Ziua Porţilor Deschise, la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Data:

spot_img

Cele mai noi rezultate ale săpăturilor arheologice din cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, dar şi celelalte obiective istorice de pe cuprinsul sitului UNESCO, vor putea fi văzute sâmbătă, 24 august, în cadrul manifestării Ziua Porţilor Deschise, accesul vizitatorilor fiind gratuit.

Evenimentul este organizat între orele 10,00-18,00, publicul fiind invitat să participe la tururi ghidate ale cetăţii dacice, în care va primi explicaţii despre importanţa istorică a sitului şi despre proiectele de conservare şi punere în valoare a acestuia.

„Activitatea are ca scop promovarea sitului arheologic Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, precum şi prezentarea rezultatelor cercetării arheologice din acest an, prin intermediul unor tururi ghidate. Săpăturile arheologice au continuat pe terasa a IX-a, din componenţa sanctuarului capitalei dacice, unde au fost descoperite noi structuri care relevă o arhitectură monumentală, specifică sitului”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, Radu Barb, citat de Agerpres.

Citește și: CIA descoperă noi metode să recruteze spioni ruși dezamăgiți de regimul Putin

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de cercetare arheologică sistematică în situl arheologic Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia, în ultima perioadă această activitate fiind sprijinită de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara cu finanţări anuale de câte 150.000 de lei.

Ziua Porţilor Deschise este organizată de către CJ Hunedoara, prin DGAMPT Hunedoara, Colectivul ştiinţific al şantierului arheologic „Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei”, Universitatea Babeş Bolyai (Cluj Napoca), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj Napoca), Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Deva), Muzeul Judeţean Mureş (Târgu Mureş), Universitatea Tehnică Cluj Napoca.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara, care a impus un regulament de ordine interioară şi un sistem de pază modern. Anul trecut, cetatea a fost vizitată de 67.000 de turişti plătitori de bilete.

Citește și: Andrew Tate, în arest la domiciliu. Tristan Tate, sub control judiciar

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Administratia Sarmizegetusa Regia / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Iată când le poți vizita | Funky Travel

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa își...

„Tramvaiul cultural” din Timișoara – o galerie de artă în mișcare | Puterea a Cincea

„Tramvaiul cultural” va oferi locuitorilor și vizitatorilor ocazia de...

Specialiști: Investițiile străine directe din turism majore nu depășesc milioane de euro

Autor: Raluca Nicolae Lipsa investițiilor străine în turism a survenit...