameră.
Continuarea în Ziarul de Iași
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: ziaruldeiasi.ro)