ZIARUL DE IAȘI | Un temut interlop ieșean, prins după 15 ani la Moscova. Acesta va fi extrădat în România

Data:

Un temut interlop din Iași, aflat de mai bine de un deceniu pe lista Most Wanted a Interpolului, a fost arestat zilele trecute la Moscova și urmează să fie extrădat în România. Dacă toate procedurile vor decurge fără probleme, în scurt timp, Vasile Rodideal va ajunge pe teritoriul țării pentru a-și executa pedeapsa de 15 ani de închisoare. Cel mai probabil, el va fi adus la Iași, însă procedurile de extrădare ar putea dura chiar și trei luni de zile.

Vasile Rodideal, originar din Republica Moldova, dar stabilit la Iași la începutul anilor 2000, fusese condamnat în țară la 15 ani de închisoare pentru infracțiuni extrem de grave. Autoritățile ruse au confirmat oficial capturarea acestuia și au notificat România pentru a iniția procedurile de extrădare.

Rodideal s-a folosit de o identitate falsă

Conform publicației Vocea Basarabiei, Rodideal a reușit să scape de autorități, ascunzându-se sub o identitate falsă. În 2018, el a obținut un nou act de identitate în Rusia, schimbându-și numele în Vasili Ivanovici Kravțov. Această stratagemă i-a permis să rămână ascuns și să-și continue activitățile ilicite până la momentul arestării.

Citește și: Jurnaliști independenți filați de instituțiile statului

Vasile Rodideal a fugit din România în 2009, în timp ce era judecat în mai multe dosare penale și avea interdicția de a părăsi țara. În urma dispariției sale, autoritățile au emis un mandat de arestare în lipsă, iar acesta a fost dat în urmărire internațională. Interpolul l-a plasat pe lista Most Wanted, fiind considerat unul dintre cei mai periculoși infractori români.

De-a lungul anilor, s-a speculat că Rodideal s-ar fi ascuns în mai multe țări din fosta Uniune Sovietică, inclusiv în Ucraina, Republica Moldova și Rusia. Abia acum, după mai bine de 15 ani, autoritățile ruse au reușit să-l localizeze și să-l rețină.

Continuarea în Ziarul de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related