Zilele Muzicale Româno-Americane, la Sibiu. Muzică pe străzile oraşului şi în spaţii neconvenţionale

Data:

spot_img

Festivalul Zilele Muzicale Româno-Americane a ajuns la cea de a 21-a ediţie şi este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, în perioada 1-6 iulie 2024.

„Concertele estivale pe care Filarmonica le propune în fiecare sezon au fost dintotdeauna îndrăgite de sibieni şi turişti. Festivalul care eliberează muzica din sălile de concert şi o duce în Piaţa Mare, pe străzile oraşului şi în spaţii neconvenţionale îşi serbează majoratul în stil american, la ediţia XXI, cu muzicieni invitaţi de peste Ocean şi programe muzicale din care nu vor lipsi Bernstein, Copland şi inconfundabila coloană sonoră din „Războiul stelelor””, a anunţat dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Zilele Muzicale Româno-Americane 2024 debutează luni, 1 iulie, cu recitalurile Sibiu Music Stops, susţinute de cvintetul de alamă Tromba Felix, care demonstrează că aproape orice loc din Sibiu poate deveni o scenă, aşa că în zilele de 1 şi 2 iulie se va cânta în curtea primăriei, pe acoperişul bibliotecii, în aeroport sau chiar pe stradă, potrivit organizatorilor festivalului.

Marţi, 2 iulie, încep concertele din Piaţa Mare, cu acces liber. De la orele 19.00, scena le aparţine celor de la Blue Noise, un grup vocal care împinge limitele interpretării vocale prin experimente cu sunet, beatbox, armonii şi mişcări corporale. Tot marţi, începând cu ora 21.00, în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane concertează fraţii Cezar şi Anatol Cazanoi. De-a lungul anilor, Cezar – la instrumente de suflat – şi Anatol – la ţambal, clape şi instrumente de percuţie – au făcut parte din cele mai diverse şi interesante proiecte muzicale din România şi din întreaga lume, din diverse stiluri şi genuri muzicale: clasic, jazz, pop, rock, balkan, folclor, etno jazz, fusion, muzică lăutărească, world music. Proiectul „Cazanoi Brothers – Music of the World” se prezintă, astfel, ca un rezumat al tuturor experienţelor extraordinare prin care au trecut cei doi fraţi, o fuziune ale celor mai bune momente muzicale din viaţa lor artistică.

Citește și: Congres extraordinar USR. Delegații votează candidatul la prezidențiale și membrii Biroului Național

Două concerte se regăsesc şi în programul zilei de miercuri, 2 iulie. La orele 19.00, „armata e cu noi” sau, mai precis, Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, care duce mai departe o frumoasă şi îmbelşugată tradiţie, începută din secolul al XVIII-lea. Tot pe scena din Piaţa Mare, la orele 21.00 este programat concertul „Cinestezia”, cu Leyah şi Cvartetul Symphactory Strings, un concert care își propune să democratize muzica clasică şi să o ducă mai aproape de publicul larg, într-un format modern.

“Ziua Americii este punctul culminant al festivalului, desigur, aşa că invităm publicul să trăiască o sărbătoare de 4 iulie în Piaţa Mare, de la orele 21.00, pe ritmuri americane, cu suita simfonică „Star Wars” de John Williams, care stârneşte emoţii publicului de orice vârstă, însoţită de proiecţii video spectaculoase pe ecranele uriaşe din Piaţa Mare, „Dansuri simfonice” din „West Side Story” de Leonard Bernstein şi „Four Dance Episodes” din „Rodeo”, Aaron Copland, lucrări antrenante care ne vor purta imaginaţia spre aventurile Vestului Sălbatic, dar şi Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11, capodopera dinamică, veselă şi chiar dansantă a inegalabilului nostru George Enescu, precum şi Concertul pentru pian şi orchestră în Sol major de Maurice Ravel, în interpretarea unei soliste care aduce inovaţii futuriste la intersecţia dintre muzică şi tehnologie, evidenţiind, în acelaşi timp, propria sinestezie audiovizuală. Deşi nu a urmat niciodată cursurile unui conservator, Serene şi-a dezvoltat un repertoriu pianist vast, de la Bach la Ligeti. Tânăra a fost informatician, inginer şi cercetător la Google, înainte de a se reorienta şi a-şi cultiva o abordare unică şi spirituală a pianului, care, combinată cu intersecţiile sale interdisciplinare, a uimit publicul de pretutindeni.

La pupitrul orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu se va afla Joel Neves, recunoscut pentru dinamismul şi versatilitatea sa ca dirijor de operă, balet şi orchestră. Invitat pentru prima dată la Filarmonica de Stat Sibiu, Joel Neves conduce orchestra simfonică Keweenaw a Universităţii Tehnologice din Michigan (SUA), invitat frecvent la Orquesta Sinfónica de Entre Ríos din Argentina şi şi-a făcut debutul ca dirijor profesionist în Wuhan, China, cu orchestra simfonică Hubei”, au transmis organizatorii festivalului.

Citește și: Festivalul SoNoRo Musikland. 13 concerte în Braşov, Sighişoara şi în sate de pe Colinele Transilvaniei

Vineri, 5 iulie, de la orele 19.00, scena din Piaţa Mare le va aparţine muzicienilor talentaţi şi devotaţi care formează orchestra simfonică a Colegiului Eton. Prestigioasa instituţie de învăţământ britanică a fost fondată de regele Henric al VI-lea în 1440, iar de-a lungul timpului a dat 19 prim miniştri ai Marii Britanii. Departamentul său de muzică este cel mai mare, cu 75 de profesori care predau săptămânal 1300 de lecţii, activitatea fiind coordonată de directorul Tim Johnson. Programul serii face o reverenţă creaţiei muzicale din spaţiul cultural românesc, prin Dansurile populare româneşti de Bela Bartok, şi mai include Edward Elgar – Cockaigne, op. 40, Igor Stravinski – suita Pasărea de foc şi Dmitri Şostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor, op 47.

Petrecerea continuă, sâmbătă, 6 iulie, la orele 21.00, pe esplanada Filarmonicii, cu „Jazzparale”. Plecând de la muzica lui Mozart şi Beethoven, artiştii Ion Bogdan Ştefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian) şi Doru Roman (percuţie) aduc în faţa publicului prelucrări sau piese inspirate din muzica celor doi corifei ai Clasicismului, precum şi hituri ale muzicii tradiţionale americane sau româneşti, într-un original melanj de jazz simfonic, jazz clasic, jazz contemporan şi jazz „agricol”, în care ritmurile de geamparale şi căluşari au menirea de a încinge spiritele.

O altă surpriză va fi oferită de partenerii festivalului de la Transilvania Tattoo, care vor expune pe esplanadă o motocicletă americană de colecţie – Triumph GP 500 Racing din 1943.

Programul complet al evenimentelor este disponibil pe www.filarmonicasibiu.ro, în aplicaţia mobilă Filarmonica Sibiu App, pe Sibiu City App şi pe paginile de socializare ale festivalului.

Citește și: O medalie de aur și cinci de argint pentru elevii români, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa fotografiilor: filarmonicasibiu.ro)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related